Sacrificiul monumental al lui Novak Djokovici
Novak Djokovici, campionul en-titre la turneul Australian Open, a fost deportat din Australia, cu o zi înainte de debutul turneului din 2022. Djokovici a intrat în Australia cu o viză care prevedea o scutire medicală de la vaccinare, dat fiindcă fusese recent infectat cu Covid. În urma protestelor publice care au invocat un presupus „tratament special”, viza de intrare i-a fost anulată la sosirea în țară, urmând să îi fie reacordată doar prin instanță. Ulterior, viza i-a fost anulată de ministrul Imigrației, a cărui decizie a fost menținută de o altă instanță, astfel că Djokovici nu va putea reveni în Australia în, probabil, următorii trei ani.
Această măsură draconică îl plasează pe Djokovici într-o poziție total dezavantajată în ceea ce privește rivalitatea lui, la turneul de Grand Slam, cu Rafael Nadal, care concurează și el anul acesta la Australian Open și care s-a declarat un aprig susținător al vaccinurilor. Ambii campioni, alături de Roger Federer, dețin în prezent 20 de titluri de Grand Slam. Djokovici era favoritul numărul unu la câștigarea celui de-al 21-lea titlu, dar decizia lui de nu se vaccina face ca, momentan, Nadal să fie singurul candidat la acest titlu (Federer se recuperează după o intervenție chirurgicală.)
Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău manualul „O istorie a lumii pentru copii” de Virgil Hillyer, și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Practic, Djokovici a fost deportat pentru că nu era vaccinat, dar decizia nu are nici cea mai mică justificare legată de „sănătate și siguranță”. Djokovici a fost bolnav de Covid de două ori, o dată la începutul lui 2020 și, din nou, în decembrie 2021. La momentul deportării sale, se afla în Australia de zece zile, rezultatul lui la testul Covid era negativ și era cât se poate de sănătos, dat fiindcă altfel nu ar fi putut câștiga titlul de cel mai bun din toate timpurile (the Greatest of All Times – GOAT), într-un sport atât de greu ca tenisul.
Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Etamynis(alergie la praf, polen,venin) și vei contribui la susținerea siteului R3media.
O dovadă în plus că Djokovici nu reprezintă o amenințare de boală pentru nimeni este faptul că acest turneu s-a desfășurat în siguranță, în ianuarie 2021, înainte ca vaccinurile să fie disponibile pentru jucători sau suporteri. Chiar dacă Djokovic s-ar fi vaccinat, el nu ar fi fost „mai sigur” în ceea ce privește riscul de a transmite virusul, așa cum o atestă cele 100.000 de cazuri zilnice de infecție cu Covid înregistrate în Australia, o țară fruntașă în materie de vaccinare.
Nici măcar autoritatea care a dispus deportarea nu s-a străduit prea tare să-și formuleze decizia de a-l elimina pe Djokovici pentru că reprezintă o amenințare la adresa sănătății. Mai degrabă, aceasta a susținut că Novak ar putea deveni un “simbol al libertății de alegere”, dacă i s-ar permite să rămână. În mod ironic, Djokovici va deveni exact asta, fără doar și poate, acum că a făcut sacrificiul suprem de a-și rata șansa de a juca, ca modalitate de a se opune deschis vaccinării obligatorii.
Nu îi pică bine regimului Covid ca un „anti-vaccinist” declarat să domine în materie de sport, pentru că oamenii ar putea să înceapă să se gândească la starea de relativă sănătate a persoanelor „nevaccinate”, mai ales că atleții se confruntă cu probleme cardiace peste tot în lume — unii chiar pe terenurile de antrenament Australian Open.
În prezent, milioane de australieni și oricine altcineva care s-a vaccinat deja aplaudă decizia guvernului australian. Pentru că nu pot elimina vaccinul din corp, nu le rămâne altceva de făcut decât să se asigure că toți ceilalți trebuie să se supună aceluiași tratament.
Nu contează precedentul creat, prin care un guvern are voie să forțeze oamenii să aleagă între sănătatea și cariera lor. Alegerile de ori/ori au devenit normale în zilele noastre.
De fapt, regimului australian nu i-ar fi păsat că Djokovici ar fi jucat nevaccinat, atâta timp cât sportivul s-ar fi declarat public un susținător al vaccinării universale obligatorii. Djokovici ar fi putut face asta fără probleme – considerat erou în Serbia, starul cu bani mulți ar fi putut apela la o mulțime de medici, care să îi emită un certificat de vaccinare fals. Dar asta ar fi fost contrar principiilor lui.
