Tezaurul României, trimis la Moscova în vreme de război, a ajuns la Paris, este teoria unui român care trăiește în străinătate, doctor în economie.
Studiind documentele vremii, economistul Radu Golban, a ajuns la concluzia că o cantitate identică de aur cu cea trimisă de Regatul României la Moscova, a fost transferată de ruși în Germania, iar de-acolo a ajuns în Franța.
Discuția este relevantă, având în vedere că periodic se aduce în discuție problema Tezaurului României, fără vreo finalitate concretă.
Mai recent, în martie 2024, Parlamentul European a votat o rezoluție prin care cere Rusiei „să returneze integral” României tezaurul național trimis în Rusia, în 1916 și 1917.
Evident, rezoluția nu are un regim juridic de lege, este emisă în timpul unui conflict acut UE – Rusia și nu are decât rol propagandistic pentru a fi folosită în timpul războiului din Ucraina.
Cu alte cuvinte, nu duce România mai aproape de rezolvarea problemei Tezaurului.
Economistul Radu Golban a cercetat această problemă și, pe baza documentelor descoperite, a ajuns la concluzia că Tezaurul românesc nu se află la Moscova, ci în Franța.
Având în vedere că și Franța și Germania sunt, astăzi, parteneri strategici ai României, devine evident de ce există tot interesul ca asupra subiectului Tezaurului să nu se facă lumină.
Iată cronologia faptelor:
„12-14 decembrie 1916: Tezaurul este încărcat, la Iaşi, în vagoane, cu direcţia Moscova. Transportul viza exclusiv aurul României (o cantitate de 93.400 kg aur) deţinut sub formă de lingouri, monede diverse şi bijuterii. Porneşte către Moscova al doilea transport cu valorile Băncii Naţionale a României din care aur efectiv în valoare de doar 574.000 lei (echivalentul a circa 170 de kg aur).
În total: 93.570 kg aur au luat drumul Moscovei, în cele două transporturi. Au dispărut exact 93.540 kg de aur. Reţineţi cifra: este cantitatea de aur pe care o vom regăsi, cu o precizie uluitoare, în păienjenişul armistiţiilor şi tratatelor de pace de după Primul Război Mondial: transportată de la Moscova la Berlin şi apoi în somaţia Antantei către Germania de a restitui „aurul României sau al Rusiei”.
Octombrie 1917: Marea Revoluţie în Rusia. Comuniştii, sub conducerea lui Lenin, preiau puterea cu sprijinul financiar, ajutorul şi angajamentul Germaniei cu intenţia să încheie Frontul din Est.
13 ianuarie 1918: Sovietul Comisarilor Poporului de la Moscova ia hotărârea de a rupe relaţiile diplomatice cu România, articolul 3 al acestei hotărâri stipulând: „Tezaurul României, aflat în păstrare la Moscova, se declară intangibil pentru oligarhia română”.
7 mai 1918: România semnează „Tratatul de Pace de la Bucureşti”, un document umilitor, dintre România, pe de o parte, şi Germania, Bulgaria, Austro-Ungaria, Turcia, pe de altă parte. Dincolo de cedările teritoriale impuse, România a cedat controlul activelor Băncii Naţionale către trupele de ocupaţie germane.
Profesorul universitar şi diplomatul german Ernst Jäckh (1875-1959) scrie în Memoriile sale (Stuttgart, 1954, p. 382) că România a cedat aurul său Germaniei prin Tratatul de Pace de la Bucureşti.
7 august 1918: Acordul financiar germano-rus, semnat în continuarea Tratatului de la Brest-Litovsk, prevede daune de război şi compensări pentru prejudiciile aduse Germaniei prin confiscarea şi sechestrarea averii germane în Rusia. Compensările în aur făcute de Rusia în contul Germaniei se efectuează, conform tratatului, în două tranşe: prima de 42.860 kg aur şi a doua de 50.676 kg aur. În total: 93.540 kg aur. Exact cantitatea de aur din Tezaurul României care a dispărut!
Sunt singurele tranşe prevăzute concret în tratat din cantitatea de aur pe care Moscova ar fi urmat să o trimită către Berlin (circa 245.500 kg aur) şi, totodată cantităţile de aur care au ajuns ulterior la Berlin.
10 septembrie 1918: se efectuează primul transport de 42.860 kg aur de la Moscova la Berlin.
