Județul Cluj, precum multe alte județe ale țării noastre, dacă nu chiar majoritatea, a avut parte de grupări de partizani anti-comuniști. Iosif Capotă și Alexandru Dejeu au fost doi dintre clujenii care s-au jertfit pentru un ideal nobil, o cauză națională, printr-o luptă împotriva comuniștilor fanatici, la început staliniști. Mulți comuniști au rămas staliniști chiar și la mult timp după moartea lui Stalin. Acești doi clujeni au fost liderii unui grup de rezistență anticomunistă care a acționat în zona Huedin, județul Cluj. Iosif Capotă a fost condamnat la moarte (8 iulie 1958) și executat prin împușcare la data de 2 septembrie 1958, în Penitenciarul Gherla. Alexandru Dejeu a fost condamnat la moarte tot la data de 8 iulie 1958. La data de 20 august i-a fost respins recursul de comutare a pedepsei la muncă silnică pe viață și a fost executat prin împușcare la Penitenciarul Gherla, la data de 2 septembrie 1958.
Iosif Capotă s-a angajat în activitatea politică de partea Partidului Național Țărănesc, al cărui membru era încă din perioada interbelică. La alegerile din anul 1946, Iosif Capotă candida din partea PNȚ pentru o funcție de parlamentar ocupând poziția a treia din lista comună țărănisto-liberală, după Emil Hațieganu (în anul 1945 a fost arestat la Sibiu de autoritățile comuniste și anchetat de temutul ofițer de Securitate Gheorghe Crăciun. A fost condamnat pentru sabotaj la detenție în Închisoarea Sighet în anul 1951. În 1955 a fost eliberat. A decedat la Cluj, la 9 mai 1959) și Alexandru Lapedatu (în 1950, regimul comunist a anulat pensia lui of Alexandru I. Lapedatu, lăsându-l fără nici un venit. El a fost arestat în noaptea de 5/6 mai 1950 în grupul „demnitarilor”.
A murit pe 30 august 1950 în închisoarea din Sighetu Marmației și a fost îngropat în groapa comună fără semn pe mormânt).
În perioada anterioară alegerilor a început și colaborarea cu Alexandru Dejeu, alături de care a pus apoi bazele unui grup anticomunist. Și în zona Huedinului scrutinul electoral a fost marcat de incidente, printre victime aflându-se și doctorul Capotă, agresat fizic de un agitator comunist în secția de votare nr. 2 din Huedin când se numărau voturile. În perioada de după alegeri hărțuielile asupra sa au sporit în intensitate. În martie 1947, acuzat că desfășura o „activitate instigatoare” împotriva regimului a fost arestat pentru 10 zile.
Eliberat temporar, a fost ținut mai departe sub o strictă „observare” fiind amenințat chiar cu posibila sa asasinare sau cu rearestarea. Prevenit la timp în legătură cu viitoare scenarii de către Mihai Simula, membru în organizația de bază a P.C.R., Iosif Capotă a părăsit Huedinul la data de 9 mai 1947, în locul său fiind executat tocmai cel care îi sugerase să se ascundă. A intrat astfel într-o etapă de peste un deceniu de viață clandestină. Inițial s-a deplasat în Ciuleni, unde era căsătorită sora sa, Susana, iar la scurt timp era considerat de Miliție și Securitate drept „conducătorul unei bande” care acționa în zona Munților Apuseni. După o perioadă a plecat de la Ciuleni și s-a stabilit într-una din anexele gospodăriei părintești din Mărgău, unde, cu câteva intermitențe a rămas până în iunie 1952. Deși au fost făcute mai multe percheziții nu a fost găsit.
Familia i-a fost supusă la mari presiuni, în 1952 fiind chiar deportată în Bărăgan, unde a rămas până în anul 1956. Stabilirea lui Iosif Capotă în zona Brăișor – Hodiș și mutarea lui Alexandru Dejeu în Dragu a echivalat cu intrarea grupului „Capotă-Dejeu” într-un nou stadiu de evoluție, pe parcursul căruia au fost parțial asimilate câteva dintre trăsăturile specifice unui grup de rezistență anticomunistă. Astfel, Iosif Capotă a format un important grup de colaboratori cu care avea întâlniri constante, o activitate asemănătoare desfășurând și Alexandru Dejeu în Dragu. Din punct de vedere formal cele două sub-grupuri au făcut parte din organizația anticomunistă „Frontul Național Creștin Iuliu Maniu. Gruparea pentru Libertate, Patrie și Cruce”, denumire stabilită de Iosif Capotă încă din 1949.
Principalele acțiuni ale grupului au constat în redactarea și difuzarea a aproximativ 5.000 de manifeste anticomuniste, cu o tematică diversă: desființarea bisericii greco-catolice, colectivizarea, rebeliunea antisovietică a lui Tito etc. Manifestele erau redactate de către Iosif Capotă la mașina de scris și multiplicate cu indigo. Difuzarea era asigurată de către subgrupul din Brăișor la diferite târguri sau la diverse aniversări și sărbători, dar erau trimise și prin poștă către instituții, structuri regionale de partid, ministere, legații și ambasade. Putem constata așadar că grupul „Capotă-Dejeu” a avut un caracter nonviolent, deși după 1952 unii dintre membri erau înarmați. Din cauza insecurității, doctorul Capotă luase în calcul pentru primăvara anului 1958 și soluția trecerii ilegale a frontierei (în Austria într-un tren încărcat cu plante medicinale, în Italia cu un tren de conserve/ într-un vagon cu cherestea din cele încărcate la depozitul de lângă Poieni).
După aproximativ 11 ani de clandestinitate și o intensă activitate de urmărire a sa din partea autorităților, la data de 7 decembrie 1957, Iosif Capotă a fost arestat. În noaptea de 6/7 decembrie a fost transferat la Brăișor un batalion de Securitate de la Florești (jud. Cluj), care a înconjurat satul. O echipă de intervenție s-a deplasat la casa familiei Borțig Ioan, unde era ascuns Iosif Capotă. Arestarea s-a desfășurat fără incidente, ofițerii fiind confundați cu Ioan Borțig, care era așteptat să revină acasă în aceeași noapte dintr-un sat vecin. Luat cu totul prin surprindere, Iosif Capotă a încercat să se sinucidă în ultimul moment prin otrăvire dar nu a reușit. În mai-iunie 1958 la Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Militare din Cluj s-a desfășurat procesul lotului „Capotă-Dejeu”, format din aproximativ 50 de persoane, în trei grupuri distincte. Procesul a fost public, iar Iosif Capotă a invocat clemență pentru oamenii incriminați în dosar. La data de 8 iulie 1958 a fost condamnat la moarte și a fost executat prin împușcare la Penitenciarul Gherla, în 2 septembrie 1958, după ce, în prealabil, i-a fost respins recursul de comutare a pedepsei la muncă silnică pe viață. Așa avea să moară acest partizan clujean, la doar 46 de ani.
Alexandru Dejeu are o poveste de viață nu mai puțin interesantă. În anul 1940 armata maghiară fanatică a ocupat localitatea Poieni, iar tatăl său, Gheorghe Dejeu, a fost grav rănit de către trupele maghiare și a decedat câteva zile mai târziu la spitalul din Huedin. Astfel, Alexandru Dejeu devine orfan de tată la 17 ani. A urmat Liceul „Emanoil Gojdu” (despre care vom vedea mai multe pe viitor) din Oradea, iar apoi Facultatea de Medicină (la Sibiu, unde se refugiase în timpul războiului) și la Cluj (după război). După finalizarea studiilor a fost repartizat ca medic de circumscripție în Călățele, ulterior îndeplinind aceeași funcție în Mărgău, Silvașu de Câmpie (județul Mureș) și Dragu (județul Sălaj). După revenirea la Cluj s-a implicat în activitatea politică a Partidului Național Țărănesc, mai ales în alegerile din 1946, când a transmis în mod constant materiale electorale pentru zona Huedinului. La aceleași alegeri a îndeplinit și funcția de delegat al PNȚ pe lângă secția de votare din Valea Drăganului, motiv pentru care, ulterior, a intrat și el în atenția instituțiilor de represiune locale, fiind reținut pentru o scurtă perioadă de timp în arest la Postul de Poliție din Huedin. După arestul din toamna anului 1946 a ieșit din sfera de interes a autorităților, exercitându-și profesia de medic, dar s-a aflat într-o legătură permanentă cu Iosif Capotă, ajutându-l cu bani și alimente. În seara de 7 decembrie, la o zi după arestarea lui Iosif Capotă, Alexandru Dejeu (alături de Ana Răuca, șotia sa) a fost arestat de la domiciliul său din Cluj. Ancheta s-a desfășurat în maniera specifică a Securității acelor vremuri și, după ce s-a convins că sunt cunoscute toate persoanele implicate și că ele sunt arestate și au făcut mărturisiri, Alexandru Dejeu a făcut declarații complete în care și-a expus convingerile politice. El a precizat, printre altele: „…m-am hotărât să declar tot adevărul, convins fiind că negarea în continuare nu-și mai are rost. N-aș face acest lucru fără să fiu convins de cele afirmate mai sus și țiu să declar că rostul negării de până acum a fost nu diminuarea răspunderii personale, ci limitarea persoanelor arestate. Mă refer la număr. Aș vrea să arăt de la bun început că nu regret tot ceea ce am făcut și dacă istoria s-ar repeta, în fond aș face la fel, aș modifica însă profund forma”, în sensul de a face tot posibilul să nu fie prins de Securitate. Și în proces, Alexandru Dejeu a făcut un dur rechizitoriu la adresa regimului comunist. A fost executat la vârsta de 35 de ani. La data de 26 ianuarie 1998 Curtea Supremă de Justiție a pronunțat recursul în anulare împotriva sentinței nr. 900 din 8 iulie 1958 a Tribunalului Militar al regiunii a III-a Militară și deciziei nr. 213 din 1 august 1958 a Tribunalului Suprem – Colegiul Militar (ACNSAS, fond Penal, vol. 28, ff. 1-20.) decizie care a însemnat reabilitarea morală a lui Alexandru Dejeu.
