joi, februarie 13, 2025
ACTUALITATEMască obligatorie, școli închise, circulație restricționată noaptea- restricțiile impuse în noiembrie sunt...

Mască obligatorie, școli închise, circulație restricționată noaptea- restricțiile impuse în noiembrie sunt în vigoare până la sfârșitul acestei săptămâni

ACTUALIZARE ora 22.00

Restricțiile care au intrat în vigoare în 9 noiembrie pentru 30 de zile expiră marți, însă ele au fost prevăzute și în actul normativ privind prelungirea stării de alertă emis în 14 noiembrie, astfel încât  sunt în vigoare până la sfârșitul acestei săptămâni.

Am făcut această completare pentru corecta informare a cititorilor noștri.

Știrea inițială

Restricțiile care au intrat în vigoare luna trecută, începând din 9 noiembrie, precum obligativitatea purtării măștii, suspendarea activității în școli sau restricționarea circulației noaptea, sunt valabile până marți, 8 decembrie 2020.

În ceea ce privește suspendarea activității în școli, ministrul Educației, Monica Anisie,  și-a asumat prelungirea măsurii pentru următoarele două săptămâni.

Reamintim că în 6 noiembrie 2020, Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a emis Hotărârea 52, prin care propunea Guvernului spre aprobare un set de restricții.

Hotărârea CNSU a fost aprobată de Guvern în 8 noiembrie 2020 și restricțiile au fost în vigoare pentru 30 de zile. Este vorba despre măsuri precum obligativitatea închiderii școlilor, reducerea programelor magazinelor, restricționarea circulației pe timp de noapte, etc.

Avocatul Gheorghe Piperea a explicat, marți, pe Facebook, că un guvernul interimar nu poate întreprinde decât demersurile necesare administrării treburilor publice, iar declararea stării de alertă nu intră în acestă categorie.

Totodată, susține avocatul, Comitetul pentru Situații de urgență nu mai poate impune restricții, fiindcă hotărârile emise trebuie aprobate de un guvern valid.

„Comandantul acțiunii mai poate doar să carantineze orașe și comune, prin decizii atacabile în justiție. Deci, vom avea școli redeschise, Sărbători, inclusiv slujbe în biserică, și colindat”, a precizat avocatul Gheorghe Piperea.

 

 

 

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE