Vicepreședintele Parlamentului European, Katarina Barley (SPD), a acuzat guvernul polonez că pune în pericol existența UE. Barley a emis avertismentul într-un interviu acordat postului n-tv, susținând că dacă statele membre nu fac nimic împotriva tendinței anti-europene, UE nu va mai putea continua.
În același timp, Barley, care provine din Germania, s-a plâns că Ungaria este sursa acestei abordări, potrivit Junge Freiheit.
„Efectul de avalanșă a venit din Ungaria. Acolo nu se mai poate vorbi despre democrație”, a spus ea.
Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău manualul „O istorie a lumii pentru copii” de Virgil Hillyer, și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Potrivit acesteia, guvernul polonez a preluat „gândirea autocratică” de la prim-ministrul Ungariei Viktor Orbán. Comentariile agresive ale lui Barley vin imediat după ce cancelarul în funcție Angela Merkel a avertizat că UE trebuie să continue cu Ungaria și Polonia prin dialog înainte de a face pasul drastic de retragere a finanțării UE.
Mulți din Parlamentul European, inclusiv Barley, nu țin cont de avertismentul Angelei Merkel.
„Cu Polonia și Ungaria în UE, iată că avem două țări care lucrează de câțiva ani pentru a schimba înțelegerea noastră despre democrație și statul de drept”, s-a plâns Barley.
Totuși, potrivit acesteia, Ungaria și Polonia nu s-ar mulțumi să desființeze independența justiției doar în propriile țări. Alte state membre UE, precum Slovenia, sunt și ele amenințate de această tendință, crede ea.
„Pericolul real e că, dacă nu facem nimic acum, Uniunea Europeană nu va mai putea exista”.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: George Soros – puterea din umbră, de David Horowitz și Richard Poe, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Anul trecut, Barley a cerut UE să „înfometeze” Polonia și Ungaria. Având în vedere tratamentul brutal aplicat de către Germania polonezilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, politicienii de la Varșovia, precum și o serie de politicieni germani, au condamnat remarcile acesteia.
„Pericolul este absolut real. Prin urmare, UE trebuie să acționeze în sfârșit cu mai multă consecvență”, a îndemnat ea, potrivit Remix News.
Desfintarea Uniunii Europene ar fi un pas spre democratie.