OPINIIEroii şi mişeii

Eroii şi mişeii

„Ce ideal îi poartă pe câmpul de luptă? Doar acolo e vărsare de sânge și urgie… Pentru eroi nu contează. E datoria lor să-și apere țara, credința, familia. Iar dacă acolo e moarte, foarte bine, ei de moarte nu se tem.”

(Sergiu Ciocârlan, „Frumusețea sfinților. O istorie a literaturii române ce nu se învață la școală”)

Cât de departe suntem noi, cei de azi, de românii de odinioară? E timpul să ne răspundem în gând și-n inimă și să nu mai lâncezim, e timp de acțiune! Acum nu mai năvălesc asupra noastră turcii, tătarii sau alte hoarde de păgâni, dar pericolul e același și mi-e teamă că mulți dintre noi nici nu-l mai sesizăm.

Cei ce ne râvnesc bogățiile și ne vor distruse țara, credința și familia nu vin cu sabia, ci cu diplomatul. Sunt între noi, în Parlament, fie la Bruxelles, fie pe diverse niveluri din societatea românească. Cred hoții că au întâlnit proștii. Amarnic se-nșeală! Românii au vocația jerfei și acest popor vrednic încă zămislește eroi și sfinți. Au încercat deunăzi comuniștii să umple închisorile cu tot ce avea neamul mai bun, mai curat, crezând că așa vor birui. Sângele martirilor din închisori este, asemenea mucenicilor din începuturi, sămânța creștinismului și-a poporului român în veci neatârnat. Nu sunt în țară destule cozi de topor, încât să nu mai putem nădăjdui spre libertate. Degeaba ne vând străinilor pământul țării udat cu sânge și plin de sfinte moaște, căci într-o zi îl vom răscumpăra, cu sânge, de altfel nu se poate. Degeaba ne amărăsc și îngreunează traiul ai lor dintre ai noștri, scumpind curent și gaze. Cândva ne vom trezi și amar va plânge atunci vrăjmașul.

Răbdăm acum și frigul, visând cu ochi deschiși căldura. E focul omului celui dinlăuntru cel ce ne încălzește și ne ține-n viață. Ne fac greu traiul, ne cumpără și suflete și trupuri. Mișeii! Ei nu simt românește, căci banul le e dumnezeu. Din cauza lor, am plecat cu milioanele din țară, mâncând pâinea amară a străinătății. Fetele noastre, altădată fecioare și apoi vrednice mame, sunt acum obiecte ale poftei desfrânaților Europei păgâne. Copiii noștri, abuzați de pedofili, din sau protejați de autorități de rang înalt. Acești mișei pieri-vor sub pofta desfrânată și iată că nici iadul nu are să-i-ncapă!

Vin hoardele cu cardul, nu mai au o sabie în mână! Asasini economici ce găsesc aici porți larg deschise. Exploatează orice, la ei e sfânt numai negoțul! Vând și cumpără conștiințe, glie, români cu trup și suflet. Asemenea unui han tătar, se cred biruitori, văzând cum soarta le surâde, iar bătrâni, copii și femei iau drumul codrului, nădăjduind întoarcerea când va fi trecut urgia. Puținii bravi de astăzi se-aruncă grabnic în lupta vizibil disproporționată. Ei (oare noi?) știu istoria poporului nostru și au în față pilde precum Mihai Viteazu, Tudor Vladimirescu, Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, Ecaterina Teodoroiu, Radu Gyr sau Dan, căpitan de plai. Biruitori când sorții păreau total potrivnici, în libertate sau în temnițe. Biruitori și-n moarte, căci omul demn nu piere! Păcat că azi tătarii ne șed în fruntea țării! Mișei pe tronul țării, pătat le e obrazul.

Așa cum însă eroii trăiesc în veci de veci, tot așa dăinui-va poporul român, cât timp nu pierdem memoria vrednicilor înaintași și încă se găsesc fii vrednici să le urmeze crezul (ca Tudor, îmbrăcând ,,cămașa morții”):

„ (…) Ghirai a trecut Nistrul înot pe calul său,
Luând pe Dan rănitul ca pradă și trofeu.
El merge de se-nchide în cortu-i, umilit,
Precum un lup din codri ce-a fost de câini gonit.
Trei zile, trei nopți hanul nu gustă-n suflet pace.
Întins ca un cadavru jos pe covor el zace,
Dar când revine, palid, din lunga-i desperare,
În ochii lui trec fulgeri de crudă răzbunare.
El strigă să-i aducă sub cort pe Dan bătrânul.

Deși cuprins de lanțuri, măreț intră românul!
Ghiaur! zice tătarul cu inima haină,
Ce simte firul ierbii când coasa e vecină?
Ea pleacă fruntea-n pace, răspunde căpitanul,
Căci are să renască mai fragedă la anul!

