Dacă ești total nepriceput într-un domeniu oarecare, orice individ care știe ceva mai mult decât zero ți se pare un geniu.
Dacă nu știi nimic despre electricitate sau computere, orice puștan care știe să schimbe un bec sau să instaleze un program nou ți se pare un Einstein.
Dacă nu știi nimic despre mitologia indiana, oricine îți aruncă o vorba despre prana sau Vishnu te face să te simți mic.
Dacă nu știi nimic despre anatomie, fiziologie, patologie, virusuri orice paznic care ține în mână un termoscaner ți se pare doctor. Ce ușor e atunci să ți se închidă gura cu un „Tu nu eșți medic!”
Dacă nu ai habar despre fizica atmosferei, radiații, efect de seră, temperatură ți se poate vinde foarte rapid și ușor „urgența climatică”. Cine ești tu să pui întrebări?
Problemele încep în momentul în care chiar te pricepi nițel – și atunci observi că și în raiul computeriștilor, filozofilor, medicilor sau climatologilor există disensiuni și varietate – există și ageamii, și soldăței care trâmbițează lozinci, și mediocrii, și experți adevărați, și genii.
Și mai înțelegi că acel presupus consens între oamenii de știință sau între medici de care auzi prin presă de fapt nu există. Și mai vezi că tocmai cei ce știu cel mai puțin sunt cei mai aroganți, în timp ce omul stăpân pe știința sa este smerit, fiind conștient de limitele sale.
Și mai observi și că peste toate astea planează interese specifice, de bani și putere, care merg dincolo de limitele domeniului respectiv. Pentru că totul trece prin stomac, iar frica păzește pepenii.
Politicul și presa își dau toată silința să cenzureze informația și sancționează pe cei ce o iau pe alături de linia oficială – tocmai pentru a lăsa „boborului” impresia de consens. Iar boborul acceptă să fie încălecat, fiind convins că „experții” știu cel mai bine, chiar dacă statul apelează nu doar la experți, ci și la constrângeri.
Câți pricep însă că atunci când statul ajunge să impună „adevărul” cu ajutorul poliției, acel adevăr este cel mai probabil o minciună?
