joi, octombrie 10, 2024
ȘTIRI„Începutul unei noi ere”: două companii din SUA au primit autorizaţie să...

„Începutul unei noi ere”: două companii din SUA au primit autorizaţie să comercializeze carne de pui cultivată în laborator

Departamentul american pentru Agricultură (USDA) a acordat miercuri, 21 iunie, autorizaţie finală pentru două companii din Statele Unite ale Americii, oferind astfel posibilitatea ca acestea să-şi vândă carnea cultivată din celule în laborator pe piaţa americană pentru prima oară, informează agenția Reuters.

Cel două companii care au primit autorizația sunt Upside Foods şi Good Meat, primele care au reuşit să treacă cu succes procesul de aprobare pentru carnea cultivată ce implică certificări atât din partea USDA, cât şi din partea Administraţiei americane pentru Alimente şi Medicamente (FDA).

„Este un vis devenit realitate. Marchează începutul unei noi ere”, a declarat Uma Valeti, CEO al companiei Upside Foods.

Ambele companii, care produc pui de cultură, intenționează să își comercializeze mai întâi produsele în restaurantele de lux, iar apoi să-și crească producția pentru a ajunge la costuri mai mici în magazinele alimentare.

După această aprobare, SUA devin cea de-a doua ţară din lume, după Singapore, care permite vânzarea cu amănuntul a acestui produs ce este derivat din celule prelevate de la animale şi apoi „crescute“ în cuve din oţel.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE