OPINII Dialogul stat - culte

Dialogul stat – culte

În anul 2014, pe când eram consilier la Secretariatul de Stat pentru Culte, Gabriel Liiceanu m-a întrebat într-o dezbatere publică dacă Secretariatul de Stat pentru Culte s-a desprins administrativ de Ministerul Culturii în urma unei înțelegeri discrete între reprezentanți ai cultelor și prim-ministrul de atunci, Victor Ponta. Din stenograma dezbaterii, reiese un răspuns tăios din partea mea: „Eu nu fac poliție politică”. De altfel, nu vedeam de ce aș comenta conținutul unor întâlniri private, conținut la care de altfel nu aveam niciun fel de acces. Totuși, mi-a rămas tot timpul în minte acest episod și o întrebare (încă) nelămurită: chiar putem susține că activitatea privată a demnitarilor este complet irelevantă pentru publicul larg? Cel mai probabil că nu, deși democrația impune discreție, ocrotirea imaginii private și nu consonează deloc cu delațiunea practicată în anii comunismului și care încă supraviețuiește în comportamentul unor demnitari.

Pe de altă parte, subtextul întrebării lui Gabriel Liiceanu viza de altfel dialogul stat-culte și mai ales modalitatea în care statul este dator să își explice deciziile în domeniul vieții religioase. Pandemia actuală a scos la iveală, mult mai mult decât în anii anteriori, această suferință administrativ-politică a regimului românesc: lipsa structurală de dialog, izolarea deciziilor politice de ochii publicului și ai specialiștilor, dar mai ales patologia înțelegerilor subterane cu mize ascunse și diferite de binele public.

Cum trebuie să fie dialogul dintre stat și culte?

INSTITUȚIONALIZAT. Episodul de mai sus, dar și multe altele recente, împreună cu recomandările OSCE, exemplele de bună practică din SUA sau UK ne arată că dialogul trebuie să fie instituționalizat sub forma unei platforme permanente, cu listă clară de participanți, cu memorie instituțională, cu proceduri și validare publică. Democrația se bazează pe rutina birocratică a statului de drept, tocmai pentru ca legitimitatea deciziilor este dată de asumarea și conformitatea lor cu legea și drepturile omului. Instituționalizarea dialogului presupune și faptul că există o singură țintă juridico-politică: totul pornește de la supremația libertății religioase, nu de la teme secundare precum urgențele electorale sau alocări de fonduri. Așadar, pentru că (încă) ne considerăm stat de drept, cadrul discuției trebuie să fie legislația națională și internațională în materie de libertate religioasă, cadrul care, de altfel, este extrem de precis asupra modului democratic și pașilor legitimi în care libertatea religioasă poate fi restrânsă în caz de pandemie. Un sprijin suplimentar îl pot constitui hotărârile judecătorești sau filtrele de constituționalitate aplicate în alte țări democratice pe această speță (vezi deciziile recente din SUA, Germania, Franța etc.).

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton și vei contribui la susținerea siteului R3Media.

CINE PARTICIPĂ? Pentru că statul e peren, iar demnitarii nu, dialogul stat-culte nu poate fi redus la o înțelegere sectorială între câțiva demnitari (care pot avea interese sau afinități personale foarte pronunțate pro- sau anti-Biserică) și câțiva reprezentanți ai cultelor. Astfel, dialogul trebuie să adune la același loc:

  • reprezentanții tuturor cultelor și ai altor organizații religioase interesate,
  • reprezentanți ai ministerelor care au implicare directa in gestionarea libertății religioase (Justiție, Interne, Culte, Sănătate, Externe etc.),
  • medici epidemiologi – pentru a pune deciziile luate într-un cadru conform cu urgența și necesitatea luptei împotriva pandemiei,
  • tocmai pentru că e foarte posibil ca unii dintre decidenți, ajunși din accident pe diferite funcții publice, să nu poată interioriza exigențele democrației sau să nu fie din punct de vedere profesional capabili să înțeleagă structura logică a libertății religioase, este necesară cooptarea experților validați academic sau organizațional în domeniul libertății religioase, mai ales în această pandemie în care guvernul încearcă să-și calibreze reacțiile în conformitate cu știința și rațiunea,
  • juriști specializați în drepturile omului – pentru a reflecta asupra neutralității religioase a statului în legalitatea restricțiilor consemnate,
  • reprezentanți ai presei pentru că presa este cureaua de transmisie dintre stat și societate; dacă deciziile nu ajung până în cel mai greu de accesat colț al societății și rămân la nivelul de tocmeală ad-hoc, se menține o stare de tensiune socială, așa cum am văzut recent; totodată, cooptarea presei poate fi de altfel și un instrument pedagogic chiar pentru presa românească care cultivă, în bună parte, o campanie de ură la adresa Bisericii, campanie la care guvernul asistă cu mâinile în sân în ciuda angajamentelor internaționale ale României în materie de viață religioasă etc.

NEPOLITIZAT. Dacă dialogul nu e depolitizat prin însuși formatul lui, poate fi ușor deturnat în scop electoral. Tocmai pentru a nu se suprapune peste mize electorale sau episoadele de finanțare a Bisericii,

  • fie dialogul este condus după modelul task-force de o personalitate publică nepolitică,
  • fie sunt cooptați și membri ai opoziției parlamentare.
  • Libertatea religioasă trebuie ferită de politizare.

DE EVITAT dialogul prin intermediul presei pentru că nu face decât sa tensioneze, să dea impresia unei lupte de clasă între stat și Biserică, iar mesajul sa ajungă distorsionat la public sub forma unor Breaking News superficiale. De evitat triumfalismele specifice retoricii comuniste de genul „cultele religioase au apreciat faptul că legislația adoptată de autoritățile publice centrale în perioada pandemiei este conformă standardelor și normelor internaționale în materie de libertate religioasă”, care pe de o parte, sunt ilogice pentru că nu reprezentanții cultelor au monopol pe sancționarea libertății religioase, la fel cum nu reprezentanții sindicatelor au monopol pe sancționarea drepturilor sociale, iar pe de altă parte, nu au acoperire în fapte din moment ce această afirmație a guvernului (nu a cultelor!) a fost precedată și totodată urmată de escaladarea tensiunilor și declarațiilor conflictuale.

La fel cum sindicatele se poziționează strategic față de drepturile sociale, câteodată sunt foarte vocale, altădată din rațiuni tactice trec peste violări ale drepturilor sociale, la fel și cultele religioase: câteodată sunt în prima linie a luptei pentru libertate religioasă (ex: Arhiepiscopul Teodosie sau Viorel Iuga, președintele Uniunii Baptiste), altădată preferă o strategie constructivă și consensuală (Patriarhul Daniel sau Arhiepiscopul Kovács Gergely). Paradoxul este că un guvern care se reclamă de la filosofia liberală și spiritul european, în speța relațiilor stat-culte a căzut în plasa unei retorici comuniste de tipul „pumnului în gură”.

În fapt, cultele religioase care au apreciat că s-au încălcat standardele internaționale privind libertatea religioasă au avut câștig de cauză în țările democratice în care restricțiile au fost analizate de instanțele de judecată. Cel mai recent exemplu este decizia Curții Supreme de Justiție din SUA (27 nov. 2020) care în urma sesizărilor primite din partea Diecezei Romano-Catolice de Brooklyn și a comunității evreilor ortodocși, ambele din statul New York, a hotărât că lăcașurile de cult au fost targhetate discriminatoriu de deciziile guvernatorului Andrew Cuomo și a reiterat faptul că libertatea religioasă, protejată chiar de primul amendament adus Constituției în anul 1791, trebuie garantată și în condițiile pandemiei.

STANDARDELE INTERNAȚIONALE sunt foarte ferme: libertatea religioasă poate fi restricționată doar prin lege, nu prin acte juridice inferioare. De ce prin lege? Pentru că legea este produsul Parlamentului, rezultatul unui minim consens între putere și opoziție, în consultare cu actorii sociali interesați și sub ochii publicului. Legea are avantajul unei quasi-validări publice transparente, în vreme ce hotărârile ad-hoc ale centrelor pentru situații de urgență sau ordinele de ministru sunt de cele mai multe ori lipsite de legitimitate în privința restricționării unui drept fundamental și non-derogabil cum este libertatea religioasă.

URGENȚA. Libertatea religioasă nu poate fi restrânsă prin comunicate de presă, ci doar prin lege: Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice (ICCPR), art. 18(3): „Libertatea manifestării religiei sau convingerilor nu poate fi supusă decât restricțiilor prevăzute de lege și necesare pentru ocrotirea siguranței publice, ordinii, sănătății…”. Așadar, ar fi trebuit ca restricțiile să se materializeze într-o propunere legislativă înaintată Parlamentului încă din martie-aprilie. Ulterior, puse în formă de ghid precum în Marea Britanie, ghidul explicat în conferințe de presă și simplificat în limbajul social media pentru a fi ușor de înțeles și de asumat de către publicul larg.

În cazul României, pare că se repetă istoria din comunism. Abia când situația nu a mai putut fi ținută sub control prin tocmeli arbitrare cu ușile închise, publicul a fost hrănit prin comunicate de presă seci și care nu respectă regulile de bază în comunicarea publică în democrație, amintindu-ne de imaginile în care Nicolae Ceaușescu bea șampanie alături de ierarhi, iar între timp se demolau lăcașuri de cult istorice în numele triumfului socialismului. Si atunci dialogul stat-culte era „minunat”, dar libertatea religioasă la pământ.

Pentru că restricțiile nu penetrează nici ca legitimitate, nici ca efort comunicațional toate straturile societății, fiind receptate de către public drept înțelegeri partizane și electorale între câțiva demnitari și câțiva reprezentanți ai cultelor (unele dintre culte fiind dependente în bună măsură de sprijinul financiar venit chiar de la guvern, sic!), o bună parte dintre credincioși și chiar lideri religioși le resping. Apar în mod natural tensiuni sociale care nu fac decât să slăbească efortul nostru comun ca societate de a lupta împotriva pandemiei. Altfel spus, ceea ce guvernul a construit pe terenul infrastructurii medicale și al consensului social este minimalizat și devalorizat de publicul pentru care libertatea religioasă este importantă.

Ce știe doar Biserica și nu are cum să știe statul?

Preotului, pastorului, imamului sau rabinului le revine obligația de a se conforma restricțiilor care vizează libertatea religioasă și de a-și calibra activitatea spirituală mai ales prin variațiuni online. De a asista religios familiile celor decedați de Covid. Le revine, însă, și foarte complicata misiune de a asista religios și de a fi la capătul unor suferințe pe care sistemul medical e pus în situația să le ignore din cauza urgențelor pandemice.

În ordine cronologică, primul drept sacrificat atât de statul român, cât și de celelalte state, a fost chiar dreptul la sănătate prin limitarea accesului la servicii medicale pentru bolnavii non-Covid. Este genul de situație care nu poate fi cunoscută din punct de vedere statistic pentru că implică mii de scenarii care au dus atât la agravarea unor boli preexistente, cât și chiar la deces. Fie de iure, fie de facto limitarea accesului la servicii medicale a dus la grăbirea sfârșitului pentru mulți dintre români, atât din frica de a apela la sistemul medical, frică hrănită în special de mass-media, cât chiar din imposibilitatea de a accesa servicii medicale. Toți acești oameni împreună cu familiile lor au fost și sunt asistați spiritual și emoțional de către cultele religioase. Familiile celor decedați din imposibilitatea accesării serviciilor medicale nu sunt organizate nici în sindicate, nici în ONG-uri, însă suferința lor tăcută e înmagazinată, atenuată și cunoscută de cultele religioase.

Nu doar că statul trebuia să urmeze acest cadru de dialog instituționalizat pentru a restricționa libertatea religioasă în mod democratic, dar ar fi trebuit ca dialogul să genereze și oportunități de parteneriat între stat și culte mai ales în zonele sociale în care cultele intervin în mod natural, potrivit tradiției și vocației fiecăruia în parte: asistarea socială a celor afectați de pandemie sub raportul accesului la alimente, socializare minimală sau chiar servicii medicale, validarea recomandărilor medicilor prin cooptarea liderilor religioși locali drept comunicatori la nivel parohial/comunitar. Într-un context social în care frica de boală și de moarte necesită inclusiv măsuri de protecție emoțională, în parteneriat cu statul, cultele ar fi acoperit mult mai eficient doza de optimism și liniște cu care trebuie să confruntăm pandemia.

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzelor conservatoare și/sau naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3Media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3Media

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

IMPORTANT

Fiți LEI pentru R3: Am strâns 7.859 de lei din 34.620...

Dragi prieteni, de azi începem o nouă colectă pentru a asigura finanțarea siteului R3Media, dar de data asta pentru următoarele șase luni. Grație vouă, dragi prieteni,...

Articole relaționate

Cele mai citite