joi, septembrie 21, 2023
ACTUALITATEConflictul din Ucraina a reaprins discuţiile referitoare la serviciul militar obligatoriu atât...

Conflictul din Ucraina a reaprins discuţiile referitoare la serviciul militar obligatoriu atât în Armata Română, cât şi în celelalte state europene

Războiul din Ucraina a deschis discuţiile privind serviciul militar obligatoriu în mai multe state europene, inclusiv în ţara noastră.

Analistul militar Aurel Cazacu a vorbit despre deciziile pe care ar putea să le ia Armata Română şi despre cât de real ar fi scenariul reintroducerii obligativităţii serviciului militar despre care afirmă că nu este o soluţie pentru creşterea capacităţii de luptă a Armatei Române, dar poate fi o pârghie care poate ajuta la scăderea deficitului de personal militar.

Poate fi serviciul militar obligatoriu în România?

În multe state europene, serviciul militar obligatoriu a fost desfiinţat în ultimele două decenii. Situaţia de conflict din Ucraina a deschis însă discuţiile privind sistemul de apărare. Bugetele au început să crească, iar unele autorităţi iau în considerare reintroducerea obligativităţii serviciului militar.

Dezbaterile privind instruirea militară nu au avansat decât în câteva state. În România, în circumstanţele războiului, s-a introdus serviciul de rezervist voluntar, care nu are prea mult succes, în ciuda faptului că tinerii sunt plătiţi de stat să stea acasă şi să participe doar la scurte perioade de pregătire.

Unele voci din domeniu susţin că serviciul militar obligatoriu nu aduce forţelor armate recruţi de calitate. Reintroducerea lui nu reprezintă o soluţie pentru creşterea capacităţii de luptă a Armatei Române, este de părere şi analistul militar Aurel Cazacu.

Un recrut cu câteva luni de serviciu militar, care a fost obligat să se încorporeze, nu poate să facă faţă unui război, fiindcă nu are experienţă. În plus, statul modern nu ar permite unui recrut fără experienţă să ajungă pe teren de război, pentru a fi carne de tun, mai susţine expertul.

Deficit de personal: 25.000 de militari

Cu toate acestea, reintroducerea serviciului militar obligatoriu în România ar putea să devină o pârghie de folos. Stagiul militar ar ajuta pe două direcţii.

„În primul rând, ajută la educarea şi disciplinarea tinerilor, cred eu.

Apoi, foarte important, pe perioada stagiului militar, tinerii pot realiza că se simt bine în haină militară şi la sfârşit pot opta să se facă militari profesionişti sau să aleagă o instituţie de formare militară”, a declarat Aurel Cazacu pentru Adevărul, explicând că astfel deficitul de personal, care acum este de 25 de mii de oameni, ar putea să scadă.

Analistul militar a mai explicat că acest lucru s-ar putea întâmpla doar dacă se iau măsuri suplimentare, cum ar fi: creşterea veniturilor financiare şi dotarea cu armament modern. Cu alte cuvinte, creşterea nivelului de satisfacţie a militarilor profesionişti, deci a atractivităţii carierei militar.

„Repet, nimeni nu ar trimite recruţii la război. Acest stagiu militar ar fi, practic, ca o campanie de recrutare a profesioniştilor. Oricum, chiar dacă nu se reintroduce stagiul militar obligatoriu, creşterea salariilor şi dotarea militarilor profesionişti cu armament modern nu sunt negociabile dacă vrem să reducem substanţial deficitul de personal”, a conchis analistul militar Aurel Cazacu.

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

CITEȘTE MAI MULT

3 COMENTARII

  1. S-au dus vremurile când recruții puteau face față unui război. Armele folosite sunt inteligente, aud, văd și reacționează mult mai bine și mai rapid decât modestul om înfricoșat că poate muri în orice clipă. Tranșeea nu prea mai folosește decât ca mormânt. Eu nu mă ofer voluntar să fiu carne de tun sub nicio formă. Iar dacă sunt înrolat forțat îmi fac testamentul, mă spovedesc și mă împărtășesc, sunt slabe șanse să mă întorc de acolo. De fugit nu ai unde să fugi, te găsesc ăștia și-n gaură de șarpe. Cineva trebuie întotdeauna să moară când îi vine rândul, e in firea lucrurilor. De restul se ocupă Bunul Dumnezeu!

  2. Propun ca sa raspunda la apelul conducatorilor nostii iubiti tot aia care au raspuns si la apelul pentru vaccinare. Sa poata da din nou un exemplu de behaiala!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

37,000FaniÎmi place

Articole populaR3 în ultimele 24 h

Articole R3laționate