Cele mai abjecte slugi ce au isprăvnicit vreodată în istoria Țării Românești

Singura suveranitate pe care și-o poate permite în mod realist România în actualele împrejurări istorice este același tip de suveranitate pe care au reușit să-l obțină, cu un preț uriaș de sânge și sudoare, Țările Române ajunse sub stăpânirea Înaltei Porți otomane: suveranitatea culturală.

Ce înseamnă „suveranitatea culturală”: înseamnă că stăpânul politic acceptă să-ți respecte Cultura și identitatea proprie, care în ultimă instanță derivă dintr-un CULT diferit de al lui.

Cu toată imensa discrepanță de putere dintre uriașa turcocrație islamică și țărișoarele creștin-ortodoxe de la Dunăre, românii au rămas singurii creștini ortodocși din Europa de Sud-Est care nu și-au dat copii să fie făcuți ieniceri (cazurile au fost extrem de rare), clopotul a răsunat la nord de Dunăre chemându-i pe români la Înviere în fiecare duminică și sărbătoare (în schimb, în Imperiul Otoman era absolut de neconceput ca urechile musulmanilor să fie deranjate de sunetul care îi scoate din sărite pe îndrăciții useriști de astăzi), iar biserici și mănăstiri s-au construit din belșug și fără nicio opreliște, ba încă și cu ziduri groase de cetate (asta și pentru că aceeași Înaltă Poartă interzisese în mod expres fortificarea târgurilor din țările ce trebuiau să fie controlate fără riscuri semnificative de garnizoanele din raialele nord-dunărene, precum Giurgiu sau Brăila).

Iată că actualele partide aflate la putere se întrec ca să facă imposibilă orice formă de suveranitatea culturală în România transformată în cel mai jalnic slugostat din Uniunea Europeană. Așa-zisele „legi ale justiției” n-au nimic de-a face cu actul de dreptate ci cu proiectul europrogresist de re-educare culturală și de lichidare cât mai grabnică și mai totală a identității creștine și naționale, atâta câtă o mai au românii în această vreme de haos și anarhie fără precedent istoric.

Oricine mai are un dram de onestitate și o fărâmă de luciditate s-a lămurit despre ce înseamnă „justiția” în „democrația liberală”. O justiție instrumentată pentru a schimba din temelii ordinea morală și, în ultimă instanță, fundamentele culturale, derivate din cultul creștin, al societăților europene, cândva creștine. Din experiența țărilor „înaintate” în „progresul liberal” s-a văzut cu asupra de măsură că sunt suficienți doar câțiva ani de „activism judiciar” pentru a ajunge într-un „sistem democratic” unde sub băgați la pușcărie oameni care mai au curajul să spună că „familia este uniunea dintre un bărbat și o femeie”, că „există doar două sexe și nu un număr nedeterminat de „genuri”” și, în ultimă instanță că „1+1=2”.

Asta ne așteaptă și pe noi, pe repede înainte, după adoptarea de către actuala coaliției a „Legilor Justiției”.

Rămâne de văzut dacă vor mai funcționa ultimele pârghii formal-democratice pentru a împiedica sau măcar a dilua actul de Înaltă Trădare al României suverane comis în aceste zile în Parlament.

Chiar dacă artizanilor acestei lucrări a tainei fărădelegii le iese pasiența de data asta, să nu se bucure prea mult, că e cam devreme. E drept că majoritatea românilor nu s-a prins care e miza cu „legile justiției”. La un moment dat însă se vor prinde și atunci să nu se mire unii dacă vor plăti nu numai pentru creșterea facturilor la gaz și electricitate și ci pentru acest act de Înaltă Trădare care n-are echivalent în cele mai josnice mârșăvii comise de cei mai ticăloși fanarioți ajunși pentru o clipă istorică pe tronurile de la București sau Iași.