30 septembrie 1918: al doilea transport de 50.676 kg aur ajunge la Berlin.
11 noiembrie 1918: Armistiţiul de la Compiegne marchează înfrângerea Germaniei şi anulează Tratatul de la Brest-Litovsk, Acordul Financiar ruso-german şi Tratatul de Pace de la Bucureşti. Conform armistiţiului semnat între Germania, Franţa şi Regatul Unit (art. XIX – Clauze financiare), aurul ar fi trebuit sa fie predat puterilor Antantei, care au declarat că-l vor ţine în custodie până la semnarea unui acord de pace. Formularea exactă din armistiţiu este: „Restituirea aurului rusesc sau românesc capturat sau în aflat custodia Germaniei”. Este clar că textul din armistițiu se referă la cele 93.536 kg aur transportate de la Moscova la Berlin în septembrie (cantitate echivalentă cu cea a Tezaurului României trimis, spre păstrare, la Moscova).
5 decembrie 1918: potrivit documentelor aferente armistiţiului din 29 noiembrie, o cantitate formată din două tranşe de 42.866 kg aur, respectiv 50.676 kg aur (un total de 93.536 kg aur) porneşte, în două vagoane, pe linia ferată Mainz – Saarbrücken către căile ferate controlate de Aliaţi, pe riscul Guvernului francez.
Ianuarie 1919: În memoriul delegaţiei române de la Conferinţa de Pace de la Paris se arată că, în ce priveşte chestiunea Tezaurului, „poate n-ar fi de dorit să i se ceară Germaniei, ca o categorie de despăgubiri, dar dl. Danielopol consideră că faptul de a face Germania garanta a acestei restituiri ar putea avea ca efect prezervarea acestor bunuri şi asigurarea lor”.
23 iunie 1919: I.I.C. Brătianu se interesează într-un memoriu trimis d-lor Clemenceau (prim-ministru al Franţei), ministrului francez de Finanţe Klotz şi mareşalului Foch dacă aliaţii au primit de la germani vreo cantitate de aur în contul României. Răspunsul ministrului francez de Finanţe este negativ.
28 iunie 1919: se semnează Tratatul de la Versailles, iar Rusia, deşi NU participa la semnare, are conform art. 116 al acestui tratat posibilitatea de a solicita direct pretenţii de despăgubire Germaniei. Cu toate acestea, Rusia nu a cerut niciodată înapoi cantitatea de 93.540 kg aur transportate de la Moscova la Berlin în septembrie, în baza tratatului financiar ruso-german, anulat prin armistiţiul din noiembrie 1918.
16 aprilie 1922: prin semnarea Tratatului de la Rapallo, Germania recunoaşte Rusia sovietică. Totodată, Germania renunţă la orice pretenţie de despăgubire împotriva Rusiei cu condiţia ca nici Rusia să nu despăgubească ţări terţe pentru confiscările şi naţionalizările pe urma revoluţiei din Rusia. Reamintim că, iniţial, România a pierdut controlul asupra Tezaurului aflat iniţial la Moscova în urma sechestrării acestuia de către regimul instaurat de Stalin. Mai mulţi delegaţi ai statelor participante, printre care şi Brătianu, condamnă acest tratat pentru că favorizează Rusia.
Toamna lui 1941: Armata a 4-a a Mareşalului Ion Antonescu, unul dintre cei mai înverşunaţi adversari ai Sovietelor, ajunge dincolo de Nistru, până la Odessa, însă nu scoate nici un cuvânt despre restituirea Tezaurului de către Moscova.
1956: Rusia a trimis către autorităţile comuniste dinRomânia aproximativ 33 kg aur, singura cantitate de aur returnată vreodată din Tezaurul care a luat drumul Moscovei în decembrie 1916. Şi, cel mai probabil, singura care mai era depozitată, la acea, dată, la Moscova. Dacă scădem aceste 33 kg aur din totalul celor 93.570 kg aur care au ajuns iniţial la Moscova, în cele două transporturi, obţinem exact cele 93.540 kg aur care au fost trimise de la Moscova la Berlin, conform cantităţii stipulate în Acordul financiar germano-rus şi cele 93.540 kg aur care au plecat din Germania către Franţa, conform documentelor aferente armistiţiului de la Compiegne”.
