vineri, martie 28, 2025
ACTUALITATEÎn plină criză economică, Uniunea Europeană vrea să investească 300 de miliarde...

În plină criză economică, Uniunea Europeană vrea să investească 300 de miliarde de euro în Africa. Banii vin din taxe mai mari pentru noi

Uniunea Europeană pregătește investiții faraonice de peste 300 de miliarde de euro pe alte continente, „după marile succese din plandemie și război”, acuză europarlamentarul (AUR) Gheorghe Piperea, potrivit Demnitatea.

Acesta afirmă că banii pentru aceste investiții vor proveni tot din buzunarele europenilor, deja loviți de nenumăratele reforme ale Bruxelles-ului.

„Acum, prima întrebare: de unde bani?

În timp ce își fixează astfel de obiective în favoarea statelor terțe, UE are o scadență de plată în anul 2028. Trebuie să restituie către bănci un împrumut de… 300 de miliarde de euro, bani aruncați pe fereastră în plandemie. Precizez că nu avem încă cifrele implicării în război a UE, adică nu știm câți bani și când UE va trebui să achite băncilor împrumuturile făcute pentru a susține costurile de (alte) cca 300 de miliarde de euro antrenate de susținerea Ucrainei „până la victoria finală”.

La suma de 300 de miliarde de euro care reprezintă datoria UE din plandemie trebuie adăugată ambiția lui von der Leyen de a investi 450 miliarde de euro în înarmarea UE (și, mai nou, în crearea unei armate sau a unei alianțe alternative la NATO, din care UE probabil că va vrea să iasă, în urma războiului comercial și politic cu administrația Trump), precum și cei 800 miliarde de euro anual de care vorbește Draghi în planul său privind „competitivatea” europeană.

România este inexistentă în dezbateri, desigur… Am avut un președinte silențios și niște premieri pricepuți doar la „da, șefu’, așa facem sefu’, cum să nu”. Cu toate acestea, șefimea UE s-a gândit, totuși, la surse de finanțare a acestor ambiții iraționale și utopice.

Iată trei astfel de “surse”:

(i) Comisia Europeană a propus recent taxe pe emisiile/amprenta de carbon și pe importuri de bunuri produse cu tehnologii poluante (precum și pe profiturile multinaționalelor, dar asta e prea „putinistă” ca să fie promovată), surse din care ar fi trebuit acumulate cca 32 de miliarde de euro anual. Problemele ridicate de această „soluție”:

-lupta contra schimbării climatice se duce aplicând taxe pe fumărit și sancționând nesupușii;

-agresivitatea comercială, cu nimic diferită de cea a administrației Trump, care stabilește de asemenea tarife comerciale pe bunurile de import (s-ar putea spune, de fapt, că UE a dat startul acestui război comercial, iar nu Trump);

-încălcarea principiului subsidiarității – UE nu are decât competențe limitate în materie fiscală (taxe vamale, plus o mică parte din tva), adevăratele competențe fiscale fiind la statele membre. Acest motiv a determinat frânarea ideii, Germania fiind statul membru cel mai vehement opozant.

(ii) Uniunea Europeană va schimba prioritățile bugetare: mai puțini bani vor fi alocați agriculturii, adică, mâncării, și coeziunii, adică echității; precizez că Uniunea Europeană cheltuie cca două treimi din banii din bugetele sale multi-anuale pe subvențiile agricole și pe fondurile de coeziune (destinate eliminării treptate a disparităților și inegalităților în dezvoltare între diferitele regiuni ale UE); mai precizez că, de asemenea, Comisia Europeană s-a cam jucat cu ideea punerii laolaltă a unui număr de 500 de diferite fonduri, inclusiv cele de adeziune, într-un singur cont centralizat de lichidități (cash pooling), din care un super – departament financiar ar urma să distribuie bani doar către anumite domenii special desemnate, conform diverselor programe ideologice ale UE, inclusiv Green Deal sau scutul „democratic” european; este clar un tip special de deturnare de fonduri, motiv pentru care ideea încă nu a fost pusă în practică, deși se agită permanent cu titlu de amenințare.

(iii) …așa că mai rămâne cealaltă „soluție” – statele membre și guvernele naționale ar urma să acopere orice gaură financiară cauzată de măreața șefime și birocrație bruxeleză, trimitând mai mulți bani la Bruxelles: gaura financiară din plandemie, cea cauzată de falimentarul Green Deal, precum și cea cauzată de războiul Americii contra Rusiei prin proxy– ul Ucraina. Adică, să aruncăm și mai multe trilioane de euro tot acolo unde atâtea alte trilioane de euro au fost aruncate pe fereastră, unde se deturnează fonduri publice pentru „convingerea” politicienilor, a antreprenorilor și a cetățenilor (ca să fie mai prietenoși cu Green Deal, că așa își dorea Frans Timmermans), unde se folosesc bani pentru a cenzura opinia dizidentă și opozantă, pe motiv că ar fi dezinformare (sau, mai nou, mal– informare = faptul de a spune un adevăr care nu trebuie spus, căci dăunează …) și unde se practică revolving door și lobby și șpagă pentru avantajarea corporațiilor sau a statelor terțe (exemplul cel mai la îndemînă fiind Quatargate)… Așa, ca fapt divers, presa din Bruxelles a dezvăluit zilele acestea că UE a folosit sute de milioane pentru a plăti presa pentru știri pozitive despre partidele main stream, progresiste, și știri negative despre opoziție – care e fie extrema dreaptă, fie conspirație, fie negaționism, fie putinism. Cam cum a făcut guvernul Șică Orban în plandemie cu televiziunile și presa scrisă „subvenționată” cu 250 de milioane de lei pentru a spune propagandă pentru restricțiile plandemice și vaccinare…

*În perioada 10-11 februarie 2025 am participat, la Varșovia, în calitate de europarlamentar, vicepreședinte al grupului ECR și președinte al delegației UE – Pacificul de Sud, la reuniunea ministerelor dezvoltării și/sau de externe, precum și a reprezentanților Comisiei Europene și a reprezentanților unor bănci europene, dedicată Global Gateway. Evenimentul a fost organizat de președinția rotativă a UE, exercitată în perioada ianuarie – iunie 2025 de Polonia. Informațiile și comentariile personale din articol sunt ocazionate de acest eveniment.

(II)

Potrivit prezentării oficiale, Global Gateway tinde la mobilizarea sumei de minim 300 de miliarde de euro în investiții. În stilul de „echipa a Europei” (Team Europe approach), Global Gateway va aduce laolaltă UE, statele sale membre și instituțiile sale financiare și de dezvoltare pentru a mobiliza și sprijini sectorul privat în demersul de a efectua investiții cu impact de remodelare (transformational impact) a lumii a treia, adică, mai politically correct zis, a țărilor în curs de dezvoltare.

Iată cât se poate de clar obiectivul acestui program pe care îl vom finanța noi, cetățenii europeni, din taxele și impozitele noastre. Este nimic altceva decât acel „great reset” promovat cu atâta ardoare la Forumul Economic Mondial (WEF) de la Davos, încă din timpul plandemiei …

Tot conform prezentării oficiale, Global Gateway este „strategia europeană de dezvoltare accelerată a conexiunilor inteligente, curate și sigure în sectoarele digitale, energetice sau de transporturi, și pentru întărirea sistemelor de sănătate, educație și cercetare în întreaga lume. Tot din prezentarea oficială rezultă că, (desigur), Global Gateway este pe deplin aliniată cu agenda ONU 2030 și cu obiectivele dezvoltării sustenabile, precum și cu Acordul de la Paris (din care SUA, Argentina precum și alte state s-au retras recent, de unde concluzia că lumea este foarte atașată de utopia și de programele pseudo-științifice ale UE …).

Aceste enunțuri ridică probleme.

Pentru africani, ideea de sustenabilitate nu poate avea sensul de obsesie a UE. În relațiile cu europenii, care le-au fost stăpâni coloniali timp de 300 de ani, sustenabilitate poate însemna reinstaurarea dependenței de fostele metropole, care acum aleargă disperate după resurse. Nu ar fi rău ca șefimea UE să analizeze mai profund ceea ce se întâmplă în statele din nordul și vestul Africii, care nu mai vor colonialismul de facto al Franței (ceea ce l-a făcut pe Macron, acum un an, să cheme la război alte state africane pentru a pedespsi „lovitura de stat” din Niger – din fericire, nimeni nu l-a luat în serios).

Pe de altă parte, sustenabilitatea nici nu ține de foame și de sete, nici nu furnizează sănătate publică și educație. Nu poți dezvolta statele Africii plantând panouri solare de fabricație chinezească sau eoliene de proveniență americană pe nesfârșitele suprafețe de nisip africani ori în savană. Iar a vorbi de digitalizare în Africa, unde uriașe porțiuni de populație suferă de subnutriție sau de malnutriție, neavând nici măcar electricitate, este ca și când le-ai spune acelor oameni că, dacă nu au nici pâine, nici mămăligă, n-au decât să mănânce cozonac …

În altă ordine de idei, UE este azi la răscruce, este într-un punct în care orice decizie proastă poate afecta întreaga civilizație europeană. Riscurile cu care azi ne confruntăm sunt majore, unele cu totul neașteptate: agresiunea rusească, supra-producția și dumpingul Chinei, agresivitatea comercială a administrației Trump (care amenință alianța SUA – UE din cadrul NATO, veche de peste 70 de ani) și migrația ilegală, la care trebuie adăugat riscul suprem – posibilitatea ca Inteligența Artificială fie să pice sub controlul unor tirani sau teroriști, fie să scape de sub control uman și să treacă la subjugarea și înlocuirea oamenilor, ca specie dominantă pe Pământ.

Dar (mai) suntem noi, europenii, un model civilizațional?

Ce poate aduce UE bun, ca avantaj competitiv, în războaiele comerciale cu SUA, China, Rusia, India, Brazilia, Arabia Saudită, Iran? Ce poate aduce UE bun popoarelor „lumii a treia”?

Ce are acum UE nu ne face o reclamă bună: planificare de tip sovietic, modelare a economiei după ideologii, inegalitate economică acută, sărăcie în continuă expansiune, capitalism de supraveghere securistic – monopolist, scut “democratic” european (asta în condițiile în care siguranța și ordinea publică sunt la cele mai scăzute niveluri din ultimii 80 de ani), supra-reglementare, cea mai grea povară birocratică din lume și din istorie, nebunia războiului și a înarmării, focus pe chestiuni marginale și obsesii pentru pseudo-știința medicală și climatică. Cu așa ceva, nu ai cum să fii model pentru țări în curs de dezvoltare, nu poți convinge să fii ales în afaceri în dauna SUA, China, Rusia. Sunt unele slăbiciuni care au fost chiar recunoscute de șefimea europeană: Green Deal (apud Donald Tusk), slaba dezvoltare a tehnologiei (apud Mario Draghi), hiper-reglementarea și povara birocratică (apud von der Leyen).

Dar există și o parte plină a paharului. Europa este generatorul și depozitarul unor valori fundamentale ale lumii și ale vieții în civilizație. De asemenea, Europa obișnuia să fie spațiul drepturilor fundamentale ale omului și al libertăților cetățenești.

Ceea ce Europa avea în 1989, când era cel mai mai mare actor comercial al lumii (23% din PIB – ul global atunci) și campionul bunăstării populare și ceea ce UE a abadonat treptat începând cu anul 2001 este exact ceea ce lumea are acum nevoie. Adică: economia de piață, responsabilitatea pentru eșec, democrația consumului și distribuția echitabilă a bogăției, libertatea opiniei și a expresiei, schimbarea democratică, educația, inovația, valorile, drepturile, cultura, credința, pacea. Exact asta este și soluția – întoarcerea la ceea ce a făcut Europa să fie măreață, la acel vis pe care românii l-au avut și la Revoluția din 1989, dar și la momentul aderării la UE, în 2007”, a spus Piperea.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE