Cei slabi au moștenit pământul

Nu există ceva mai atrăgător pentru un stat puternic decât un popor slab; drept pentru care, conștient sau inconștient, statul face tot ce-i stă în putință pentru a-i face pe oameni și mai slabi. Nu în sens fizic, desigur, pentru că după cum puteți vedea și singuri în orice sport, astăzi creștem niște uriași fizici – ci slabi din punct de vedere psihologic. Acesta este motivul pentru care psihologia reprezinta roaba autoritarismului soft, deoarece le scoate în față oamenilor venerabilitățile.

Cu cât oamenii sunt „ajutați” să se creadă mai vulnerabili, cu atât mai mult au nevoie de ajutor.  Un astfel de ajutor (care întotdeauna se autojustifică, deși nu e niciodată de ajuns și nici măcar parțial eficient) necesită o infrastructură legală uriașă, implementată și reglementată de stat. Statul e păstorul, iar oamenii oile.

Un bărbat din Anglia a dat în judecată pentru hărțuire sexuală compania care l-a angajat  deoarece un alt angajat pe care acesta l-a criticat l-a numit „chelios ….” și a amenința că îl va ataca. Ați crede că a doua ofensă era mai gravă, dar v-ați înșela: ceea ce l-a supărat a fost jignirea, motiv pentru care s-a dus la Mămica, adică la tribunal care i-a susținut cauza. A fi numit „chelios” (chiar nu avea păr) era echivalent cu a fi hărțuit sexual deoarece oamenii sunt mult mai înclinați spre alopecie decât femeile.

Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău cartea „Ghidul incorect politic despre anii ’60” de J. Leaf și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media

Au ajuns bărbații acum să fie precum zahărul, gata să se dizolve la primul semn de umezeală? Așa pare. Cu siguranță, însă, în urmă cu nu mult timp, bărbații puteau să suporte sau să ignore o jignire fără să izbucnească în lacrimi sau să caute despăgubiri pentru jignirea groaznică adusă egoului lor. Bineînțeles că atunci când un rău perceptibil poate fi despăgubit prin lege, se vor descoperi din ce în ce mai multe astfel de rele. E un fapt bine documentat că în țările în care rănile nu foarte grave produse la gât în accidentele de mașină nu se despăgubesc, oamenii nu au parte de astfel de răni, spre deosebire de cei din țările unde astfel de răni produc un caz legal. Cu alte cuvinte, adevărata cauză a acestor răni nu este accidentul de mașină ci legea care îi despăgubește, și avocații ar trebui dați în judecată și nu cei care lovesc mașinile din spate.

Cu cât avem mai mulți avocați, cu atât mai rău arată lumea. După cum a demonstrat pe larg Revoluția Franceză, avocații șomeri și resentimentari reprezintă o clasă foarte periculoasă de oameni, și prin urmare trebuie să-și găsească vreo ocupație. Și ce ocupație mai bună să-și găsească decât să promoveze un torent de reglementări care se schimbă în permanență și să se asigura că oamenii sunt făcuți din coji de ouă? Proliferarea liniilor telefonice pentru ajutor (majoritatea fiind extraordinar de ocupate astăzi, adică întotdeauna când sunt) sugerează acest lucru.

În paralel cu această tendință, populația este încurajată să devină informatoare pentru autorități. Am observat acest fenomen în urmă cu 25 de ani, în închisoarea în care lucram. În camera în care așteptau vizitatorii era un anunț pe care scria „șobolan pe un șobolan”, alături de un desen foarte explicit pentru cei care nu știau ce este acela un șobolan.

Șobolanul care trebuia turnat era cineva care beneficia de asistență socială fără să aibă dreptul, ca în cazul de pildă în care continua să muncească și să primească ajutor de șomaj în același timp. Exista un număr la care șobolanii puteau sunat – desigur, confidențial și anonim.

Nu trebuie să mai spun că nu sunt de partea escrocheriei asistenței sociale, cel puțin nu la modul abstract, deși întregul sistem mi se pare creat cu scopul manifest de a-i corupe pe cei care recurg la așa ceva în același timp în care le refuză asistența celor care au cu adevărat nevoie și care o merită. De fiecare dată când mă întâlnesc cu cineva care trăiește din asistență socială și care înșală sistemul, ceea ce se întâmplă foarte des, simt în secret mai degrabă o admirație: cel puțin omul acela a avut bunul simț să nu vegeteze pur și simplu pe o canapea, uitându-se la televizor în timp ce mânca junk food și bea bere ieftină sau lichide colorate pestriț, fără niciun ingredient natural în ele. Dimpotrivă, înșelând sistemul, cel puțin dădea dovadă că avea cel puțin ceva curaj, inițiativă sau duh.

Dar chiar dacă nu aș fi simți această admirație secretă pentru astfel de escroci, tot nu aș fi fost de acord cu turnătoria spre care mă îndemna posterul. Mai bine într-o societate de escroci decât într-una de turnători. Problema e că turnătorii nu se gândesc la îmbunătățirea societății ci la reglarea de conturi cu cei pe care îi toarnă, sau au o plăcere sadică în le produce altora neajunsuri.

În Anglia, practic în fiecare stație de tren și chiar în trenuri, o voce groaznică de femeie, ceva între baborniță și târfă (dacă mai e permis astăzi să descrii o femeie ca altceva decât geniu sau sfântă) recita următoarele îndemnuri de la stația de amplificare: „Dacă vedeți ceva suspect, anunțați staful sau poliția de transport britanică”. După care Doamna Baborniță-Târfă rostește un slogan, despre care inventatorul lui trebuie că e foarte mândru: „Vezi. Spui. Rezolvat.”

Habar nu am câte plângeri a primit poliția de transport în urma acestei campanii și nici câte probleme a „rezolvat”, dar cred că foarte puține, dacă e să mai iau după incompetența crasă a birocraților englezi.

Mesajul aceste nu este doar o invitație la turnătorie, ci o încercare de a inculca panica în populație, astfel încât să ajungă să creadă că (a) nu mai poate face nici cea mai banală călătorie fără un pericol iminent și imanent și (b) din fericire, pentru aceeași populație, un serviciu public înțelept, puternic și benevolent are grijă de ea, în același fel în care nicio vrabie nu cade la pământ fără ca Dumnezeu să nu știe. Sunt ultimul care să nege prevalența sau seriozitatea infracțiunilor din zilele noastre, dar în miile de km pe care le-am parcurs cu trenul nu am văzut niciodată ceva care să arat suspect, deși am văzut mulți oameni despre care mi-am dorit să se fi îmbrăcat sau să se fi comportat altfel.

Virtuțile ca rezistența și tăria de caracter sunt dușmanii de moarte ai oricărei birocrații moderne.

Theodore Dalrymple este autorul volumului de eseuri „Cultura noastră: ce a mai rămas din ea”, apărut la Editura Contra Mundum, care poate fi comandat de aici.