Câteva rezerve la fericirea trumpistă

Am urmărit în direct discursul de învestire al celui de-al 47-lea președinte al Statelor Unite ale Americii.

Atmosfera mi-a părut a mima mai degrabă solemnitatea și a fi mai mult încordată, reținută cu greu din a deveni o atmosferă disonantă. Simbolica alăturarea tradițională a trecutului și a viitorului Americii, prin ex-președinții și proaspăt numitul nou președinte al țării, de data asta a creat o atmosferă…încordată și doar momentul de maximă solemnitate îmi părea că oprește izbucnirea nervilor noilor stăpâni ai puterii împotriva celor vechi. Cu siguranță, revanșa mult așteptată și atât de greu obținută, cât și toate mizeriile făcute de clanul Obama-Clinton-Pelosi justifică această atmosferă mai puțin obișnuită pentru învestirile prezidențiale americane.

Tonul lui Trump în rostirea discursului a fost neschimbat, așa cum îl știam din toate mitingurile electorale din 2024. Poate un pic mai apăsat, poate un pic mai încărcat de puterea obținută, de susținerea uriașă populară pe care o are astăzi. Ce mi-a atras atenția a fost duritatea privirii, licărul de mânie și setea de acțiune pe care Trump nu le-a putut sau nu vrut să le ascundă

Evident, discursul m-a făcut pentru o clipă să mă simt mândru din nou că sunt om și, probabil ca mulți alții, mai să-l simt ca pe președintele meu. Promisiunea de a restabili bunul-simț în sminteala unei lumi îndrăcite sună bine. Temporizarea discursului prin acel „Thank you!” spus cu glas blând, smerit, contribuia la efectul hipnotic al unui Trump renăscut din focul cu care l-au pârjolit cei ce acum îl priveau cum preia puterea focului, în condiții aproape perfecte pentru noul Președinte.

Pălăria doamnei Trump lăsa și ea, când și când, să scape câte o licărire a ochilor primei doamne a Americii, ochi slavi, atât de blânzi și atât de duri, în funcție de cele rostite de soțul său. Las pe seama altora comentariile legate de ținuta aleasă de Melania Trump cu ocazia învestirii soțului în funcția de președinte. Doar remarc liniile sobre și simbolistica culorilor alb-negru ale vestimentației domniei sale.

Mesajul transmis propriului popor a fost de asigurare a faptului că-și duce la bun sfârșit promisiunile electorale încă din prima zi de mandat. Declară stare de urgență națională la granița cu Mexicul și începe oprirea hemoragiei de imigranți ilegali, restaurează puterea deplină a forțelor de ordine în lupta cu flagelul drogurilor și reia cu forță maximă forarea după țiței și gaze naturale. Drill, baby drill, a spus în campanie și exact asta a repetat la învestirea în funcția de Președinte al Statelor Unite.

Grotescul afirmației că Statele Unite vor recunoaște doar 2 genuri/sexe – masculin și feminin, arată încă o dată degradarea incredibilă produsă în specia umană de-a lungul atâtor ani de conducere neo-marxistă. Absolut grotesc să fie nevoie ca președintele celei mai mari puteri mondiale să impună o banalitate biologică, un adevăr evident, în anul 2024 după Cristos. Dar asta e starea de fapt. Iar faptul că e nevoie de atingerea acestui subiect în discursul de învestire arată grozăvia stării de fapt.

Dincolo de cele promise poporului său, președintele Trump transmite și o nouă direcție a rolului pe care SUA îl vor juca în geopolitica lumii. Iar asupra acestei noi direcții consider că trebuie să ridic câteva semne de întrebare, mai ales din postura de cetățean român.

1. Canalul Panama

Pretextând faptul că statul Panama suprataxează trecerea cargourilor americane prin Canalul Panama, acuzînd că, de facto câștigătorul din umbră al banilor este China și invocând dreptul SUA de a stăpâni acest Canal pentru că ei l-au construit cu pretul vieții a aproape 4000 de muncitori americani, cel de-al 47 Președinte American promite să-l ia de urgență înapoi. Să-l ia, nu să îl cumpere, ca în cazul Groenlandei. Trump rostește apăsat această revendicare teritorială în discursul de învestire! Revizionismul își face loc de cinste în America? Aceasta e prima întrebare care arde cugetul oricărui român atent la ce se întâmplă în jur.

