Directorul Teatrului Național București (TNB), Mircea Rusu, a explicat, mai pe îndelete, de ce nu a fost de acord să proiecteze steagul Ucrainei pe clădirea instituției pe care o conduce.
El a spus că instituția a făcut tot ce-a putut pentru refugiații ucraineni. Reamintim că directorul TNB a spus că nu este de acord cu „anularea” autorilor ruși.
„Singurul lucru pe care nu am dorit să îl fac a fost să nu pun steagul Ucrainei pe TNB, atât. Am trimis autocarul în nordul României, la Suceava, la Siret să aducă oamenii în București sau pe unde i-au mai dus. Accept orice fel de ajutor pe care pot să îl dăm noi. Dacă suntem solicitați putem și să cazăm ucrainieni, cu copii, fără copii în sălile de jos. Avem săli de sport unde putem să adăpostim oameni. Suntem dispuși și să îi hrănim, nu să punem un steag aiurea pe TNB. Singurul lucru pe care nu am vrut să îl fac a fost ăsta, în rest am făcut tot ce mi s-a cerut”, a declarat Mircea Rusu la B1 TV.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Directorul TNB a arătat cine dorește colorarea clădirii emblematice a Bucureștiului: un grup condus de actorii Mihai Călin și Marius Manole. Despre Mihai Călin, Rusu a spus că dorește să destabilizeze instituția.
„Este o ambiție personală a unui om care dorește să destabilizeze TNB. Acest om cu care vorbim acuma a fost în proces cu Ion Caramitru, i-a grăbit moartea, acest domn care în continuare agită lucrurile, târăște TNB în tot felul de conflicte, care nu sunt ale lui, actorii nu sunt de partea lui.
Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Etamynis (alergie la praf, polen, venin) și vei contribui la susținerea siteului R3media.
Singura problemă este că acest om cu care vorbiți are ambiția să pună steagul Ucrainei pe TNB. Pe TNB nu se poate pune pentru că la 1918, pe 1 decembrie oamenii de atunci au jurat că deasupra capului lor, au jurat că va flutura doar tricolorul României. În rest am oferit tot ce se poate oferi”, a mai spus directorul TNB.
La rândul său, actorul Mihai Călin a intervenit și a precizat că directorul TNB nu a dorit să participe la campania umanitară dedicată refugiaților din Ucraina:
„Acum două săptămâni l-am rugat pe domnul Rusu să colorăm clădirea, a zis că nu ține de TNB, pentru că suntem subordonați Ministerului Culturii. În acea seara i-am spus că o să fie colorat Guvernul, deci este o politică de stat, nu de partid. Mi-a spus că o să primească dispoziție de la Guvern e ok. Între timp s-a colorat în steagul Ucrainei Guvernul României, Ateneul României, Teatrul Odeon, mai mule instituții de stat. Am primit răspuns de la Minister, că nu ține de minister această decizie, cât ține de direcția Teatrului. Atunci am revenit cu solicitarea, nu trebuie proiectoare speciale. Nu e nicio cheltuială. Și în același timp să declanșăm o campanie pentru refugiații ucrainieni. Îmi pare rău că s-a ajuns aici. Domnul Rusu a spus că nu face politică, dar de fapt asta e o atitudine politică și a refuzat iluminarea. Apoi, colegul meu Marius Manole l-a rugat pe domnul Rusu pentru această campanie, „TNB pentru Ucraina”, și nu a fost de acord nici cu asta, adică TNB să nu fie implicat deloc. Și-a asumat în mod public domnul Rusu asta”.
Mihai Călin(foto stânga) este cunoscut pentru faptul că în anii 90 a jucat în filme erotice, destul de ieftine, realizate de francezii de la M6, fapt pe care ulterior a încercat să-l ascundă.
























Mihai Călin și Marius Manole spala wc-urile si fac curatenie la TNB?
baiatul ala manole e frate cu Putin?
Nu mai afișați steaguri straine! Tineți cu România! Ajutați refugiații, pe cei care au nevoie și care solicită ajutorul! Nu va mai repeziți să ajutați persoane care este clar că nu au nevoie de ajutor. Sunt destui români săraci. Dacă vreți să faceți un bine, puteți să-l faceți și cu românii. Dumnezeu primește osteneala.
Dar Mihai Călin va putea juca rolul lui Zelenschi, în viitoarea producție a Protv: Zelenschi, supereroul Ucrainei. Cei doi seamănă bine fizic , cred că și caracterial.
Ăla e cu ziarecom în gură?
de duzină. soros plătește bine Mihaitza?
FACEM NOI ROMÂNII CE FACEM ȘI DĂM CU BÂTA ÎN BALTĂ ! SUNT DE ACORD CU AJUTORUL EMIGRANȚILOR DIN UCRAINA DAR NU UIT CĂ BASARABIA ESTE SFÂȘIATĂ DE UCRINA CARE ARE ȘI O ATITUDINE OSTILĂ FAȚĂ DE POPULAȚIA VORBITOARE DE LIMBA ROMÂNĂ !! IAR LA ACEST CAPITOL SE POATE VORBI MULT MAI MULTE !
Marius Manole e un actor fals, artificial nu e credibil, , se vede de la o poștă că nu e bun la meseria lui.
De aceea e genul care compensează prin activism social, să bifeze cauze sociale la modă, self-promoter care-i asigură vedetismul și accesul pe sticlă și pe scenă.
Asta-i doar ultima lui dare in stambă. Ziceti cu ce naiba e relevant că pune steagul Ucrainei pe Teatrul National? Fariseism și semnalizare de virtute ieftină și demagogică, să arate el ce inimos e, cu zero consecințe reale.
Și in noua psihoză e important să nu ne pierdem capul, și să nu fluturăm alt steag pe instituții decât steagul României. Semnificația este că România este un stat suveran și deși suntem in alianță cu NATO alianța e defensivă , iar cu Ucraina NU suntem in alianță.
Ii invit pe belicoșii ggen CTP, Mandruță, Cioroianu , Manole, Cacamitru să facă batalionul Virtute-USR și să se ducă să lupte ei, nu să facă lobby să trimitem copiii altora la luptă sau să ne expunem atacurilor cu rachetă pentru că livrăm tehnică militară pe care nici polonezii și nici ungurii nu o livrează
Cei doi abonați la telenovele ”de mare succes”, reclame, plus chemați mereu pe le televiziuni, ca să luăm lumină de la ei….”Lumină” adică….Mai ales al doilea….Deh….Al doilea mai are scuza că-i mai tânăr. Poate îi mai crește minte. Dar primul…
Un link cu filmele erotice ale lui Mihai Călin, ceva?! :)))
Nu le-am găsit. Nici măcar articole nu mai sunt. Marile siteuri de filme evită să le menționeze…
Din ce vad eu apare mentiunea cu numele lui acolo. A jucat alaturi de tot felul de actori porno , in toata regula. A fost fomist la vremea aia dar acum nu mai recunoaste!
https://www.imdb.com/name/nm0130011/