El scrie că în copilăria sa trebuie să fi fost „glaciațiune” de se putea merge la mare, într-o mașină fără aer condiționat, la o viteză de 70-80 km/oră. Economistul își amintește că la bloc erau 38-39 de grade și totuși, nu murea nimeni.
„Apocalipsa climatică îmi aduce aminte de copilărie. Când trebuie să fi fost glaciațiune sau așa ceva, altfel zău dacă pricep cum am fi putut rezista la bloc fără aer condiționat la 38-39 de grade. Sau cum am fi putut merge la mare în mașina fără aer condiționat (aia în care acum văd că se coace natural pizza), cu 70-80 la oră, pe drumul vechi, nu pe autostradă.
Cred că era un pic de zăpadă vara, altfel nu știu cum aș fi putut călători măcar 2 ore cu personalul de la Târgoviște la București fără aer condiționat. O dată am cărat o geantă mare cu roșii vreo 5 km până la gară, la vremea amiezii, hm, fără trotinetă.
Iar în august cred că se simțea briza mării în porumb, altfel nu știu cum puteam merge la cules de fasole. Fasolea creștea prin porumb. Nu-mi vine a crede că un soare infernal te ardea în lanul de porumb ale cărui frunze, înnegrite de cenușa purtată de vânt dinspre oțelărie, te tăiau pe brațe și pe picioare.