vineri, mai 23, 2025
ACTUALITATECine l-a susținut pe profesorul violator Kristof Lajos? | Asociația „de casă“...

Cine l-a susținut pe profesorul violator Kristof Lajos? | Asociația „de casă“ a Ministerului Educației a promovat „școala” ilegală Amias International School și a purtat negocierii cu „antrenorul de genii”

Kristof Lajos, promovat drept „antrenor de genii”, a fost prins de curând în timp ce viola un copil de 14 ani. Acum, un alt scandal legat de acesta și așa-zisa școală unde preda tinde să izbucnească, potrivit Știripesurse.

Liderii Federației Naționale a Părinților (FNaP) au promovat Amias International School, unde preda Lajos. De asemenea, ei au purtat negocieri cu „antrenorul de genii”.

FNaP este asociația de casă a Ministerului Eduației. Federația Națională a Părinților este singura chemată la „consultări“ când există o problemă în mediul educațional.

Eugen Ilea, președintele filialei din București a FNaP, a promovat timp de un an, pe pagina sa de Facebook, dar și pe pagina Federației, școala condusă de Kristof Lajos. Reprezentantul FNaP a declarat pentru edupedu că promovarea ar fi fost benevolă și ar fi primit doar sprijin pentru copii cu dizabilități.

Kristof Lajos „ne-a fost prezentat de către Iulian (n.red Iulian Cristache, fost președinte FNAP). Acesta era partenerul meu la Federație și să-l ajutăm în funcție de ce nevoi avea legat de copiii cu dizabilități”, a zis Ilea. Paradoxal, Cristache a precizat că nu a fost „niciodată față în față eu cu Eugen și cu Lajos”.

„Cu el m-am întâlnit de două ori, exact cum v-am spus. Atunci când a venit în Alexandria și ne-am întâlnit la restaurant la Onix. Și încă o dată (…) acum o săptămână, când m-a sunat și mi-a zis de că a găsit un spațiu în centrul Bucureștiului și că o companie multinațională a găsit să-i sponsorizeze chiria și salariul pe ce vrea să facă el acolo”,a precizat Cristache.

Lobby în favoarea lui Kristo Lajos

Iulian Cristache a mai declarat pentru Edupedu că a făcut lobby în favoarea lui Kristof Lajos. Acesta l-a sunat ca să intervină pentru un copil care ar fi fost abuzat de familie și instituționalizat.

„Cred că m-a mai apelat o dată acum un an și ceva, un an jumătate, cu un copil. Nu știu dacă e chiar acesta pe care-l abuza el, că-l luase cei de la Direcția de Asistență Socială și că nu-l lasă acolo (n.red. la așa-zisa școală Amias), că familia îl terorizează și că el nu e lăsat. (…) Nu mai știu atunci cui și ce telefoane am dat. Să intervin direct și să se ducă undeva pe baza mea nu a fost niciodată”, a declarat Cristache.

În România, potrivit legislației naționale, toate școlile și grădinițele de stat și private care funcționează pe teritoriul țării sunt înregistrate și numele lor sunt publicate de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) pe site-ul ARACIP. Amias International School sau Amias Small School este o organizație intitulată „școală”. Totuși, aceasta nu se află în niciunul dintre registrele făcute publice de ARACIP și consultate de Edupedu.ro.

 

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

2 COMENTARII

  1. Un activist LGBTQ din galaxia ong-urilor și militanților cool a fost prins cu chiloții jos. Se știu conexiunile dintre LGBTQ si pedofilie, din 1970 cand Manifestul Gay semnase și pentru deconstrucția vârstei de criminalizare a pedofiliei, iar azi tatonează legalizarea pedofiliei

  2. Trăznet tâmpitor de la jurnalismul liber, istoric Ivan!

    Ne spuneți ce naționalitate/etnie are eroul articolului ? Ne spuneți CE le predă KL acelor elevi ? (Cum ajung elevii la școala aceea pe care dvs. nu o găsiți în actele legale ?)

    „Kristof Lajos, promovat drept „antrenor de genii”, a fost prins de curând în timp ce viola un copil de 14 ani. Acum, un alt scandal legat de acesta și așa-zisa școală unde preda tinde să izbucnească, potrivit Știripesurse.”

    „Kristof Lajos „ne-a fost prezentat de către Iulian (n.red Iulian Cristache, fost președinte FNAP). Acesta era partenerul meu la Federație și să-l ajutăm în funcție de ce nevoi avea legat de copiii cu dizabilități”, a zis Ilea. Paradoxal, Cristache a precizat că nu a fost „niciodată față în față eu cu Eugen și cu Lajos”.”

    Ne spuneți că există undeva prin lume „antrenori de genii” care se ocupă ȘI de … „copii cu dizabilități” !?! Ce ziceați că se întâmplă cu un „antrenor de genii” de care ziceți că ar fi prins cu așa ceva atunci când (ori dacă) este prins cu așa ceva ?!

    Ne arătați și „curriculum-ul britanic”, să vedem ce genii poate „antrena” un asemenea curriculum ? Ați verificat la Ambasadă dacă britanicii se știu/recunosc reprezentați de KL și de școala sa ? Adică dacă sunt implicați …

    Nu-i așa că nu vă deranjăm cu astfel de întrebări ? Nu-i așa că așa arată … „Stânga radicală” (precum KL, Andrei Nae etc.) ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE