vineri, februarie 23, 2024
ACTUALITATENu este de Djoacă cu ei

Nu este de Djoacă cu ei

Jucătorul de tenis nr. 1 din lume și convoiul de camionagii canadieni împărtășesc aceleași sinceritate în principii, ceea ce irită clasa managerială.

Novak Djokovici valorează 220 de milioane de dolari, deși n-ai crede, când te uiți la el. Are o înălțime respectabilă de 1.88, vorbește cu un ușor accent, pentru a-ți aminti de naționalitatea lui sârbă, și se îmbracă obișnuit. Este jucătorul de tenis clasat pe locul 1 în lume. Și este nevaccinat.

În ciuda figurii lui blajine, Djokovici a reușit să-i supere pe mulți, în ultimele două luni, începând de la ministrul australian al imigrării, Alex Hawke, care i-a anulat personal viza, împiedicându-l astfel să concureze la Australian Open, și mergând în jos pe scara ierarhică. Și asta, evident, ca urmare a  refuzului lui Djokovici de a-și face singura injecție din istorie care a devenit obiect de cult religios. Înainte de săptămâna asta, în ciuda valului de știri și insulte, a trebuit totuși Djokovici însuși să răspundă la întrebarea: de ce?

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Ca de obicei, diagnosticul pus de New York Times este cel mai amuzant. În opinia lor, vedeta s-a poziționat în centrul „celei mai dezbinătoare dezbateri privind pandemia: individ versus comunitate, știință versus impostură” (că doar un impostor refuză un medicament nou-nouț.) Djokovici „și-a știrbit probabil ireparabil propria imagine” (genul de afirmație pe care doar un reporter de la Times ar putea să o facă la modul ritos). Ba chiar și activitatea filantropică a lui Djokovici, prin care încearcă să facă sportul celor bogați mai accesibil jucătorilor mai săraci, și popularitatea de care se bucură la vestiar și laudele pe care le aduce la adresa celor mai de temut concurenți ai săi, Roger Federer și Rafael Nadal, toate ar dovedi, se pare, că omul se străduiește prea mult să se facă plăcut. Iar dacă nimic altceva nu-i merge, mizează pe factorul “cool”.

Hrănește bine(le) ! Cumpără suplimentul alimentar Propolis mielat (tinctură de propolis cu miere) și vei contribui la susținerea siteului R3media

Cu toate acestea, chiar și Times poate admite că sportivul a arătat întotdeauna un „viu interes pentru viața dincolo de limitele obișnuite”, demonstrat de regimul lui de antrenament și dietă anormal de riguros, care vine, în parte, din serile petrecute în copilăria lui, în adăposturile antiaeriene, în timpul bombardamenelor NATO, în ceea ce era pe atunci Republica Federală Iugoslavia. E adevărat, adaugă reporterul, că [Djokovic] a fost întotdeauna un pic prea înclinat spre „spiritualitate”, și asta îl face acum să apuce într-o direcție greșită.

„Spiritualitatea” la care se referă reporterul este Creștinismul Ortodox, o identitate pe care sportivul și-a revendicat-o mai presus de oricare dintre numeroasele lui titluri de tenisman. Cu toate că mulți sportivi și multe celebrități mărturisesc o credință sau alta (deși poate mai puțini astăzi decât acum un deceniu), acțiunile lor trădează adesea superficialitatea credinței lor; nu și în cazul lui Novak. Pe lângă postările sale pe teme religioase, pe rețelele sociale, cum ar fi o icoană a Sfântului Mihail și o rugăciune, sau o fotografie cu el și familia lui sărbătorind Paștele, sub care scrie „Hristos a înviat din morți”, Djokovic a primit ordinul ordinul Sf. Sava, de la Patriarhul Bisericii Ortodoxe Sârbe, în 2011. Distincția, cea mai înaltă din Biserica Ortodoxă Sârbă, i-a fost acordată jucătorului de tenis datorită, în mare parte, contribuțiilor lui caritabile la renovarea clădirilor ortodoxe sârbe. La primirea distincției, Djokovici a spus: „Acesta este cel mai important titlu din viața mea, pentru că înainte de a fi sportiv, sunt creștin ortodox”.

Asta este acea parte din omul Novak Djokovici, pe care jurnaliștii nu o înțeleg și care l-a pus în încurcătură pe editorul de la BBC World, Amol Rajan, la începutul acestei săptămâni, când a discutat cu Djokovici despre refuzul acestuia din urmă de se vaccina împotriva Covid-19. După ce i-a dat lui Djokovici șansa de a-și explica decizia (sportivul a invocat liberul arbitru și atenția meticuloasă cu care alege ce să ingereze, fie că este vorba de suplimente, de apă sau de medicamente), Rajan a lansat întrebarea-cheie: „Până la urmă, ești pregătit să renunți la șansa de a fi cel mai mare jucător care a pus mâna vreodată pe o rachetă, conform statisticilor, doar pentru convingerile pe care le ai cu privire la acest vaccin?

Djokovic, cu zâmbetul pe buze, dă din cap și spune: „Da. Sunt.”

Dacă asta înseamnă că nu vei participa la French Open și la Wimbledon anul  acesta,  este un preț pe care ești dispus să-l plătești?, întreabă Rajan.

„Da. Acesta este prețul pe care sunt dispus să-l plătesc. Da.”

În acel moment, pe fața lui Rajan apare o expresie incredibil de dezaprobatoare. Iată unul dintre cei mai mari sportivi din lume, cu câțiva ani buni din carieră încă în față, la cei 34 de ani ai lui, dispus să renunțe la orice și, mai ales, ceea ce pare absolut de necrezut pentru jurnalistul BBC, la statutul lui Novak în cercurile elitei mondiale – doar pentru ceva ce Times numește drept o „impostură”. „De ce Novak? De ce? De ce?“,  întreabă aproape în șoaptă Rajan.

„Pentru că principiile pe care mă bazez în deciziile mele cu privire propriul meu corp sunt mai importante decât orice titlu sau decât orice altceva.”

Pentru cei amăgiți de o spiritualitate vagă și de pseudoștiință, ca de un fel de hipnoză de tip New Age, convingerile ferme ale lui Djokovici – oricare ar fi acestea – sunt derutante, sunt o ciudățenie, mai ales pentru că sportivul le susține chiar în perspectiva unei pierderi personale foarte mari. (Dacă trucurile de slăbit pe care le promovează Gwyneth Paltrow prin compania ei “Goop” s-ar solda cu interzicerea participării ei la vreun festival de premiere, pot să pariez că ar fi prima care s-ar dezice de ele). Ideea de principii este străină mass-mediei instituționale, însă pe chipul zâmbitor al lui Djokovici se vede clar sclipirea forței interioare pe care i-o dă siguranța de sine, și, de ce nu, poate chiar și bucuria pe care o simte derutând mass-media. Nu poți „știrbi probabil ireparabil” imaginea unui bărbat, atunci când părerea ta despre el nu contează cel mai mult în ochii lui.

Între timp, în Ottawa, mii de camionagii se plimbă pe străzi, în semn de protest față de certificatele Covid-19. Poliția canadiană a început să aresteze liderii protestatarilor, vineri, în timp ce prim-ministrul Justin Trudeau își arată mușchii. Guvernul canadian amenință că va îngheța și conturile bancare ale protestatarilor. Mult mai mult decât Djokovici, acești canadieni, oameni ai muncii, chiar au de pierdut absolut totul – locuri de muncă, mijloace de trai, poate chiar libertatea, lucruri de o mult mai mare importanță imediată decât trofeele și onoarea. Și totuși, camionagii rămân pe poziție.

Nici la camionagii, nici la Djokovici nu este vorba de anti-vaccinism. Nu este vorba de o opoziție față de știință, sau de sănătate, sau chiar, deși ne-am dori, o opoziție față de modernitatea de dragul modernității. Este vorba de anti-autoritarism. Este vorba de spiritul uman, atâta cât a mai rămas din el, care spune: „ajunge!. Nimic – nici cariera mea, nici sponsorizările, nici locul meu de muncă, nici conturile mele bancare, nu merită atât cât să mă determine să trăiesc lipsit de conștiință.

Djokovic, pe de o parte, este un sportiv profesionist de cel mai înalt calibru; camionagii, pe de altă parte, sunt clasa muncitoare. Nici că s-ar putea să existe o diferență mai mare între viețile și stilurile de viață ale celor două părți. Și totuși, ambele împărtășesc aceeași rezistență, pe care clasa managerială, care renunță zi de zi la puținele valori pe care le mai are, dacă le are, în schimbul avansării și recunoașterii sociale,  nu este capabilă să o priceapă. Și asta o irită.

Articol tradus de la originalul apărut pe siteul The American Conservative. Articol scris de Carmel Richardson, editorial fellow la The American Conservative

spot_img

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

3 COMENTARII

  1. Handicapul ăsta al “neînțelegerii” a existat dintodeauna. Încă dintr-un început, când printre fii lui Adam a existat un Cain care n-a priceput nicicum de ce fratele său Abel putea să jertfeasca lui Dumnezeu ce avea mai bun din munca sa și asta din toată inima, fapt ce-l facea mai iubit de Dumnezeu decât pe fratele său Cain, care pesemne nu oferea ce avea mai bun și nici nu dădea din toată inima. Și pentru hadicapul ăsta de a nu înțelege, Cain l-a urât și l-a ucis pe Abel.
    Sămânța acestui handicap existentă în Cain s-a înmulțit prin fii și fiicele lui și s-a împrăștiat pe tot Pământul.
    Mai vizibil în ighemonii de mai târziu care persecutau creștinii, cu aceasi ură a lui Cain, care nu pricepeau cum puteau creștinii să refuze darurile lor regești și funcțiile cu slavă și erau gata chiar să-și dea viața pentru “principiile” lor creștine.
    Același handicap al lui Cain există și în ighemonii zilelor noastre: in de-alde Trudeu al Canadei, Macron al Franței, Rutte al Olandei, Morrison al Australiei, Nehammer al Austriei, Iohannis, Arafat etc, etc… Toți fii lui Cain, care în neputința lor de a pricepe ceva dincolo de nasul lor, sfârșesc intr-o atitudine plină de ură, de răzbunare și chiar ucigătoare…
    Asta-i sămânța diavolului pe Pământ!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE