Albert Bourla, CEO-ul Pfizer, a refuzat pentru a doua oară invitația de a se prezenta în Parlamentul European pentru a fi audiat pe subiectul negocierilor companiei cu Comisia Europeană privind achizițiile de vaccinuri anti-COVID, informează G4Media.
Albert Bourla și-a motivat atitudinea precizând faptul că „nu avem alte informații de împărtășit cu privire la audierea din octombrie, de aceea refuz cu respect invitația”. Acesta a mai adăugat că „în urmă cu câteva săptămâni, președintele nostru pentru piețele internaționale, Janine Small, a depus deja mărturie în fața Comisiei dumneavoastră”.
Informația a fost făcută publică pe contul de Twitter al eurodeputatului Kathleen Van Brempt, care este și președintă a comisiei speciale pentru pandemia de COVID-19.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Ghidul incorect politic –despre femei, sex și feminism, de Carrie Lukas vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
„Eșecul Comisiei UE și al Pfizer de a aborda această lipsă de transparență arată dezinteresul față de rolul Parlamentului European și aruncă o umbră inutilă asupra succesului strategiei europene privind vaccinurile”, subliniază europarlamentarul, reiterând că „transparența este esențială pentru a garanta încrederea cetățenilor în instituțiile europene și este fundamentală pentru consolidarea rezilienței Uniunii Europene”. „Comisia noastră va continua să adopte măsurile necesare pentru a asigura transparența deplină față de public”, a afirmat Kathleen Van Brempt.
Amintim faptul că, în data de 14 octombrie, Parchetul European a confirmat demararea unei anchete cu privire la achiziția de vaccinuri anti-COVID în UE. Ancheta vizează atât achizițiile centralizate, cât și cele efectuate de alte state de la Comisia Europeană.