Ce-i rugăciunea?
E vorba dulce
pe care ne-o picură
în suflet
sau ne-o șoptesc
pe la fereastra minții noastre-arhangheli.
Ne-o cântă pruncii
cu-al lor gângurit
sau mugurii ce-n primăveri
miresme ne aduc.
Ce-i rugăciunea?
E miez de-anafură pe care
o luăm în mână cu sfială
sau dulcele colind
din toamne, veri sau primăveri
mai albe și mai pure
decât tăcute ierni.
Ce-i rugăciunea?
E mirul picurat
în mâna-ntinsă-a celui
care n-are
nici haină, nici apă,
nici mâncare.
Ce-i rugăciunea?
E scrierea pe care Domnul
a pus-o cu degetul
odată pe nisip
și ne-a șoptit:
Cu piatra în cel de lângă noi
să n-aruncăm nicicând.
Ce-i rugăciunea?
E tot ce de la răsărit și pân’ la-apus
nu piere,
ce n-are timp,
nici loc –
doar veșnicii
și glasul de-nviere!