Ghirai cade pe gânduri, lăsându-și capu-n piept,
Și, îmblânzindu-și glasul: O! Dan, om înțelept!
Te știu de mult pe tine, cunosc al tău renume
Din graiul plin de lacrimi orfanilor din lume.
Pe mulți tătari cuprins-ai de-ai morții reci fiori!
Acum îți veni rândul și ție ca să mori.
Privește! lângă ușă călăul te pândește
Cu ștreangul și cu pala ce-n mână-i zăngănește.
Un semn, și capu-ți zboară la câini și la vultúri,
Și sufletu-ți se pierde în lumea de ghiauri.
Dar însă îmi fac milă de ani și de-a ta minte,
Gândind la bătrânețea ce-apasă-al meu părinte,
Și vreau, cu daruri multe, pe tine-a te ierta
De vrei tu să te lepezi acum de legea ta!

Creștinul Dan, bătrânul cu suflet luminos,
Înalță-a lui statură și zice maiestos:
Ceahlăul sub furtună nu scade mușuroi!
Eu, Dan, sub vântul soartei să scad păgân nu voi.
Deci, nu-mi convine viața mișelnic câștigată,
Nici pata fărdelegii în fruntea mea săpată.
Rușinea-i o rugină pe-o armă de viteaz,
Un vierme ce mănâncă albeața din obraz.
Cui place să roșească, roșească eu nu vreu
Nici pată pe-a mea armă, nici pe obrazul meu.
Alb am trăit un secol pe plaiul strămoșesc
Și vreau cu fața albă senin să mă sfârșesc,
Ca după-o viață lungă, ferită de rușine,
Mormântul meu să fie curat și alb ca mine!
Așa m-a deprins Ștefan, ușoară țărna-i fie!
La trai fără mustrare și fără prihănie.
Nu-mi trebuie-a ta milă, nu vreau a tale daruri.
Tu îmi întinzi o cupă mult plină de amaruri,
Departe ea de mine! mai drept e ca să mor!
Iar dacă ai tu cuget și-ți pasă de-al meu dor,
Ghirai, mă lasă, lasă în ora morții grele
Să mai sărut o dată pământul țării mele!

Uimit, Ghirai se scoală, cu mâna lui desface
Unealta de robie sub care leul zace,
Cumplitul lanț ce-l leagă cu strânse noduri sute,
Și zice grabnic: Tată, ia calul meu și du-te!

Bătrânul Dan ferice se duce, Nistrul trece,
Și-n aerul Moldovei se umflă pieptu-i rece,
Și inima lui crește, și ochii-i plini de jale
Cu drag privesc prin lacrimi podoaba țării sale.
Sărmanu-ngenunchează pe iarba ce străluce,
Își pleacă fruntea albă, smerit își face cruce
Și pentru totdeauna sărută ca pe-o moaște
Pământul ce tresare și care-l recunoaște

Apoi el se întoarce la hanul, intră-n cort,
Suspină, șovăiește și, palid, cade mort!
Iar hanul, lung privindu-l, rostește cu durere:
O! Dan viteaz, ferice ca tine care piere,
Având o viață verde în timpul tinereții
Și albă ca zăpada în iarna bătrâneții!”
(Vasile Alecsandri, ,,Dan, căpitan de plai” – autorii.com

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu ne „editează” ideile și materialele publicate. Suntem oameni liberi. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumim!

Redacția R3media

Dacă dorești să fii alături de noi, urmărește-ne pe Google News, Telegram, Facebook sau Twitter. Sau poți să te abonezi, gratuit, la Newsletter.

Înscrie-te la newsletterul R3Media

Te rog așteaptă puțin

Mulțumim! Bine-ai venit în comunitatea noastră

4 COMENTARII

  1. Păi eroi am avut până nu de mult : patrioţii care au plătit cu viaţa libertatea noastră de azi, atâtă câtă e, anti-comuniştii de tot felul… Dar nu-i vreţi pentru că prea mulţi alţii ar fi dovediţi ca laşi, trădători, criminali… Poate într-o bună zi veţi vedea că fără recunoaşterea lor nu va fi bine oricât de mult s-ar minţi şi rafistola istoria

  2. Din minunile libertății:

    – de câte decenii se găsește pe net ideea de „asasin economic” ?
    – dacă numărăm și anii specificați de John Perkins in cartea sa, câte decade în urmă mergem ?
    – să vi-l număr și pe … Gen.Mr. Smedley Butler (tot pe net), ori ajunge John Perkins ?
    – cui aparțin ei și de ce sunt chestiile astea publice ? False, să ducă discuțiile aiurea ?

    Dar cu recunoștința pentru eliberarare cum rămâne ?

    Mulțumesc.

    P.S.

    Aseară am urmărit-o pe DRifai livrându-i lui PRoman сорок-ul. Ce-a spus PR uimitor:

    – revoluția nu poate să fi fost altceva, fiindcă asta aduce atingere celor jertfiți
    – dacă îi ascultai pe ei, n-ai fi aflat niciodată că, până la acea dată, multe alte „comunisme” căzuseră – de curând, deja – curat întâmplător, desigur (iar RWR și MSG erau profund surprinși)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

[gs-fb-comments]

Articole populaR3 în ultimele 24 h

Articole R3laționate