Acest articol este bazat, în proporție de 95%, pe comentariul pe care l-am lăsat la o postare a domnului Ionuț Axinescu (fost ziarist la Vice și Digisport) cu privire la necesitatea ca Armata să dea bani de la bugetul de stat pentru sport. Argumentul său era acela că doi sportivi români legitimați la clubul Armatei, CSA Steaua, au câștigat medalii la Jocurile Olimpice de la Paris. Comentariul lui Ionuț Axinescu este aici.
Iată răspunsul meu:
îmi permit să vă răspund, folosind chiar argumentele dvs. Spuneți că faptul că doi sportivi legitimați la Clubul ARMATEI Steaua au obținut două medalii de aur la Jocurile Olimpice este un argument pentru implicarea echipelor finanțate de la bugetul de stat în competiții. Dvs faceți aluzie la echipa de fotbal, sper că nu veți nega această evidență.
Acum, haideți să vorbim pe CIFRE.
Așadar: în august 2023 (nu am găsit cifre mai recente), ARMATA avea 2086 de sportivi legitimați, seniori și juniori. Nu știm câți antrenori și staff, aceste cifre nu sunt publice. Numărul sportivilor este aici.
Din acești 2086, putem observa că 402 sunt la fotbal. Deci, 20% din total, sunt legitimați la secția de fotbal. Fără să mai punem la socoteală antrenorii și staff-ul, cred că este evident că aici Armata cheltuie cei mai mulți bani din bugetul de stat, colectat de la noi toți, inclusiv de la competitoarele echipei din Liga II.
Din acești 2086, doar 42 au mers la Jocurile Olimpice, adică 44% din total lotului olimpic. Procentaj foarte bun. Dar raportat la numărul de legitimați, sunt 2%. Din acești DOI la SUTĂ, dvs ne spuneți că 2 sportivi au luat medalia de aur, deci ținta supremă. 2 din 42. Vă las pe dvs să calculați procentul. Matematica e la fel și-n Spania și-n România.
Să zicem că Olimpiada și CM, care se desfășoară o dată la 3-4 ani nu sunt relevante. Să vorbim de campionate naționale.
Baschet masculin: ultimul titlu câștigat de echipa Armatei (care, între timp și-a schimbat de 100 de ori denumirea și s-a asociat cu privați) a fost în sezonul 1990/1991! Acum 33 de ani. Ultimul titlu câștigat de o echipă departamentală datează din 2003, Dinamo. În rest, numai privați.
Volei masculin( la feminin nu am găsit să fie secție): Ultimul titlu câștigat de CSA Steaua a fost câștigat în 1991. Acum 33 de ani. Ultimul titlu câștigat de o echipă departamentală a fost în 1995, Dinamo București. Cred că nu mai are rost să menționez cine a câștigat restul titlurilor.
Handbal masculin: Ultimul titlu câștigat de Armată a fost în 2008, acum 16 ani. De remarcat este că handbalul este sportul care i-a dat pe generalii Oțelea și Gațu, care au devalizat CSA-ul și pe care acum îi regretă unii. Handbalul este excepția de la regulă: aici Dinamo, club departamental, face legea din 2015 încoace.
Volei feminin: Nu am găsit ca CSA Steaua să aibă echipă, dar e relevant că ultimul titlu câștigat de o echipă departamentală datează din 2006, CS Rapid. CS Dinamo a câștigat ultimul titlu în 1989!
Rugby: Ultimul titlu câștigat de CSA Steaua datează din 2006, acum 18 ani. CS Dinamo l-a câștigat în 2023. Cu excepția acestui rezultat, din 2008 încoace, au câștigat numai echipe private, de provincie. Când zic private, mă refer și la echipele susținute de primării sau instituții locale. De ce? pentru că acolo-s numai banii lor. Acolo, când cetățenii nu au mai dorit să dea bani, s-a schimbat primarul. Vezi cazurile Piatra Neamț, Bacău, etc. La MAPN și MAI n-avem niciun control.
Singurul sport unde CSA Steaua face performanță este Polo-ul. Acolo a câștigat ultimele 8 titluri de campioană, consecutiv.
Să observăm însă: secția de fotbal, care n-a câștigat niciun titlu de la reînființarea din 2017 are 402 legitimați, plus alte câteva zeci în staff. Iar secția de polo, care este singura performantă, are doar 152. Adică puțin peste un sfert din câți sunt la fotbal. La care mai adăugăm și staff-ul si tot nu ies 200. Dar să zicem 200.