În 2010, un Djokovici „suferind” se prăbușea la turnee, incapabil să ducă la bun sfârșit meciuri obositoare. Un medic care a sesizat la televizor starea lui Djokovici a luat legătura cu sportivul, recomandându-i să elimine glutenul, lactatele și zahărul procesat din alimentație. Novak s-a gândit că recomandarea sună ciudat, dar a fost de acord să încerce, iar rezultatele lui sunt incontestabile. Sezonul lui din 2011 a fost unul dintre cele mai bune din istoria tenisului masculin. Alimentat cu noul combustibil, Djokovici a fost de neînvins. A încheiat sezonul cu un record incredibil de 10-1 împotriva lui Nadal și Federer și a obținut o serie de 41 de victorii consecutive.
Această experiență a schimbat fundamental nu doar jucătorul de tenis, ci și omul, așa cum explică Djokovici în cartea sa „Serve to Win”:
Când nu este îngrijit, corpul tău îți trimite semnale: oboseală, insomnie, crampe, gripe, răceli, alergii. Când se întâmplă asta, îți vei pune întrebările care contează? Vei răspunde sincer și cu mintea deschisă?
Oamenii deschiși la minte radiază energie pozitivă. Cei încuiați la minte radiază negativitate. Medicina orientală te învață să armonizezi mintea, trupul și sufletul. Sentimentele pozitive – iubire, bucurie, fericire – fac bine corpului… Dar mulți oameni, în special cei închistați la minte, se lasă dominați de sentimentul de frică. Frica și furia sunt cele mai negative energii ale omului. De ce se tem oamenii înguști la minte? Probabil că de multe lucruri: teama de a nu greși, teama că cineva ar putea avea mai mult succes decât ei, teama față de schimbare. Frica îți limitează capacitatea de a-ți trăi viața.
Unii oameni de top se hrănesc cu negativitate. După cum văd eu lucrurile, companiile farmaceutice și alimentare vor ca oamenii să simtă frică. Vor ca oamenii să fie bolnavi. Sunt o mulțime de reclame TV la fast-food și medicamente. Și ideea subliminală a acestor mesaje este: vă veți simțiți mai bine cu produsele noastre. Și o idee chiar mai absconsă este: „veți ajunge să vă temeți că nu aveți toate lucrurile de care că spunem că aveți nevoie.” Este o nebunie – chiar și atunci când ești complet sănătos ți se spune că ai nevoie de ele [de produse] ca să-ți păstrezi sănătatea.
Iată un model pe care aș prefera să-l îmbrățișez: mâncare bună, exerciții fizice, deschidere, energie pozitivă, rezultate excelente. Trăiesc după acest tipic de câțiva ani. Funcționează mai bine decât alternativa.
Djokovici respinge Big Food, Agricultura corporatistă, Big Chemical și Big Pharma. Nu are nevoie de ele. Practicile lui îi permit să fie sănătos fără niciunul dintre produsele lor – de fapt, el a atins un chiar un nivel ridicat de sănătate, prin evitarea activă a produselor acestor companii.
Nu există o amenințare mai mare la adresa rezultatelor acestor companii decât oamenii precum Novak Djokovici. El nu este speriat, nu este anxios, așa că nu poate fi manipulat sau ademenit cu o soluție imediată. Djokovici este conștient că drumul către sănătate presupune un efort susținut și este dispus să îl facă. Când aceste companii îi spun că nu poate să fi sănătos fără vaccin, le râde în față. Djokovici poate fi expulzat ramburs, dar nimeni, niciodată, nu îi poate confisca integritatea și stima de sine.
Novak Djokovici nu vrea să mintă publicul, făcând să pară că ar fi de acord cu „calea către sănătate” promovată de Sistem. Dacă ar face asta, ar putea să participe la turneu, dar ar avea milioane de vieți pe conștiință. În schimb, preferă să renunțe la încununarea carierei sale, ca să stea de partea adevărului. Ca să transmită oamenilor mesajul: PUTEȚI să vă opuneți acestei tiranii. NU trebuie să vă conformați. Puteți să SPUNEȚI NU, fără să vă temeți de consecințe.
Sigur, lui îi este ușor să vorbească, cu milioanele lui de dolari. Dar lucrătorilor din domeniul sănătății, cu salarii mici, le vine mai greu. Lucrurile stau încă și mai rău în cazul militarilor, amenințați cu o demitere dezonorantă, dacă nu se vaccinează. Dar Djokovici a făcut cel puțin ca oamenilor să le fie mai ușor să refuze public vaccinarea. Dacă Novak însuși respinge în mod deschis vaccinul anti-Covid, pot să facă și ei la fel, fără nicio jenă. Deportarea intens mediatizată a lui Djokovici îi va determina, sperăm, pe mulți să analizeze atitudinea acestuia cu privire la sănătate, atitudine care, dacă este înțeleasă și adoptată pe scară largă, va arde din temelii regimul Covid o dată pentru totdeauna.
Articol scris de Stacey Rudin, pentru The Brownstone Institute, din Statele Unite. Stacey Rudin este o avocată și o scriitoare americană. The Brownstone Institute este un think thank american dedicat libertății individuale.