Comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides, a cerut vineri ţărilor membre ale Uniunii Europene să impună restricţii populaţiei, pentru a combate răspândirea coronavirusului, transmite Agenția Reuters, citată de Agerpres.
„Trebuie să trecem prin asta, acolo unde este necesar, cu restricţii privind viaţa de zi cu zi, pentru a rupe lanţul transmiterii”, a spus ea într-o videoconferinţă cu miniştrii sănătăţii din ţările UE.
Potrivit sursei citate, Kyriakides a recunoscut că unele din măsurile necesare sunt dureroase şi că mulţi cetăţeni europeni sunt acum mai refractari la respectarea noilor restricţii, după carantinele extinse din primăvară.
Reprezentanta Comisiei Europene a afirmat că statele din UE trebuie de asemenea să intensifice testarea, să amelioreze posibilităţile de urmărire a contactelor şi să extindă capacitatea sistemelor sanitare.