Joi, 10 noiembrie, de la ora 19:00 pe stadionul „Arcul de Triumf” din București, are loc un meci caritabil, în urma căruia fondurile obținute vor fi donate în beneficiul copiilor bolnavi de cancer din secția de oncohematologie pediatrică a Institutului Clinic Fundeni.
Sub deviza „Fotbalul face bine”, la eveniment vor participa mari nume ale fotbalului românesc.Un prim pas a fost realizat în urmă cu câteva săptămâni, când unii dintre cei mai mari fotbaliști români din istorie, în frunte cu Gică Hagi, Miodrag Belodedici, Helmut Duckadam sau Lucian Sânmărtean, au fost prezenți la Slobozia și au impresionat cu balonul la picior.
Atunci s-au strâns 22.000 de euro.
„Sunt niște povești cumplite și cred că uneori noi nu apreciem cu adevărat ceea ce avem. Bogăție mai mare decât sănătatea și familia nu există. Celelalte sunt efemere.
Legat de evenimentul de la Slobozia, s-au cheltuit aproximativ 10.000 de euro și am reușit să generăm 22.000 de euro, iar o fundație din Slobozia va renova de la zero două saloane din secția de Onco-Hematologie Pediatrică din Fundeni”, a declarat Iulian Mihăilă, președintele Ligii Legendelor, la DigiSport.
În cadrul aceluiași demers, cei mai importanți jucători din istoria fotbalului românesc vor fi prezenți, joi, pe Stadionul ”Arcul de Triumf”, unde vor evolua din nou pentru copiii bolnavi de cancer.
Iulin Mihăilă speră ca la eveniment să fie prezenți cât mai mulți oameni, deoarece secția de Onco-Hematologie Pediatrică din Fundeni are mare nevoie de ajutorul nostru, al tuturor.
Biletele vor putea fi achiziționate prin intermediul site-ului www.bilete.ro/fotbal-face-bine, iar prețul va fi unul general: 20 de lei.
Există posibilitatea cumpărării unui bilet de acces pe stadion la meciul legendelor, dar se pot cumpăra și bilete virtuale, iar banii să meargă drept donație către fundație.