Concluzia: în afară de handbal masculin și polo masculin, cluburile departamentale sunt ZERO ca performanțe la sporturile de echipă din ultimii 15-20 de ani.
Să observăm modelul propus: Armata primește peste 25 de milioane de euro ANUAL de la noi, pe care generalii îi împart cum vor mușchii lor. În loc să dea bani către sporturile unde se fac performanță, se dau cei mai mulți la fotbal, care nu e nici măcar în prima divizie. (https://www.digisport.ro/alte-sporturi/csa-steaua-cheltuieli-record-in-2022-peste-27-de-milioane-de-euro-cati-bani-a-primit-echipa-de-fotbal-2213537)
Bugetul echipei de fotbal CSA Steaua în 2022 a fost de 2 milioane de euro. Adică aproape cât a plătit CFR Cluj, cea mai de succes echipă de fotbal românească din ultimii zece ani, pe UN SINGUR FOTBALIST, zilele trecute.
Dacă ne uităm în documentul MAPN, cele mai mari cheltuieli sunt cu salariile personalului. Câți angajați, colaboratori are clubul? Probabil că sute. În afara sportivilor, bineînțeles. Într-o vreme de criză, cu bazele sportive în paragină, statul român cheltuie milioane de euro pentru salariile aparatului birocratic inutil al clubului sportiv al Armatei?!
Asta este modelul de succes, pe care noi, întreprinzătorii și contribuabilii din România trebuie sa-l susținem? Bani cheltuiți discreționar fără niciun control, fără nicio transparență, de către generalii cutare și cutare? No way!
Normal că nu există performanță când banii nu sunt condiționați de rezultate. Dacă știi că oricum pică banu, de ce te-ai mai chinui să ai rezultate?
Să spui că un astfel de club, în care în secolul XXI mai există „cheltuieli salariale în natură” (vedeți aici ) este un model pentru România, este tragic sau motivat de ură. Oare ce le dă în natură sportivilor, Armata, pe post de salarii? Mitraliera, calul de la echitație?
Nu sunt pentru desființarea CSA Steaua sau CS Dinamo: dar aceste cluburi trebuie să se limiteze la sporturi individuale, care au legătură cu haina militară, sporturile olimpice. Schi, biatlon, atletism, tir, canotaj, inot, haltere, etc. Să facă sport de masă pentru copii, ca să avem o națiune sănătoasă.
Restul trebuie privatizat. Prin negocieri transparente, pe bază de reguli clare, așa cum am scris și aici, cu privire la situația de la Steaua.
Dar în niciun caz ce se întâmplă acum. Modelul CSA si CS Dinamo a expirat o dată cu regimul comunist, care era un regim MILITARIZAT.
Că avem nevoie de privați în sport o spune și David Popovici și Dragoș Damian. Ei spun că statul trebuie investit în BAZE SPORTIVE PUBLICE – de ce? pentru că ne rămân peste generații – care să fie întretinute de privati. Fara banii din sponsorizări, David Popovici nu era aici. Nu mai inventati declarații (inteleg că Vice a lăsat urme): nimeni nu cere ca statul să intervină în competițiile sportive, ci să investească în baza materială. (https://r3media.ro/dragos-damian-arata-calea-pentru-cresterea-sportului-romanesc-investitia-companiilor-private-cazul-david-popovici/)
Semnează, un semianalfabet, zilier cu două clase, care nu se închină la niciun „nea”. Dar care nici nu acceptă să-i fie luați banii din buzunar ca să-i dea unde vrea generalul X.
PS: Am aflat că în 2023, bugetul CS Dinamo (finanțat de MAI) a fost de 6,2 milioane de euro. Dintre aceștia, doar 30% reprezinte sume strânse de la privați.
La CSA Steaua, în 2022, din bugetul de 27 de milioane de euro, doar 2899 de lei au reprezentat „donații și sponsorizări”. (MAPN nu s-a ostenit să ne anunțe bugetul din 2023, încă. Se mai calculează).
Armata, Internele și alte ministere
-sa te uiti la mutrele alora!
(zici ca au fost avortati cu rautate!)
@E.T.
https://www.youtube.com/embed/d3H0d_0pqOI
pentru ca
Armata, Internele și alte ministere
nu “e” dupa lindicii ma-mii lor!
🙂
Iar noi aflăm de la greci-ciprioți ce mai raportează „Ministerul Apărării” (al RDR):
https://youtu.be/hOzLXxTQ2NQ?t=400
Vă vine a crede ? Probabil era top secret, de uz intern (pentru Aliați).