vineri, septembrie 22, 2023
ACTUALITATECine l-ar putea înlocui pe Vasile Dâncu la postul de ministru al...

Cine l-ar putea înlocui pe Vasile Dâncu la postul de ministru al Apărării

Vasile Dîncu a demisionat luni din postul de ministru al Apărării, la două săptămâni după declarațiile sale în care a afirmat că „singura șansă a păcii poate fi negocierea cu Rusia”. În momentul de față, PSD, partidul care deține conducerea acestui minister, discută trei variante de înlocuitor pentru postul rămas vacant în urma demisiei fostul ministru, precizează Hotnews.

Potrivit unor informații din interiorul partidului, la acest moment se discută numele eventualului urmaș al lui Vasile Dâncu la Ministerul Apărării. Liderul PSD Marcel Ciolacu poartă discuții în biroul său parlamentar, cu Sorin Grindeanu și Paul Stănescu în acest sens.

Potrivit informațiilor obținute până acum, numele vehiculate pentru a deveni succesor al lui Dîncu sunt:

Mihai Tudose – europarlamentar PSD, fost prim-ministru și fost ministru al Economiei;

Angel Tîlvăr – senator, fost deputat și fost ministru pentru Relația cu Românii de Pretutindeni;

Mihai Weber – pentru a treia oară deputat;

Amintim faptul că, în această dimineață, Vasile Dâncu și-a dat demisia din postul de ministru al Apărării, motivându-și decizia prin imposibilitatea colaborării cu Klaus Iohannis care, potrivit Constituției României, din postura de președinte al țării este și comandantul suprem al armatei române.

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

CITEȘTE MAI MULT

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

37,000FaniÎmi place

Articole populaR3 în ultimele 24 h

Articole R3laționate