Angela Merkel a dat vina pe Polonia și statele baltice pentru contribuția indirectă la atacul Rusiei asupra Ucrainei. Fostul cancerlar a acordat un interviu podcastului maghiar Partizán, critic la adresa guvernului Viktor Orban, conform European Conservative.
Merkel a declarat în interviu că opoziția germană a blocat în 2021 un dialog al Uniunii Europene cu Putin. Acesta avea menirea să previndă escaladarea. Merkel a menționat, de asemenea, pandemia de COVID-19 ca factor în declanșarea războiului. Ea a spus că lipsa întâlnirilor față în față a împiedicat compromisul.
„În iunie 2021, am simțit că Putin nu mai lua în serios Acordul de la Minsk. De aceea am vrut un nou format, în care să vorbim direct cu Putin ca Uniune Europeană”, a zis ea.
„Unii nu l-au susținut. Acestea au fost în primul rând statele baltice, dar și Polonia a fost împotriva lui”, a spus Merkel.
Aceste țări se „temau” „că nu vom avea o politică comună față de Rusia”, a susținut fostul cancelar.
Ea și-a apărat politica față de Rusia, argumentând că Acordul de la Minsk a stabilizat Ucraina.
Remarcile sale au fost respinse cu vehemență de liderii polonezi, care au negat orice vină, menționând agresiunea anterioară a Rusiei împotriva Ucrainei și anexarea Crimeei.
























Europa a fost cea care a incalcat acordul de la Minsk, si a folosit acordul drept ragaz pentru refacerea fortelor in Ucraina.