Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, susține ideea unui document care să ateste vaccinarea, precizând că ar prefera un certificat electronic, care să intre într-un wallet pe telefon.
Ministrul Sănătății a avertizat, într-un interviu acordat TVR, că vor fi state care vor condiţiona primirea pe teritoriul lor de certificarea vaccinării împotriva covid, transmite AlephNews.
„Eu cred că e o idee bună să ai un document care să ateste că te-ai vaccinat. Există deja un certificat. Eu, unul, aş prefera un certificat electronic. Dacă vreţi să-i spuneţi paşaport. Aş prefera să intre într-un wallet pe telefon. Nu vorbim despre limitarea unor drepturi, dar există discuţii la nivel european. În România nu vor exista astfel de limitări, dar în străinătate, în momentul ăsta există limitări”, a spus Vlad Voiculescu, potrivit sursei citate.
El dă ca exemplu de limitare certificarea unie testări la intrarea într-o ţară.
„Nu poţi să spui nu vreau să mă testez, dar vreau să mă duc în Grecia. Dacă vrei să te duci în Grecia, te testezi. Există anumite state care pot impune restricţii”, a spus ministrul Sănătăţii.