Nancy Pelosi, unul dintre liderii Partidului Democrat și Speaker al Camerei Reprezentanților din SUA, a primi împărtășania catolică în cadrul unei slujbe oficiate la Vatican, în prezența Papei Francisc.
Nu este clar dacă preotul care a împărtășit-o știa cine este, dar decizia este surprinzătoare.
Pelosi a fost oprită de la împărtășanie în eparhia sa din San Francisco, din cauza susținerii agresive a avortului, pe care Biserica Romano-Catolică îl consideră crimă.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Ghidul incorect politic – despre femei, sex și feminism, de Carrie Lukas vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Liderul democrat este într-o vizită privată la Roma. Susținerea ei pentru avort s-a materializat prin primirea celei mai înalte distincții a Planned Parenthood, cea mai mare rețea de avorturi din lume.
În vârstă de 82 de ani, ea i-a numit atunci pe susținătorii vieții din pântece drept „proști”, „închiși la minte” sau „neglijenți”. Printre aceștia trebuie să fie și Papa Francisc, care a condamnat de mai multe ori avortul.
El a spus într-un interviu că există țări unde părinții sunt pedepsiți pentru că-și pălmuiesc copiii, dar permit „uciderea lor înainte de a se naște”. Altădată, Pontiful a spus că „Avortul este mai mult decât o problemă, este o omucidere. Cine face un avort, ucide”.
După decizia Curții Supreme a SUA privind avorturile, Pelosi a declarat că este rezultatul eforturilor „întunecate,extreme”, ale republicanilor.
Biserica Romano-Catolică din SUA a salutat decizia judecătorilor.
Dupa spusele lui Nancy Pelosi, Papa Francisc este proșt, închiș la minte si neglijenț.