În urma uneia dintre ultimele postări pe pagina mea de Facebook, am avut o discuție civilizată și foarte constructivă cu unul dintre suporterii lui CSA Steaua.
În timpul conversației ce a durat mai bine de o oră, el mi-a reproșat cumva că atac cam des în ultima vreme clubul pe care îl susține și că nu sunt imparțial, înțelegând aici că nu scriu adevărul și despre FCSB.
Și aici, mi-a adus în atenție felul în care pe site-ul oficial al FCSB-ului, apare faptul că în 1961, clubul și-a schimbat denumirea din CCA direct în Steaua, deși până în 1998, a fost cunoscută drept CSA Steaua. Și așa este. Este o observație foarte bună și care cred că nu a fost doar o simplă omisiune din partea celor de la FCSB, ci totul are legătură cu lupta împotriva celor de la CSA pentru stabilirea originilor clubului.
Aici, am ajuns și la hotărârile instanței cu privire la perioada 1947-1998, dar și la faptul că pe site-ul UEFA, clubul câștigător al Cupei Campionilor Europeni din 1986 apare ca fiind FCSB și nu CSA Steaua. La care amicul meu mi-a replicat că aceasta a transmis FRF către forul european și că federația noastră nu a ținut cont de ceea ce s-a decis la tribunal.
Moment în care mi s-a aprins un bec întrebându-mă de ce oare tocmai CSA Steaua nu ia atitudine, dând în judecată FRF, pentru că toată această situație îi creează un prejudiciu de imagine. Care este motivul pentru care cei care conduc destinele clubului din Ghencea tac mâlc în această privință? Știu că suporterii îi înjură pe bună dreptate pe șefii CSA-ului și pe toți generalii și coloneii, făcuți mulți la apelul de seară, fără a pune măcar mâna vreodată pe vreo armă în toată viața lor, și care sunt care mai de care mai băgători în seamă la club.
Dar nu este suficient. Cred, și aici este strict opinia mea, că motivele pentru care nu se acționează în vreun sens au adânci implicații politice, cum la fel bănuiesc că au stat lucrurile și atunci când s-a „redeschis” secția de fotbal după o pauză de vreo 16 ani. Asta e o situație pe care nu o pot explica băiatului meu de nici șapte ani în așa fel încât să o și înțeleagă.
Pentru că nu s-a mai întâmplat nicăieri în lumea modernă ca secția unui club, care tocmai câștigase titlul național, să fie închisă brusc și să redeschidă peste aproape două decenii fără ca nimeni să nu ia atitudine. Știu că pentru unii, totul din 1998 a fost o minciună și că acum a ieșit la iveală adevărul și toți cei care au fost cu Steaua până în momentul „Marii Schisme” ar trebui să fie acum alături de CSA.
Ei bine, eu nu mai pot fi cu nimeni. Dacă am fost mințit sau nu, nu știu ce să cred, dar știu că ceea ce am simțit ca stelist până în 2015 nu poate avea egal. Niciodată nu voi spune că am comentat FCSB – Ajax pentru că până și unul dintre studenții mei de la Facultatea de Jurnalism a exclamat când a aflat că eu îi voi îndruma: „Wow, îl vom avea profesor pe comentatorul de la Steaua – Ajax!”
Și mai e ceva legat de chestia cu minciuna sau cu necunoașterea adevărului. Nu aș fi ținut niciodată cu un club înființat de un individ care și-a trădat țara și și-a încălcat jurământul militar, păcate pentru care ar fi meritat pedeapsa capitală. Pentru că asta a fost generalul Mihail Lascăr, cel care a impus comunismul în România alături de Valter Roman, tatăl lui Petre Roman. Părintele unei creaturi sinistre în acele timpuri în care națiunea română era sub opresiunea sovietică, el, culmea, este elogiat și astăzi de unii care uită prea ușor istoria.
Am aflat mult mai târziu de odiosul general Lascăr, iar atașamentul pentru Steaua a fost prea puternic pentru a mă dezice vreodată de ea, chiar știind că echipa mea de suflet a fost experimentul unui trădător de neam și țară. Și în plus, mi s-a părut complet aberantă propunerea unora ca Steaua și Dinamo să fie desființate după Revoluție pe motiv că sunt niște creații ale comunismului. Pe principiul ăsta, trebuia să ne întoarcem în epoca medievală, distrugând prima noastră autostradă, Transfăgărășanul, canalul Dunăre-Marea Neagră, rețelele de electrificare din numeroase sate și comune și să revenim în colibe de chirpici la lumina lămpii cu gaz…
Chiar și așa, am continuat să țin cu Steaua până la „Marea Schismă”. Dar chiar și din acel moment, cei care au continuat să țină cu clubul patronat de Gigi Becali o au tot pe Steaua în suflet, la fel ca și cei care o susțin pe CSA. Pentru că și creștinii, fie ortodocși sau catolici, tot creștini rămân.
Oamenii dezorientați au nevoie de o cauzà pentru care sà lupte
FCSB, adică Fotbal Club STEAUA București, e STEAUA. Cea care a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 86. Restul sunt niște idioțenii cât casa la care participă tot felul de generali fripturiști care nu se înțeleg cu Becali la preț, căci nu vrea să le plătească taxă de protecție a imaginii clubului de fotbal. O mizerie tipică pentru țara care a făcut un sport național din a-și vinde resursele și suveranitatea pe nimic.