Pentru că nu putem ignora istoria, pentru că nu avem dreptul de a uita sângele vărsat din cauza ambițiilor revizioniste, pentru că nu putem elimina din contextual actual relația publică de prietenie dintre ungurul Orban, americanul Trump și rusul Putin.

Întrebarea firească este: în ce măsură acțiunile revizioniste ale Americii lui Trump vor afecta integritatea teritorială a unei țări vâslind mereu în apele tulburi de la marginea, dacă nu chiar din afara marilor curente istorice. Mai ales în condițiile în care se găsește România acum, prinsă la răscruce de vânturi fără căpitan, fără compas și fără busolă, un vas cu echipajul slăbit, prostit și letargic. Iar pentru cei ce consideră exagerată îngrijorarea aceasta, am a le reaminti că lumea anglo-americană nu a fost prietena istorică a României, iar Transilvania e încă obsesia ungurului Orban.

2. Negocierile de Pace cu Rusia în dosarul Ucraina.

Nu am auzit nici  o referire la războiul din Ucraina, în timp ce despre armistițiul încheiat între Hamas si Israel Trump a subliniat că iată, s-a ținut de cuvînt și a oprit vărsarea de sânge chiar înainte de a ajunge efetiv președinte. Știm însă că Putin l-a salut cât se poate de cordial, dacă nu chiar călduros, pe Trump pentru că a luptat curajos și a supraviețuit unui atentat la viața sa. A mai spus Putin și că așteaptă să discute personal cu noul președinte al SUA, de pe poziții egale și cu respectul reciproc necesar pentru regândirea structurii de influență euro-asiatică în scopul obținerii unei păci durabile în Ucraina. Trump a ales să tacă cu privire la Ucraina în discursul său de învestire.

De ce? “We’re gonna make peace through strength!” a spus de nenumărate ori Trump în timpul campaniei electorale și nu numai. Această expresie a mai fost folosită și de Reagan prin 1980. Și poate fi  prea ușor transformată în “make peace with war” pentru a o neglija. Ce fel de negocieri pot pleca de la amenințări și ce fel de pace poate fi obținută în Ucraina, în condițiile în care revizionismul și expansionismul teritorial se cocoață în ovații triumfale la Casa Albă?

3. Tarifele pentru importuri

Deocamdată Trump pare să se concentreze pe Mexic și Canada, declarându-se gata să arunce în joc arma economică: taxe de 25% pentru importurile din aceste două țări, dacă acestea nu stăvilesc imigrația ilegală, nu acceptă Golful Americii în loc de Golful Mexicului și nu opresc nebunia fentanilului.

Corecte și legitime arme, în fața ravagiilor făcute în america de fentanil și de afluxul uriaș de imigranți ilegali? Ori ineficiente, inoperabile și doar praf în ochii americanilor? Timpul ne va lămuri. Dar să nu uităm că Trump nu va uita Europa! Și nu o va ierta! Deja impunerea majorării taxei de protecție este certă: 5% din PIB sau vă lăsăm baltă, a zis președintele Trump cam tot anul trecut, pe la toate mitingurile, podcasturile și alte adunări.

Credeți că nu o va pune în practică? În Europa bate vântul unor schimbări politice majore, ceea ce e bine! Dar nu neglijați faptul că aceste vânturi pot fi stârnite de uraganul dezastrului financiar ce se apropie de Bătrânul Continent, iar Trump dă șepci cu MAGA, nu cu MEGA! “America first!” nu poate fi un slogat digerat ușor de nici un om zdravăn la cap ce locuiește în Europa!

Majorarea tarifelor pentru importurile auto din Europa poate da lovitura de moarte economiei Germane, care și așa se târăște încet dar sigur spre faliment. Și nu doar gazul rusesc le lipsește nemților, ori francezilor. Le lipsesc piețele de desfacere mari, le lipsește inovația, le distruge nebunia verde, le roade din interior “viermele” magrebian. Așa că, repet, o majorare a taxelor americane pe importurile europene poate aduce uraganul financiar în toate țările UE.

Se schimbă lumea odată cu al 47 Președinte al Statelor Unite ale Americii. E nevoie de schimbare ca de aer. Dar noi, românii, ar trebui să privim cu multă precauție spre America lui Trump, căci încă o dată, timpul nu mai are răbdare! Și mai mult ca oricând, e nevoie să ne preocupăm de țară mai mult și de burtă mai puțin!