vineri, iulie 19, 2024
ACTUALITATEMark Rutte, la un pas de șefia NATO, după o concesie oferită...

Mark Rutte, la un pas de șefia NATO, după o concesie oferită lui Viktor Orban. Ungaria dar și Slovacia nu se mai opun

Ungaria a renunțat la opoziția față de numirea lui Mark Rutte în fruntea NATO, după ce premierul olandez a discutat cu Viktor Orban la Bruxelles, a anunțat marți presa olandeză, scrie Reuters, conform Hotnews.

Astfel, Mark Rutte și Viktor Orban au discutat luni la Bruxelles, iar premierul olandez este în acest moment foarte aproape de șefia NATO.

„Sunt prudent optimist în ceea ce privește Ungaria”, a declarat Rutte, la primele ore ale dimineții de marți.

Orban indicase deja că este pregătit să renunțe la opoziția față de Rutte dacă acesta își va cere scuze pentru comentariile despre Ungaria pe care liderul naționalist le consideră jignitoare și dacă Budapesta va obține o derogare de la creșterea ajutorului militar acordat Ucrainei.

Potrivit Financial Times, care citează două surse apropiate discuțiilor, Rutte i-a promis lui Orbán o derogare de la eforturile NATO de susținere a Ucrainei.

Mai exact, premierul olandez a promis că, în timpul mandatului său, Ungaria va avea dreptul de a se retrage din activitățile NATO de sprijinire a Ucrainei, care se desfășoară în afara teritoriului statelor membre.

Budapesta nu a reacționat oficial, dar întâlnirea a sporit așteptările că Ungaria ar putea renunța în curând la opoziția privind numirea lui Rutte, mai scrie Financial Times. Presa olandeză a scris de asemenea că Budapesta nu se mai opune numirii lui Rutte, potrivit Reuters.

Oficial, Rutte a declarat după discuția de la Bruxelles că Orban nici „nu a dorit scuze”.

„Am subliniat că, desigur, am luat act” de reacția societății maghiare „după ceea ce am spus acum doi ani. Am lăsat lucrurile așa, am luat act, am privit spre viitor, iar el nu a dorit scuze”, a subliniat el.

Rutte intrase în conflict cu Orbán din cauza politicilor anti-LGBT ale Budapestei și a reformelor judiciare din Ungaria.

Un nou semn că totul se îndreaptă spre un acord a venit de la Bratislava, care împărtășea poziția Budapestei.

„Slovacia este pregătită să îl susțină pe Mark Rutte în calitate de viitor secretar general al NATO”, a declarat marți președintele slovac Peter Pellegrini.

Slovacia ar fi preferat un candidat „geografic” mai apropiat din Europa Centrală și de Est, cum ar fi președintele român Klaus Iohannis, dar acum îl susține pe Rutte, a declarat Pellegrini după un summit al Uniunii Europene la Bruxelles.

„După o ultimă discuție cu Mark Rutte și după consultarea cu guvernul slovac, Slovacia poate să și-l imagineze pe Mark Rutte ca șef al NATO” și îl va susține, a declarat Pellegriniîn cadrul unui briefing de presă transmis în direct la televiziune.

Doar Ungaria, Slovacia și România – care a oferit candidatura lui Klaus Iohannis – nu anunțaseră până acum că îl susțin pe Rutte, care a primit deja sprijinul celorlalți membri ai Alianței.

După aprobarea Slovaciei și a Ungariei, Rutte mai așteaptă acum doar sprijinul din partea României, scrie Reuters.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

1 COMENTARIU

  1. @Ema Ionescu,
    Slovenia l-ar putea sprijini pe Iohannis la NATO. Iniţial anunţase că-l …
    http://www.digi24.ro › Știri › Externe
    22 mar. 2024 · Slovenia l-ar putea sprijini pe Iohannis la NATO. Iniţial anunţase că-l susţine pe Rutte, acum analizează „serios” ambele candidaturi

    slovenia,
    proasto
    nu mai amesteca cu slovacia!

    (slovenia e o tzara de homosecsuali,
    ok?)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE