luni, februarie 17, 2025
OPINIIDe ce nu este condamnat comunismul?

De ce nu este condamnat comunismul?

Pentru că nu poate fi interzis, ar fi răspunsul integru. Dovezile sunt solide, verosimile, că marxism-leninismul nu este doar un fapt trecut. Ci și viitor. America ne semnalează în prezent cel mai bine asta. Comunismul face parte deplin din agenda ei politică, socială… chiar economică!

Pare un regim convenabil pentru putere. Comunismul îți permite orice, aflat fiind la putere. Iar democrația nu cunoaște habitat prielnic în astfel de condiții, ci se volatilizează instantaneu. Dispare!

Mărturisesc cu mare amărăciune că mă simt vinovat și alarmat deopotrivă când văd că în România, poporul care a suferit enorm, a și uitat atât de ușor. Istoria abominabilă a suferințelor și crimelor comunismului, pe care le-am trăit în integralitatea noastră ca popor, nu pare să mai intereseze pe nimeni. Avem mall-uri și hoteluri de lux, avem hipermarket-uri și mașini cu sistem de navigație, scaune încălzite și display cu touch și nimic nobil nu ne mai atinge. Îndemnul „trăiește clipa” ne-a așezat în cea mai abrutizată formă de existență materială. Unde ar mai fi loc și de suflet? De memoria și rănile lui? Nihil Sine Deo – numai Dumnezeu și martirii Lui ne mai pot salva. Dar știm noi oare cum?

 O reflecție de neignorat a Părintelui Dimitrie Bejan

În lipsa unor cursuri reale despre comunism, pe care Ministerul Educației de peste 30 de ani nu se grăbește sub nicio formă să le ofere noilor generații (deși holocaustul este deja lesne și obligatoriu implementat pentru elevii români), inițiez poate, un mini-serial, ori mini-curs relevant. Un fel de memorial al comunismului mărturisit de cei ce l-au trăit. De românii neaoși, autentici – dar să fiu înțeles bine din capul locului: bunăoară Părintele Nicolae Steinhardt face parte fără tăgadă dintre ei! – O istorie mult mai apropiată nouă – venind astfel în întâmpinarea celor cărora le cade ceva mai greu lecturarea unei întregi cărți. Un memorial redat la intensitatea cea mai înaltă, prin mărturisitorii care, nu de puține ori au intuit și vremurile viitoare. Chiar mai bine decât o facem noi astăzi! Astfel de relatări, nădăjduiesc să devină utile generațiilor următoare, păstrând vie memoria colectivă a poporului nostru mult încercat. Este nevoie de timp ca sămânța să încolțească, pentru a ne înnobila urmașii cu roadele cele de folos.

Încep acest periplu al trecutului recent cu mărturisirea Părintelui Dimitrie Bejan, pe care o făcea prin anii ’70 în volumul Satul blestemat – carte de referință în ceea ce privește persecuțiile menționatului regim. Părintele Bejan, spre finalul acestui volum (pp. 215-217 – Ediție apărută la Editura Ileana – București 2019), denunța fapte cutremurătoare, ce anticipau vremurile actuale. Iată ce spunea: „Deși în dubă era întunericul des ca-n iad, îndată ne-am obișnuit; pipăitul înlocuind perfect ochii. Și au început unele conversații forțat vesele. Unde ne transportă? De vreme ce-am trecut Dunărea, bineînțeles că undeva prin Dobrogea. Auzisem că prin ianuarie 1958 se făcuseră mari arestări în țară și că se deschiseseră largi porțile unor lagăre din Dobrogea – riverane fostului proiectat canal. Prin acele colonii de muncă mai umblasem și noi și le cunoșteam amarul și pârjolul: Poarta Albă, Peninsula, Năvodari, Culmea etc. – în jurul cărora înfloriseră cimitirele, fruct al umanismului proletar. Canalul nu s-a făcut, dar zeci de mii de vieți omenești aici au fost secerate din comanda strălucitei doctrine marxist-leniniste. Și asta tocmai când presa era plină de proteste împotriva conducerii lagărelor de la Buchenwald, Auschwitz etc.

Stăpânirea comunistă de aici – și de dincolo – a măcinat, decimat – fără nici un protest extern, generații întregi de intelectuali mai ales. Cei care au scăpat până acum, niște schilozi. Dar va veni odată ziua unui bilanț al faptelor și al morților. Metodele de exterminare mongolo-sovietice, înfloritoare în capitala lor de la Moscova, transportate ad litteram la București, au sălbăticit pe omul tânăr și l-au prefăcut în fiară. Omul acesta își manifestă ca-n junglă sentimentele protoprimitive.

Și nu stă în cumpănă; te spânzură, în numele principiilor ce stăteau la baza conștiinței comunei primitive. Și acest lucru se petrece în a doua jumătate a secolului XX. Aici noi suntem sugrumați, în timp ce la O.N.U. se deplânge soarta celor din Ghana și din Congo. Locuitorii golași din Congo sunt poftiți să se înfrupte din libertățile democratice, în timp ce aici, la noi, se cultivă antropofagia. Prefer libertățile din Ghana, celor de la București. Se pare că O.N.U. va trebui să se ocupe de coloniile rusești din Europa, ca să li se acorde și acestora dreptul la liberă exprimare și la autodeterminare. De ce Europa de răsărit să rămână în urma popoarelor? Noi nu avem dreptul la viață? Și dacă nu-l avem, în numele cărui principiu ni s-a ridicat acest drept?

Noi știm că primitivismul comunist ne-a înglobat în sistemul politic și social cu concursul Americii. Cei 420 de comuniști – ce erau în România la 23 august 1944 – niciodată n-ar fi ajuns stăpâni pe țara noastră fără uriașul efort făcut de America împotriva Germaniei. De pe urma acestei „înțelepciuni politice” au intrat sub stăpânire rusească 120 de milioane de europeni. America ne-a vândut rușilor. Să fie din prostie? America ne-a făcut o colonie rusească. E datoria ei, e datoria celor ce ne-au vândut să ne acorde și nouă dreptul la autodeterminare, principiu pe care-l aplică în Malaiezia și aiurea. Și cât de ușor se poate răsturna acest regim al teroarei cu concursul unchiului Sam! Se pare că unchiul Sam nu și-a umplut încă toate buzunarele. Noi, însă, care suntem popor victimă, acuzăm! Acuzăm America și o facem răspunzătoare pentru nenorocita stare politică pe care ne-a oferit-o ca experiență socială. Asta se înscrie în obligațiile ei, între datoriile ei de onoare. Până atunci, noi mergem să plătim. Ce? Dorul nostru după libertate. Și la fel ca noi, sute de mii de români”.

Amarele concluzii

Luciditatea cu care acest preot român persecutat în U.R.S.S. și în România de regimul comunist este deopotrivă dezarmantă, dar și profetică. Nu aș fi putut să intuiesc viitorul mai bine, chiar dacă trăiesc la zeci de ani după sfinția sa. Nimic nu poate avea mai mare elocvență despre ce au trăit popoarele din estul Europei vreme de 50 de ani. Este un fapt incontestabil al istoriei. Populații  întregi au fost aruncate în lagăre, fără drept de apel. Am fost condamnați la brutalitate; la interzicerea drepturilor și libertăților fundamentale. Ne-au fost confiscate bunurile și am fost colectivizați, normați, pentru că trebuia să facem parte dintr-un experiment social pe care astăzi guvernanții lumii doresc să-l reanimeze global. Degeaba domnilor și doamnelor ne ascundem după corectitudinea politică, or încercăm să nu ne deranjăm „partenerii”. De una singură, Rusia nu putea să ia în stăpânire: România, Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, Albania, Iugoslavia, Bulgaria, Germania de Est și țările baltice, dacă statele occidentale nu și-ar fi dat, cel puțin acordul, prin înțelegerea de la Ialta. Cu toate acestea, occidentul ne privește și astăzi hâtru, superior, condescendent, ca pe niște popoare de mâna a doua, necum să bifeze datornic ceea ce ar fi fost normal: bunăoară recunoașterea propriilor decizii greșite, recunoașterea suferințelor, crimelor și atrocităților la care popoarele din Est au fost supuse de-a lungul unor generații. Să condamne și să interzică pretutindeni comunismul – cu toții la unison. Ba din contră! Chiar ne-au cerut „prietenește” să „îngropăm trecutul”. Nu au fost interesați să ne sprijine la ridicarea monumentelor închinate martirilor comunismului. Nu au fost interesați să ceară organizațiilor internaționale înființarea unor muzee memoriale ale comunismului, care să nu lipsească, cel puțin din nicio capitală a fostului bloc de est. Nu s-au arătat interesați decât tot de buzunare, așa cum bine spunea Părintele Dimitrie Bejan. De resursele țărilor noastre și de controlul societăților noastre, spre profitul lor material. De distrugerea conștiinței naționale. De impunerea prostiei, a non-valorilor, a inculturii Woke, a mitingurilor LGBTQ+ purtătoare cu „mândrie” la București de secera și ciocanul – simbolul comunismului. Vezi link:

Europa occidentală pare mult mai interesată astăzi să-și promoveze forma ei originală de „primitivism comunist” prin toate politicile de îngrădire a drepturilor și libertăților cetățenilor ei. Prin impunerea decadenței, progresismului țopârlănesc, prin delapidare, prin materialismul mizantropic și mai ales prin condamnarea credinței în Dumnezeu.

Principiul pe care se reconfigurează societatea europeană și cea americană nu este nou. Noi cei din est l-am trăit la cea mai brutală intensitate, chiar dacă falsul și minciuna îmbrăcau alte forme. Tocmai de aceea, ținem morțiș să nu dăm uitării regimul totalitarist al comunismului, ci memoriei colective. Memoriei generațiilor viitoare, spre a veghea la lumina conștiinței naționale perpetue, pentru a nu se lăsa seduși încă vreodată de răul cel mai rău „mama desfrânatelor și a urâciunilor pământului” (Apoc. 17. 5), care a fost și este, neinterzisul comunism.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

4 COMENTARII

  1. Felicitări pentru acest articol. La întrebarea „De ce nu este condamnat comunismul?”, vă redau pe scurt o discuție pe care am avut-o cu niște amici francezi la scurt timp după intrarea României în UE. Era cam pe vremea când Băsescu condamna comunismul în Parlament și, cu toate că nu-mi plăcea de el sau de Tismăneanu, acțiunea era una mult-așteptată și necesară. Prietenii mei francezi încercau, însă, să mă convingă că nu comunismul este criminal, ci doar forma barbară a acestuia, implementată de Stalin. Îmi dădeau asigurări că dacă un astfel de sistem „nobil” ar fi fost implementat de occidentali nu s-ar fi ajuns niciodată la crime, ci doar la bunăstare. Le-am urat, în concluzie, să aibă parte de ceea ce-și doresc! Și au avut parte după 2020 de dictatura vaccinistului Macron. De ce nu sunt condamnate crimele comunismului? O întrebare și mai arzătoare este: de ce nu sunt condamnate crimele Covideniei și de ce nu sunt pedepsiți cei care le-au implementat cu forța? Lecțiile pe care nu le învățăm suntem condamnați să le repetăm.

    • Exact. Covidismul este parte integrantă în comunism. Cum criminalii comuniști nu au fost condamnați, nici cei din covidism nu sunt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE