În mesajul ocazionat de începerea noului an școlar, președintele României – simbol al statului român -, persoană aleasă direct de popor, le-a transmis copiilor noștri că una din responsabilitățile lor este aceea de a avea grijă de părinții și bunicii lor. Mai exact, să nu vină de la școală și să-i îmbolnăvească pe aceștia cu marele virus.
Rar, poate niciodată, găsești un asemenea exemplu de răsturnare a valorilor într-o societate. De ce? Pentru că până acum, cei mai în vârstă aveau răspunderea îngrjirii copiilor, nu invers! Pentru că până acum, cei mai în vârstă se jertfeau pentru copiii lor.
Acum, cu un cinism ieșit din comun, le cerem copiilor noștri să-și sacrifice viitorul pentru prezent. Și nu este vorba de Arafat sau Iohannis, care nu au copii și sunt interesați doar de prelungirea mizerei lor existențe biologice.
Este vorba și despre profesori și părinții înșiși. Nu toți, dar o mare parte. Nu este posibil ca oameni tineri de 35-40 de ani să se plângă că sunt trimiși „în prima linie”, ca și cum ar fi trimiși pe front! Când s-au făcut profesori, nu s-au gândit că vor interacționa zilnic cu sute de oameni, deci riscul de îmbolnăvire este mult mai mare decât la alte meserii?
Sau credeau că meseria de profesor implică doar mimarea prezenței la școală și încasarea banilor lună de lună, în cont? Alți profesori, tot români, au predat în condiții îngrozitoare: fără lumină, fără căldură, fără utilități minime. Și au mers la școală, au învățat copiii carte. Și voi, cu toate condițiile posibile, sunteți prea lași să vă prezentați în fața copiilor? Sunteți prea lași să spuneți: „Guvernanți, școala e școală, nu închisoare! Lăsați copiii să învețe în condiții normale!”. Răspunsul, din păcate, este „da”.
Ah, sunt profesori care sunt deja bolnavi sau riscă să de vină. Nimic de zis. Ei trebuie să se protejeze și să nu vină la școală. Dar cei tineri nu au nicio scuză. Nu vor să predea, să-și dea DEMISIA. Există alții care vor și pot. Nu suntem noi obligați să plătim niște lași și incapabili care sunt profesori doar pentru că n-au fost în stare să facă altceva.
Să mai amintesc ce-a făcut învățătoarea Ecaterina Teodoroiu când țării i-a fost greu? Mă tem că n-are rost.
Nici colegii mei părinți nu sunt mai breji. Unii sunt în stare să facă orice, să-și chinuie copiii în orice mod li s-ar cere, doar-doar vor scăpa de el trimițându-l de acasă. Oricum, oriunde.
Să taci când copilul tău este ținut într-o cușcă de plexiglas, cu masca pe față ore-n șir, condiții care fac procesul de învățare complet inutil și profund traumatic, te descalifică din categoria om și te trimite la categoria caricatură. Slugă. Dana Budeanu are 100% dreptate, în acest caz!
Măi oameni buni, și-acum 5.000 de ani, oamenii se sacrificau pentru a-și proteja viitorul. Nu trebuie să ai prea multă carte sau cunoștințe ca să faci asta. E un instinct de bun simț: părinții își apără puii. Chiar așa degenerați am ajuns încât am pierdut și acest instinct elementar și le cerem copiilor să ne apere, să se sacrifice pentru noi? De ce? Pentru că ei nu votează?
Chiar vrem să riscăm ca un copil să creadă că un gest absolut normal pe care l-ar putea face ar însemna că și-a ucis părinții sau bunicii? „Mamă, bunicul a murit din cauza mea?”. Chiar vrem să auzim astfel de întrebări?
Chiar am ajuns în halul în care comoditatea noastră și prelungirea existenței noastre biologice, oricum și oriunde, au ajuns ajuns mai presus decât viitorul și copiii noștri?
De la roboți precum Iohannis, Arafat sau Barna nu am pretenții, dar restul? Ce-aveți de gând? Vă închideți copiii în baloane de cauciuc și îi țineți acasă până la 18 ani? Vreți să creșteți niște oameni sau niște ficțiuni?
Ne dorim să intrăm în istorie ca prima generație de români care și-a sacrificat de bună voie copiii?
