duminică, iulie 14, 2024
ACTUALITATECalendarul zilei 17 iunie: Sfinţii Manuil, Savel şi Ismail

Calendarul zilei 17 iunie: Sfinţii Manuil, Savel şi Ismail

Sfinţii Manuil, Savel şi Ismail (†362) erau trei fraţi din Persia. Tatăl lor era păgân, iar mama lor era creştină.

Ea i-a crescut pe fiii ei în frica lui Dumnezeu, botezându-i în numele Preasfintei Treimi. La vremea rânduită, cei trei au fost luaţi la oaste şi trimişi de Alamundar, împăratul Persiei, la Iulian Apostatul (361-363), pentru pace, în zilele când împăratul roman făcea mare praznic la Calcedon, în cinstea idolilor. Când Iulian s-a închinat la idoli, Manuil, Savel şi Ismail s-au dat deoparte şi pentru aceasta au fost întemniţaţi. Refuzând ei să se lepede de Hristos-Domnul au fost cumplit chinuiţi, apoi li s-au tăiat capetele.

Atunci, deodată s-a făcut cutremur mare şi s-a despicat pământul spre a primi în sine cinstitele trupuri ale sfinţilor mucenici.

După două zile în care creştinii au înălţat smerite şi fierbinţi rugăciuni către Dumnezeu, pământul a dat înapoi trupurile Sfinţilor Manuil, Savel, Ismail, Inochentie şi Felix, care răspândeau o dulce mireasmă.

Mulţi păgâni care fuseseră de faţă la aceas­tă minune au crezut în Domnul Hristos şi s-au botezat în numele Preasfintei Treimi. Trupurilor Sfinţilor Mucenici Manuil, Savel, Ismail, Inochentie şi Felix au fost înmormântate de creştini cu multă cinste şi evlavie. Când a aflat de uciderea trimişilor săi, împăratul persan s-a mâniat, l-a biruit atunci pe Iulian Apostatul în lupta de la Maranga, de pe fluviul Tigru, iar în urma rănilor suferite, împăratul roman păgân a murit câteva zile mai târziu în anul 363.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE