Monumentul dedicat primelor victime ale evenimentelor din decembrie 1989 din București a fost sfințit luni seară de un sobor de preoți, în prezența seniorilor Ligii Studenților, a Primarului General Nicușor Dan și a altor oficialități.
Monumentul a fost amplasat în faţa sălii Dalles din apropierea Pieţei Universităţii. Cei 13 tineri care au murit în fața Sălii Dalles (6 striviţi de un camion militar şi 7 împuşcaţi) au fost: Mihai Lucreţiu Gîtlan, Mioara Luiza Iancu Mirea, Radu-Alexandru Ionescu, Gheorghe Cornel Baldovin, Mariana Cristea Mirea, Vinerian Bădoi, Robert Bacalu, Andrei Eugen Radu, Ruxandra Mihaela Marcu, Mihai Scurtu, Florin Corneliu Baban, Violeta Dorina Brad, George Cristian Stanciu.
Tot în memoria lor, a fost oficiată o slujbă de pomenire. La eveniment a fost prezent și primarul general al Municipiului București, Nicușor Dan, care a adus un omagiu primelor victime ale Revoluției din decembrie 1989.
Evenimentul comemorativ din fața sălii Dalles a fost organizat de Asociația „21 decembrie 1989” și Seniorii Ligii Stundeților, în colaborare cu Arhiepiscopia Bucureștilor.
Primarul Nicușor Dan a participat la toate momentele evenimentului, inclusiv la pomenire, fiind suprins de fotoreporterul Basilica.ro, Mircea Florescu, în timp ce se închina.