Urmează o săptămână în care valorile termice se vor păstra în valori normale pentru data din calendar, în prima parte a săptămânii, iar mai apoi vorbim de temperaturi chiar sub normalul climatologic. Din păcate, vorbim și de un deficit important de precipitații, în cea mai mare parte a țării. Avem parte de multă ceață, iar spre finalul săptămânii avem parte de lapoviță și ninsori nu doar în zonele montane ci și prin nordul și centrul Moldovei.
Luni, 9 noiembrie
Noaptea de duminică spre luni vine cu temperaturi minime, care prin zonele montane, Muntenia, Transilvania și Maramureș nu vor mai trece de 1 – 2 grade, iar pe crestele montane vorbim de valori negative, spre minus 2 grade. În restul țării minimele se opresc la 4 – 6 grade.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Evul întunecat, noua moralitate de Joseph Sobran și vei contribui la susținerea siteului R3Media
În ceea ce privește temperaturile maxime ne confruntăm cu fenomenul de inversiune termică, care va face ca în zonele deluroase din Muntenia și Oltenia, prin sudul Moldovei, sudul Transilvaniei, estul Banatului și prin Dobrogea să avem maxime de 13 – 14 grade, în timp ce în zonele joase din restul țării să nu depășim 9 – 11, 12 grade.
Precipitațiile vor lipsi in peisaj.
Marți, 10 noiembrie
Noaptea vine cu temperaturi în creștere în bună parte din țară, vorbim de valori de la 7 spre 9, 10 grade. Minime modeste rămân prin Transilvania, Maramureș (3 – 4 grade), în timp ce prin zonele montane se ating minus 2, minus 3 grade.
Maximele de la 9 la 11, 12 grade vor caracteriza temperaturi normale pentru data din calendar în bună parte din țară, ușor mai ridicate prin Transilvania și sub medie prin Banat și Crișana.
Ploi slabe sunt posibile prin Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, Banat, Crișana și zonele montane (ploi care nu vor cumula mai mult de 1 – 2 l/mp).
Miercuri, 11 noiembrie
Minimele pleacă de la valori de –0 spre minus 3 grade prin zonele montane, 3 – 5, 6 grade prin Transilvania, Moldova, Maramureș, respectiv 6 – 8, 9 grade prin Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia și Dobrogea.
Maximele diurne vor fi în limitele normalului perioadei, ușor mai ridicate prin Transilvania, Maramureș, estul Banatului și Crișanei, respectiv sub norma climatologică mai ales prin orientali. Vorbim de valori de la 3 – 5 grade prin zonele montane, 8 – 10 grade prin nordul Olteniei, al Munteniei, Moldova, Crișana, Maramureș, bună parte din Transilvania. În restul zonelor țării se pot atinge și 11 – 13 grade.
Condiții de ploi slabe avem prin zonele montane, Oltenia, Crișana și SE Dobrogei.
Continuarea, aici