După 4 vine 5

Căderile pot avea înălțimea lor. Nu astăzi, cînd prăbușirea onestității are toate datele unei consecvențe scabroase. Singurul lucru mereu notabil al zilelor ce trec și fac istoria rămîne hoarda parfumată de ipocriți abulici care mănîncă lacom distanța ce-i mai desparte de psihopatie.

La mai puțin de 48 de ore după ce Viktor Orban cîștiga al patrulea mandat consecutiv, Comisia Europeană s-a grăbit să anunțe planul ce i-l va garanta pe al cincilea. Ungaria va fi supusă sancțiunilor financiare UE! O lectură riguroasă a lui Brecht (Dizolvați poporul ce va dezamăgește!) urmată de o decizie explicită de desființare a națiunii maghiare ar fi fost mai onestă. UE a ales o formulă indirectă care nu recomandă demiterea națiunii, tocmai pentru că pleacă de premiza inexistenței ei.

Încleștarea Orban-contra mundum continuă, netulburată de intervenția electoratului care a precizat, răspicat, pentru a patra oară, că Ungaria trebuie condusă de aleșii cetățenilor maghiari, nu de birocrația de la Bruxelles și nici de conglomeratul progresist media-ONG. Din 2010 încoace, Ungaria repetă această pretenție pe care manualele o numesc, în zadar, democrație suverană. Lumea de sus a celor ce nu au putere de vot în Ungaria pretinde că nu aude bine, ba chiar că nu are ce auzi. În spatele acestei probe de euro-autism stă, nerostit dar ferm, principiul progresist după care alegerile sînt o soluție nesatisfăcătoare, atîta vreme cît nu îi aduc la putere pe cei dinainte aleși. La ce bun alegeri dacă Orban continuă să cîștige, cu nesimțire și perfect democratic?  La ce bun  democrația dacă ea nu înseamnă a) alegeri organizate de Orban cu dorința mărturisită de a le pierde și b) dominația totală a ideilor și practicilor progresiste?

Oroarea față de cea de-a patra victorie consecutivă a lui Orban spune că democrația occidentală e într-o criză care îi interzice să-și recunoască rostul și definiția. Din păcate, pînă aici, totul e clar: paranoia progresistă occidentală vrea ”regime change” în Ungaria, Polonia și oriunde acolo unde alegătorii îndrăznesc să voteze altfel decît a stabilit conducerea auto-investită a umanității. Singurul lucru notabil al acestei fixații e medical. Nevroza s-a ramificat și delirul de grandoare progresist se ia drept sănătate, stabilitate și libertate. Mult mai instructivă moral și spiritual e explicația privitoare la sursele împotrivirii reînnoite a alegătorilor maghiari.

Prima și cea mai îndrăgită ipoteză spune că Ungaria e, în întregime, un deșeu uman – o națiune genetic iliberală, extremistă, proto-fascistă, primitivă și anti-europeană. Să trecem peste acest basm auto-erotic și dorința lui de a caza uniform  umanitatea sub pavaj liberal.

A doua explicație spune că Orban e ”omul lui Putin” și că, în această calitate fatidică, a tîrît la urne alegători cu mintea reasamblată. Toată lumea educată și perfect mulată pe curbura viitorului e de acord: Orban a cîștigat pentru că e omul rușilor! Dar, dacă Orban e sluga lui Putin, atunci ce sînt Scholz și Draghi? Ce sînt ei și alți lideri europeni care și-au făcut națiunile ostatec-dependent de gazul rusesc? Și ce sînt liderii vest-europeni care finanțează, practic, războiul dezlănțuit de Putin în Ucraina (pînă la 1 miliard euro zilnic –pe importul de gaz rusesc)? Și cum de ei, oameni de caracter, au ajuns la al cincilea val de sancțiuni împotriva Rusiei dar nu reușesc să nimerească Gazprombank și importurile de gaz rusesc?

Diviziunea dependențelor ține de păcate ascunse. Ungaria lui Orban nu a avut de ales, asa cum nu are de ales o țară fără adîncime și întindere geo-minerală. Dar Germania, Italia, Olanda și restul starurilor morale ale zilei au ajuns dependente de gazul rusesc după ce și-au distrus singure, nesilite și programatic sursele locale de energie și, prin asta, autonomia. Dacă asta e suficient pentru a face din Orban un ”om al lui Putin” atunci tot asta e suficient pentru a face din Scholz  și Draghi eco-idioții utili ai lui Putin. Nicicînd n-a fost mai justițiară mîndria de a fi prost.

Dealtfel, Orbano-fobia UE ar trebui să înțeleagă cît de mult îi datorează lui V. Zelenski. Imediat înainte de ziua alegerilor din Ungaria, Președintele Ucrainei a continuat seria intervențiilor incendiare, acuzîndu-l pe Orban de dezinteres și, chiar, ostilitate față de Ucraina cotropită. Într-adevăr, Ungaria nu admite tranzitul de armament cu destinația Ucraina. Tot Ungaria a primit și luat în asistență 600000 de refugiați ucrainieni. Intervenția lui Zelenski a fost catastrofală și i-a adus lui Orban, dacă nu victoria, atunci o majoritate sporită. Politician emoțional abil, Zelenski a jucat o carte stupidă, invitîndu-i pe unguri să se autodistrugă de dragul Ucrainei. Adevărat, Ucraina are o memorie încărcată de traume rusești sinistre dar nici Ungaria nu stă  rău. 1956 n-a dispărut și destui unguri rețin că trupele sovietice care au suprimat revoluția maghiară erau majoritar rusești și au primit ordinul de invazie de la Hrusciov – un ucrainian. Ungurii nu vor să fie parte în războiul altora iar Orban a știut să consolideze acest sentiment.

În cele din urmă, două explicații lămuresc triumful lui Orban. Mai întîi, existența unei națiuni maghiare reale, ca grup istoric și uman conștient de propria identitate. Un asemenea grup va refuza orice ordin extern de subordonare a culturii și identității. Și nu va sprijini la urne un lider pro-Bruxelles sau pro-Putin ci, pur și simplu, un lider Pro-Ungaria. Asta e a doua explicație și, cu ea, pătrundem într-un teritoriu străin și neînțeles de aderenții globalismului fără adresă și amprente.

A patra victorie a lui Orban rămîne un episod excepțional. Mai exact spus: complet anormal. Unde anormalul răspunde anormalului. Răsturnarea completă de valori și adevăruri pe care societăți încă lucide sînt somate să o accepte e semnul unei dezordini sterpe și triste. Priviți, noua față a istoriei.

Nimic n-a rămas nepătat, credibil sau stimabil. O comedie tragică învăluie timpul și aduce în scenă o încăierare ce lasă în urmă doar măști căzute. Prestigiul și credibilitatea democrației sînt în plină ședință de compromitere pe frontul ucrainian. V. Zelenski-Codreanu e luat la bombardamente de V. Rasputin. Biden și UE cer un nou Nuremberg, uitînd convenabil că procesul de la sfîrșitul celui de-al doilea război mondial a avut loc la sfîșitul celui de-al doilea război mondial. Cu statul nazist german distrus la el acasă, nu prin corespondență sau video-link.

Și în acest bal psihotic regizat între oglinzi, cețuri și simulacre, singura trăire autentică e ura față de cei ce continuă să nu se dea pe brazda arată de mîna de funcționar UE.Această aplecare generală spre aberație nu e lipsită de sens. Ea confirmă  știința neîntrecută prin care tragedia își nenorocește eroii captivi. UE participă la propria defăimare și sapă în flancul ei Estic pentru a grăbi inevitabilul: ruina. Tot atît de inevitabil cum după 4 vine 5.

Articol apărut inițial pe Antimaterie și preluat cu acordul autorului