Momentul Unirii de la 1918 a constituit apogeul unității românilor, reprezentând voința tuturor oamenilor, singurii care s-au opus de-a lungul anilor următori fiind bolșevicii, care și-au făcut un scop din distrugerea statelor naționale constituite după Primul Război Mondial, explica Romulus Rusan, potrivit Memorialului Sighet.
Marile Adunări de la Chişinău (27 martie), Cernăuţi (27 octombrie) şi Alba Iulia (1 decembrie) au reprezentat nu numai voinţa tuturor păturilor populaţiei, ci şi a forţelor politice, fie că erau de factură naţională, fie de factură social-democrată, scria Romulus Rusan în ”Cronologia şi geografia represiunii. Recensământul populaţiei concentraţionare din România (1945-1989)”.
Potrivit acestuia, singurii care s-au opus de-a lungul anilor următori au fost bolşevicii, care aveau scopul de a distruge statele naţionale nou constituite după primul război mondial.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple și vei contribui la susținerea siteului R3Media.
„Imediat după ce a ajuns la putere, P.C.d.R. (de fapt o secţie a fostului Comintern) a procedat la distrugerea tuturor partidelor şi personalităţilor care au contribuit la Marea Unire din 1918.
Rând pe rând au fost arestaţi şi condamnaţi (cu sau fără proces) liderii istorici care simbolizau Unirea, ţărăniştii şi liberalii, clericii şi militarii, social-democraţii şi sindicaliştii, ardelenii, bănăţenii, bucovinenii, basarabenii. O mare parte au murit în închisori Au scăpat de această soartă doar cei ce muriseră înainte sau se aflau în străinătate”, explica Romulus Rusan, potrivit sursei citate.
Genocidul elitelor românești:
Gheorghe I. Brătianu (1898-1953) – mort în închisoarea de la Sighet
Studiază istoria la Paris, trece prin arhivele de la Geneva și Napoli, obține doctoratul sub îndrumarea lui Nicolae Iorga și, mai târziu, a lui Ferdinand Lot. După performanțe istorice strălucite devine la 30 de ani membru corespondent al Academiei. Va deveni în anul următor, la 1 martie, director al Institutului de Istorie Universală fondat de acesta cu câțiva mai înainte. În 1943 devine membru al Academiei Române.
În 1947 i se stabilește arest la domiciliu în București, str. Biserica Popa Chițu, unde revizuiește și termină patru din lucrările sale de istorie. În 1948 este exclus din Academia Română.
În mai 1950 este arestat fără mandat și dus la penitenciarul Sighet, unde va muri în 1953.
Aurel Vlad (1875-1953)- mort în închisoarea de la Sighet
Promotor al Unirii din 1918, membru în Consiliul Dirigent, membru al Partidului Naţional Român şi apoi fondator şi fruntaş P.N.Ţ., ministru al Finanţelor, ulterior al Cultelor şi Artelor.
Arestat de Securitatea din Sibiu în noaptea de 5/6 mai 1950, la 75 ani, a fost internat fără forme legale la Penitenciarul Sighet, unde a murit la 2 iulie 1953. Pedeapsa administrativă i-a fost majorată după moarte cu 60 luni, conform Deciziei M.A.I. numărul 559 din 6 august 1953.
Daniel Ciugureanu (1885-1950)- mort în închisoarea de la Sighet
Fruntaş al Partidului Naţional Moldovenesc şi unul dintre promotorii Unirii Basarabiei cu România. A fost preşedinte al Consiliului de Miniştri al Republicii Independente Moldoveneşti, apoi ministru de stat, reprezentând Basarabia, în patru guverne interbelice.
Arestat la 5/6 mai 1950, ar fi murit – potrivit memoriilor lui C.C. Giurescu – la 6 mai 1950, la Turda, în timpul transportării foştilor demnitari spre penitenciarul Sighet. Potrivit evidenţelor fostei Securităţi, a decedat la 19 mai 1950, în penitenciarul Sighet, actul de moarte fiindu-i întocmit abia în 1957.
Iuliu Maniu (1873-1953)- mort în închisoarea de la Sighet
Organizator și participant la Marea Adunare de la Alba Iulia, care a proclamat la 1 decembrie 1918 Unirea Transilvaniei cu România. A fost apoi ales președinte al Consiliului Dirigent (guvernul de tranziție al Transilvaniei până la 4 aprilie 1920), fruntaș al Partidului Național Român, președinte al Partidului Național Țărănesc (din 1926), președinte al Consiliului de Miniștri (1928-1930).
După preluarea puterii de către comuniști, partidul este scos în afara legii, iar Maniu, Mihalache și ceilalți conducători sunt arestați, judecați și condamnați. În etate de aproape 75 de ani la data arestării, Maniu este condamnat, la 11 noiembrie 1947, la temniță grea pe viață pentru „înaltă trădare și spionaj în favoarea anglo-americanilor”. Este întemnițat întâi în penitenciarul Galați, iar din august 1951 la Sighet. Aici va fi exterminat la 5 februarie 1953 și aruncat într-o groapă anonimă.
Sever Bocu (1874-1951)- mort în închisoarea de la Sighet
Om politic şi ziarist bănăţean. Studii la Academia Comercială din Viena şi Hautes Études din Paris. A fost unul dintre promotorii activismului politic în susţinerea cauzei naţionale în Banat. În perioada primului război mondial s-a ocupat de organizarea detaşamentelor de voluntari pentru a lupta împotriva Imperiului austro-ungar.
Ia parte, la Paris, la tratativele care au premers Conferinţa de Pace, aducând argumente de ordin politic, social, etnic, demografic în favoarea unirii Banatului istoric cu România. Din 1921 este deputat în parlamentul României din partea PNR; unul din fruntaşii PNŢ din Banat în perioada interbelică. La alegerile din noiembrie 1946 devine singurul deputat al PNŢ din judeţul Timiş-Torontal, dar va refuza să participe la lucrările Parlamentului în semn de protest faţă de falsificarea scrutinului. Este arestat în noaptea de 5/6 mai 1950 şi încarcerat la Sighet, unde a şi murit la 21 ianuarie 1951. Certificatul său de deces a fost emis abia la 20 iulie 1957.
Iuliu Hossu (1885-1970)
Episcop greco-catolic, este cel care a citit la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia „Proclamația de Unire cu Țara”. Membru al Consiliului Dirigent, a făcut parte din delegația care a prezentat Hotărârea de Unire Regelui Ferdinand, la București. Senator de drept în Parlamentul României.
Arestat la 28 octombrie 1948, va rămâne privat de libertate timp de 20 de ani, trecând prin diverse închisori și locuri de domiciliu obligatoriu. Între 25 mai 1950 și 4 ianuarie 1955 a fost închis împreună cu alți 50 de preoți și episcopi greco și romano-catolici în penitenciarul Sighet.
I s-a stabilit apoi domiciliu obligatoriu pe termen nelimitat, întâi la mănăstirea Ciorogârla, apoi la mănăstirea Căldărușani. Grav bolnav, a murit la 28 mai 1970 la spitalul Colentina din București.
Ion Mihalache (1882-1963) – mort în închisoarea de la Râmnicu Sărat
Combatant în primul război mondial, decorat cu ordinul „Mihai Viteazul”, învățătorul Ion Mihalache înființează după Unire Partidul Țărănesc, care prin fuziunea cu Partidul Național din Transilvania formează în 1926 Partidul Național Țărănesc. Mihalache participă în guvernele din anii 1928-1933 ca ministru al Agriculturii și ministru de Interne.
Împreună cu Iuliu Maniu se opune dictaturii regale și Frontului Renașterii Naționale, când PNȚ este dizolvat. După război se opune sovietizării țării, fiind arestat în iulie 1947, după înscenarea de la Tămădău, și condamnat în noiembrie la muncă silnică pe viață. După regimul exterminator din penitenciarele Galați și Sighet este transferat în 1955 în arestul Ministerului de Interne, unde refuză orice fel de tranzacție cu anchetatorii. Transferat în închisoarea de la Râmnicu Sărat, moare, la 5 martie 1963, după 16 ani de detenție, la vârsta de 81 de ani.
Ilie Lazăr (1895-1976)
Doctor în Drept al Universității din Cluj. La sfârșitul războiului, organizează împreună cu alți fruntași români administrația românească în comitatul Maramureș, organizează Gărzile Naționale și reprezintă Maramureșul la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, apoi însoțește delegația ardelenilor la predarea actului Unirii la București. După 1918, a fost deputat, membru în delegația permanentă a Partidului Național Țărănesc, organizator al gărzilor țărănești „Iuliu Maniu”, șef al organizațiilor muncitorești centrale.
Arestat prima oară la 27 mai 1946, a fost condamnat la 7 luni închisoare corecțională, pentru “omisiunea denunțării complotului”, în procesul “Mișcării Naționale de Rezistență”, fiind eliberat condiționat la 8 decembrie 1946. Implicat în înscenarea de la Tămădău, este arestat a doua oară, la 14 iulie 1947.. A fost condamnat la 12 ani temniță grea, în procesul conducătorilor Partidul Național Țărănesc, pentru “complot în scop de trădare” (noiembrie 1947). Încarcerat la Galați, Sighet, Râmnicu Sărat, Periprava, a fost eliberat abia la 9 mai 1964.
Pantelimon Halippa (1883-1979)
Publicist și om politic, vicepreședinte (1917) și președinte (1918) al Sfatului Țării de la Chișinău, promotor al Unirii cu România, ministru al Basarabiei în mai multe guverne de după 1918, ministru al Lucrărilor Publice, al Comunicațiilor, al Muncii, Sănătății și Ocrotirilor Sociale, senator și deputat (1918-1934), membru corespondent al Academiei Române (1918).
Arestat în 1950 și întemnițat la Sighet fără a fi judecat, a fost predat în 1952 autorităților sovietice, care l-au condamnat la 25 ani muncă silnică. A fost readus în țară, fiind de astă dată închis la penitenciarul Aiud până în 1957.
Ion Flueraș (1882-1953) – mort la Gherla
Lider al Partidului Social Democrat din Transilvania, membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei (1918-1920), președinte al Confederației Generale a Muncii (1926-1938).
A fost reținut timp de 3 luni, în 1945, de către autoritățile comuniste pe motiv că a răspândit „manifeste interzise”. A fost rearestat în iunie 1948 și condamnat la 15 ani temniță grea pentru „crimă de înaltă trădare”. A murit în închisoarea Gherla la 7 iunie 1953.
Ioan Lupaş (1880-1967)
Istoric, participant la Marea Adunarea Naţională de la 1 decembrie 1918, demnitar în Consiliul Dirigent, deputat în Parlamentul României, ministru în mai multe guverne interbelice, membru corespondent al Academiei Române (1914), apoi membru titular (1916), preşedintele Secţiei de Istorie a Academiei Române (1932-1935), fondator, alături de Alexandru Lapedatu, al Institutului de Istorie Naţională din Cluj (1920); lucrări fundamentale despre istoria Transilvaniei
Arestat la 5/6 mai 1950, a fost internat la Sighet pe timp de 24 luni, încadrat ulterior în Decizia M.A.I. nr. 334/1951; pedeapsa majorată cu 60 luni, conform Deciziei M.A.I. numărul 559/1953. A fost eliberat la 5 mai 1955.
Ion Nistor (1876-1962)
Istoric şi militant unionist bucovinean, membru al comitetului de organizare a Adunării Naţionale de la Cernăuţi care a hotărât Unirea cu România, în cadrul căruia a redactat Actul Unirii. Profesor la Universităţile din Viena şi Cernăuţi, rector al Universităţii din Cernăuţi, profesor universitar la Bucureşti, membru al Academiei Române (1911), director al Bibliotecii Academiei Române, fruntaş al Partidului Naţional Liberal, fost ministru de stat, reprezentând Bucovina, apoi, succesiv, ministru al Lucrărilor Publice, al Muncii şi, în final, al Cultelor şi Artelor.
Arestat la 5/6 mai 1950, a fost internat la Sighet pe timp de 24 luni, încadrat ulterior în Decizia M.A.I. nr.334/1951; pedeapsa majorată cu 60 luni, prin Decizia M.A.I. nr. 559/1953. Eliberat la 5 iulie 1955.
Sursa: Romulus Rusan, Cronologia şi geografia represiunii. Recensământul populaţiei concentraţionare din România (1945-1989), Fundaţia Academia Civică, 2007, via Memorialul Sighet.
