duminică, iunie 16, 2024
OPINIIScrisoare deschisă unor poeți de azi (de ieri și de mîine)

Scrisoare deschisă unor poeți de azi (de ieri și de mîine)

Srieți, fraților, scrieți! Nu lăsați poezia să moară, dar nici nu o puneți să se prostitueze!

Arta, poezia, cultura, literatura nu sunt și nu pot fi neutre. Ele ne înnobilează sufletește, ne ajută să fim mai buni, ne ridică uneori din deznădejde… Sau ne murdăresc, ne fac neoameni, ființe sub tirania patimilor ce ne coboară sub regnul animal.

Poezia de calitate e ca un vin bun, băut cu măsură, ne întremează. Creează dependență, nu mai poți trăi fără ea, ne îmbată, fără a deveni alcoolici, cum ne face băutura.
Poezia e ca iubirea. Dacă nu e, nimic nu e.

Poezia, dacă este ca dragostea din 1 Corinteni 13, e ,,tare ca moartea”. Rămîne peste veacuri, făcîndu-l pe poetul ce a scris-o nemuritor.

Mai este așa poezia astăzi? Sau a ajuns mizerabilă, ca piesa de teatru de zilele trecute (de la Teatrul Dramatic ,,Elvira Godeanu” din Tg-Jiu), de o obscenitate ieșită din firesc?
Cum a ajuns așa? A cui e vina, a cititorului sau a creatorului? Cum ne putem reveni?
Să nu îmi ziceți că de vină e societatea tot mai perversă, mai obscenă, mai desfrînată (deși decăderea morală a lumii în care trăim se cronicizează)!
Nu!
Scrie oare poetul doar ca să vîndă, (pentru faimă) făcînd pactul cu diavolul și scriind în funcție de ce se cere pe piață?

Dacă da, atunci aș putea crede că ne-am stricat noi, cei mulți, și, vulgari fiind, cerem poezie obscenă.

(Cel puțin teoretic, un om cult apreciază binele, frumosul, nu imoralul, cum, poate, ar face-o un om mai puțin școlit.)

Dar nu e așa, deși poezia reflectă și societatea vremurilor în care e scrisă, căci de aici provine poetul/poeta.

Așadar, pentru starea poeziei actuale, acuz, nu spre osîndă, ci spre îndreptare, pe creatorul poeziei de azi sau de ieri.

Știu că nu sunt toți poeți ca Eminescu, Esenin, Vieru, Radu Gyr etc., dar nici nu e nevoie. Un poet bun e altfel de oricare alt poet bun, scrie în felul său, lăsînd lumii întregi o parte din sufletul său în versurile scrise. (Dar dacă sufletu-i e hîd?)

Poetul, această Cenușăreasă a culturii de azi (cîți oameni mai citesc poezie?), trăiește pentru a scrie poezie sau scrie pentru o bucată de pîine mai albă?

Talentul, de orice fel, e dar de la Dumnezeu, însă, fără muncă asiduă, lectură multă, studiu aprofundat, cred că un poet rămîne ca un diamant neșlefuit.

Să piară lenevia din lumea poeților (dacă există, că nu cunosc mulți poeți de astăzi)! Îi văd pe artiști, în general, ca pe niște oameni de o sensibilitate deosebită, mulți din ei cu un suflet mare, buni ca pîinea caldă.

M-am pierdut printre gînduri și m-am apucat să laud poeții, deși articolul meu se voia a fi critic. Poetul, ca orice om, merită iubit, cu bune și rele.

Mărturisesc, vinovat, că prefer proza poeziei, dar oricînd îmi bucură sufletul o poezie ca ,,Nu am, moarte, cu tine nimic” sau ,,Ștergarul” sau ,,Iisus în celulă” sau ,,Doamne, dacă-mi eşti prieten”… Nestemate! Dar mă doare cumplit sufletul cînd văd și reversul.

Ca un iubitor de gramatică încă din gimnaziu, nu voi înțelege niciodată poezia fără punctuație. Limba, fără reguli, e ca o înșiruire de vorbe fără noimă.

Știu că era un exemplu celebru, pe care, din nefericire, nu mi-l amintesc, cînd virgula (pusă într-un loc al propoziției sau altul) făcea diferența între viață și moarte, la propriu. Între a se tăia capul cuiva sau nu.

Totodată, cum să înțelegi corect ceva fără jaloanele necesare? Mi se pare că ești mai pierdut ca un orb în întuneric.

Sau, și mai rău, cum să-mi explic mie sau copiilor mei versuri de o vulgaritate dusă spre pornografie extremă?

Nu se mai pot scrie versuri fără conotații sexuale? Nu mai poate fi decentă poezia (erotică)?
Dragostea, care e vulgară, nu e iubire, e patimă. Asemenea și omul care o cîntă, e desfrînat, nu îndrăgostit.

Dacă vrei doar trupul femeii (neglijînd sufletul), asta vei scrie și vei cere ce vrei în modul cel mai grosolan. Doar o femeie de moravuri ușoare ar putea aprecia indecența din poezia ta. Sau nici ea, dacă o face pentru bani, nu că iubește ce i-ai scris tu!
Asta reproșez unor poeți de azi, mari sau mici, cunoscuți sau necunoscuți.
Mai mult decît haosul unor versuri fără punctuație, imoralitatea, perversitatea, din versurile lor.

Lumea nu are nevoie de poezie care mînjește, nu suntem într-o toaletă publică!
Oamenii, sănătoși sufletește, nu au nevoie nici de satanism sau blasfemie în poezia contemporană. (Inspirația poetului e divină sau demonică. V-aș da cîteva versuri exemplu, dar răului nu se cuvine să-i facem publicitate!)

Ce urît îi șade bărbatului vulgar, dar mai ales femeii, simbol al gingășiei, al maternității, al iubirii jertfitoare!

Pocăiește-te, poetule!

Revino-ți în fire, ca fiul risipitor din pildă! Nu mai rîvni, înfometat peste măsură, la roșcovele porcilor! Nu te vinde pe 30 de arginți ca să sfîrșești ca Iuda! Nu fi nerecunoscător lui Dumnezeu! El ți-a dat un dar neprețuit și tu Îl lovești peste obraz. Rușine să-ți fie!
Hai acasă! Tatăl, zilnic, iese în poartă, căutînd în zare să te vadă întorcîndu-te la El! Te va primi cu toată cinstea, vei fi fiu, nu rob!

Va uita, va ierta tot și te va iubi ca și cum nu ai fost plecat niciodată în acea ,,țară îndepărtată, cheltuind averea sa cu desfrînatele”.

Dragul meu poet/artist, nu te mînia pe mine! Ți-am scris cu durere și cu dragoste, ca unui bun prieten ,,căzut între tîlhari” și lăsat abia viu.

Te implor, nu aduce versul tău/piesa ta jertfă pe altarul Satanei!
După moarte, vei da seama, ca orice muritor (indiferent de faima adusă de scrierile tale), de efectele negative asupra sufletelor cititorilor/ascultătorilor tăi.
Nu uita:
,,Spui o cântare – versul tău
Rămâne după tine
Îndemn spre bine sau spre rău,
Spre curăţie sau desfrâu
Lăsând în inimi rodul său
De har sau de ruşine.” (resursecrestine.ro)

Poeților, fiți oameni ,,roți de rezervă”! (Recent, am întîlnit conceptul în cartea lui Hetti Benedek, ,,30 de mici lumini ce-au pătruns în întuneric”.)

Fiți ca un far călăuzitor spre țărmuri însorite, nu o furtună ce distruge tot în cale și îneacă suflete în Styx!

,,(…) În lumea asta zbuciumată
Am căutat limanul sfânt
Pe care l-am visat odată,
Dar nu se află pe pământ.

Aceleaşi valuri sunt pe mare,
Aceeaşi viaţă cu dureri,
Aceleaşi băuturi amare
Ne dau şi astăzi, ca şi ieri.

Un singur ţărm acum rămâne
Străin de valul cel lumesc:
Ierusalimul cel din ceruri
Putea-voi ca să-l nimeresc?

La el nu este nici durere
Nici întristare, nici suspin,
Acolo nu-i apus de soare
Şi cerul veşnic îi senin.” (sfioaniacobhozevitul.wordpress.com)

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE