Dintre foștii olimpici naționali la geografie din generația mea, sub 1% am devenit profesori. Probabil situația este valabilă și pentru celelalte discipline. Motivul este unul foarte simplu: salariile ridicol de mici. 99% dintre elevii aceia extrem de pasionați pot fi considerați astăzi o mare pierdere pentru sistemul de învățământ, deoarece ar fi putut deveni buni profesori într-o societate care conștientizează importanța colosală a oamenilor care creează oameni.
Este adevărat că un profesor bun are nevoie și de o complexă pregătire didactică, nu doar de pasiunea sa pentru știință, însă ea se dobândește cu mai mare lejeritate acolo unde există un anumit substrat științific destul de solid încât să îi permită, cel puțin din perspectiva gestionării propriei energii, să investească mai mult timp pentru dezvoltarea sa profesională.
Altfel spus, salariile neatractive vor ține departe de sistem o dureroasă majoritate a potențialilor oameni valoroși, care își vor reorienta calitățile spre domenii mai bine remunerate. Bun, profesia aceasta este frumoasă, romantică prin țelurile sale înalte, chiar relaxantă dacă ai elevi cuminți și cu bun-simț, însă nu toți își permit riscul acestei aventuri. Și profesorii au copii, familie, rate, probleme…
Salariile mici înseamnă o desconsiderare amară a oamenilor care creează oameni. Înseamnă și o reducere a nivelului general al rezultatelor școlare, prin demotivarea profesorilor, dezinteresul unora dintre ei sau căutarea rapidă a altor surse de venit (al doilea serviciu, meditații private ș.a.).
În aceste condiții, nu vă așteptați la un randament satisfăcător al elevilor, nu vă așteptați ca toți profesorii să le descopere talanții și potențialul sau să le răspundă la toate întrebările și curiozitățile! Educația este cel mai important capital al unui popor! Prin ea se pot ridica țări și economii care nici măcar nu dispun de resurse naturale însemnate. Prin ea te poți adapta și reprofila mai ușor de-a lungul vieții. Ea îți oferă alternative profesionale și dorința de a progresa.
Nu neglijați educația!
🙂 Toate îmi ies pe dos: cred că sunt – tot mai mult – un clovn! Abia ce mă plângeam ieri că nu știu cine sunt cei care scriu aici, iar azi primesc deja un răspuns! Un profesor bucureștean, fost olimpic național (unde eu – de exemplu – n-am călcat vreodată, nici măcar pe-aproape)!
Ce ne spune acesta ? Că AZI e grevă! Aproape japoneză, câteva ore – azi.
Ce ne mai spune ? Că sub 1% din acei elevi ai generației sale au devenit profesori! Din 72 de elevi ai generației mele de liceu, am auzit (de-o fi așa) că doar doi au devenit profesori (în Epoca de Aur!).
Ce ne mai spune d-l profesor ? Că salariile ar fi ridicol de mici (în învățământ). Adică limbi străine n-a făcut, să știe dacă în marile democrații o fi altfel ?
De ce vorbiți de parcă noi am fi cine știe ce excepție, d-le profesor ?
Într-un alt articol, ne spuneți că „școala la distanță este o porcărie” – din multiple puncte de vedere. De ce nu apreciați pozitiv că este un binevenit exercițiu pentru (porcăria infinit mai mare) ce ne așteaptă ?
Mulțumesc.
P.S.
Geografie „interdisciplinară” predați, d-le profesor ? Ce ne puteți povesti despre „complexitatea pregătirii didactice” ?
Na, că uitai!
Dacă vreți să ne scrieți de bine, cu procente asociate mult mai mari decât 1%, povestiți-ne de inginerii Epocii de Aur! Ce s-a ales de ei ? Am citit de mi-a venit rău de Crimele Comunismului, dar n-am găsit un rând despre inginerii aceia (deci nu de NASA, doar ingineri de Epocă de Aur!).
Vă imaginați cum este (la scară națională!) să termini o facultate de inginerie și să vină Eliberarea și să îți spună că nu ești de NASA, deci trebuie să te recalifici ? Drept care devii jurnalist pe turism, ori proprietar de făbricuță, ori bunic cu nepoți și fost fizician (dacă nu ajungi în Spania, ca jurnalist român și pasionat de … imobiliare!) etc.
Câți au fost ? Câți au mai rămas ?
Eu am cunoscut trei profesori de geografie remarcabili – toți cu doctorat, cred.
Primul, venit într-a 12-a, avea … doctorat! Cum Epoca de Aur dădea o singură oră de geografie pe săptămână, am simțit supercalificarea acestui profesor DOAR printr-o creștere vizibilă a exigenței. Să ne dedulcim în prelegerile d-lui prof. dr., nici vorbă – omul n-ar fi avut timp nici să vrea (și nu știu dacă ar fi vrut).
Al doilea era director – singurul (cred) cu doctorat din liceu. Îl tot confund cu demnitarul lui NC, Nicolae Giosan. Părea om de treabă – și competent. La ore nu știu ce reușea să facă – că nu cred că avea nici măcar cu cine.
Al treilea sunteți dvs. Să vă vedem ce puteți.