News ȘTIRI Clasa pregătitoare în vremea restricțiilor sanitare: Copii țintuiți în bănci înconjurate de...

Clasa pregătitoare în vremea restricțiilor sanitare: Copii țintuiți în bănci înconjurate de plexiglas și cu o mască greu de suportat în timpul orelor

Copiii din clasa pregătitoare și-au început extraordinara experiență a cunoașterii în școli schimbate din temelii de norme și reguli sanitare impuse pentru fiecare elev și dascăl.

Despre experiența primelor zile de școală într-o clasă pregătitoare, relatează, pentru Ziare.com, Maria Vasilica, învățătoare în cadrul școlii ”Regele Mihai” din București.

„Nu mai avem voie să distribuim fișe sau sa îi scoatem la tablă. Fiecare stă la el în bancă. Noi am învățat că ora trebuie să fie ca un fel de spectacol de teatru, să le captam atenția copiilor. Acum, stau cu un auxiliar în față și pur și simplu citesc de acolo. De exemplu, trebuie sa încercuim mingea cea mai mare din mulțime și eu doar le arat, iar fiecare își face pe caietul lui”, spune învățătoarea.

În plus, potrivit măsurilor, dascalul nu mai are voie să se plimbe printre bănci și să le arate copiilor unde gresesc.

Mai mult, fiecare bancă are panouri de plexiglas și a fost etichetată la începutul anului cu numele elevului, care nu mai are voie să își schimbe banca pe tot parcursul anului școlar. „A trebuit sa ii asez pe fiecare respectand oglinda clasei. Nu mai am voie sa-i mut pe parcursul anului scolar. E dificil din punctul asta de vedere, pentru ca bancile au fost etichetate si nu am de unde sa stiu ce probleme au”.

Învățătoarea semnalează faptul că elevii nu sunt obișnuiti să poarte masca și au permanent tendința să o dea jos, să își scoată nasul pe afară:

„Nu pot să respir, doamna” sau „Vreau să iau o gură de aer”, spun cei mici, povestește învățătoarea.

Maria Vasilica subliniază că cel mai greu lucru de respectat este să se abțină din a fi afectuoasă cu copiii.

„Acesta e lucrul care pe mine mă omoara încet. Este foarte greu ca în prima zi când vin elevii la școală, când ei sunt nerabdători, când vrei să-i îmbrățișezi și ei să te îmbrățiseze pe tine, să nu poți să faci asta și să-i respingi. Copiii mici sunt foarte, foarte lipiciosi. Pentru ei, învățătoarea devine un fel de mamă”, mărturisește învățătoarea.

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul globalist și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume cauze conservatoare și/sau naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă dorești să ai ce citi în continuare, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3Media

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

IMPORTANT

Campania R3Media a strâns 4.000 de lei din cei 17.561 lei...

Dragi prieteni ai R3Media, sunteți extraordinari! Campania de donații pentru luna septembrie s-a încheiat ieri cu un bilanț care mi-a depășit așteptările: din necesarul de...

Cele mai citite

Articole relaționate