Blocul Naționalist cere „îndepărtarea de urgență” a monumentelor ridicate în capitală, în „onoarea” unor militari ce au ucis civili români, în contextul celui de-al doilea război mondial, informează un comunicat de presă.
Conform celor de la Blocul Naționalist, monumentele avute în vedere sunt cele dedicate „soldatului sovietic” din Pipera și cele dedicate aviatorilor americani care au bombardat Bucureștiul.
Membrii Blocului Naționalist susțin că sunt destui eroi români cărora le poate fi ridicat un monument.
„Noi, membrii Blocului Naționalist, solicităm autorităților publice române, îndepărtarea de urgență a monumentelor ridicate în capitală, în “onoarea” unor militari ce au ucis civili români, în contextul celui de-al doilea război mondial. Avem în vedere următoarele:
– Monumentul soldatului sovietic amplasat în zona Pipera (foto dreapta), în interiorul cimitirului sovietic. Deși înțelegem și respectăm logica existenței cimitirelor militare, existența unui monument închinat soldaților armatei roșii de ocupație, sfidează orice logică. Sa nu uităm că arhivele românești sunt pline de mărturii ale crimelor nepedepsite comise de sovietici împotriva populației civile din România, pe întreaga durată de 14 ani a ocupației
– Cele două monumente, situate în parcuri centrale din București, dedicate aviatorilor americani care au bombardat România (foto stânga). Reamintim că, în anul 1944, Bucureștiul, Ploieștiul dar si alte orașe au fost masiv bombardate, numărul victimelor din rândul populației civile ridicându-se la mai multe mii. Doar în data de 04 aprilie, aviația americană a săvârșit un adevărat masacru asupra civililor români: aproximativ 3.000 de morți, 2.500 de răniți și alte mii de vieți distruse, fără nici o justificare militară. Foarte mulți dintre cei care au murit au sfârșit într-o groapă comună, iar azi nu au nici cruce și nici lumânare la căpătâi.
România are destui eroi care s-au jertfit pentru patrie și zac în uitare deși ar merita să aibă monumente în toate orașele țării. În schimb, ne-am „împodobit” capitala cu monumente dedicate străinilor care au ucis civili români”, afirmă Blocul Naționalist.
Blocul Naționalist se referă la campania de bombardament anglo-american asupra Bucureștiului din 1944.
Doar în 4 aprilie 1944 au fost uciși aproape 3.000 de civili bucureșteni de către aviatorii americani.
În zilele de 6-7 mai 1944, anglo-americanii au provocat peste 500 morți, 1000 de răniți și peste 32.000 de sinistrați în București. Au fost distruse școli, biserici, spitale, licee și locuințe.
Conform istoricului Alexandru Armă, aviația americană a avut un comportament barbar: aviatorii care au monumente în București au „vânat” tot ce era la sol, inclusiv țărani aflați la muncile câmpului.
Conform comunicatului de presă, „Blocul Naționalist este o platformă recent lansată care își propune să reunească organizații, grupuri informale dar și persoane fizice ce aderă la valorile noastre comune. Activitatea Blocului Naționalist se va desfășura în zona societății civile. Principalele direcții de acțiune vor consta în promovarea credinței, valorilor și identității naționale, apărarea libertăților fundamentele ale cetățenilor, susținerea familiei și a unui stil de viață sănătos, conservarea modului de viață tradițional al civilizației europene precum și formarea unor relații de colaborare cu alte platforme și organizații similare, de peste hotare, având ca obiectiv apărarea Europei națiunilor independente și suverane”.
Atata vreme cat in acest bloc nationalist se amesteca Severin Adrian, nepotul lu’ Hannah Pauker (se putea sa nu-si bage coada ?) orice manifestare va muri inainte sa se nasca si nu va fi decat o furtuna intr-un pahar cu apa…
O poziție etică și consecventă!
O să inceapă crema intelectualilor să schelălăie că vai, putinism, deși se cere și eliminarea monumentelor sovietice in mod just.
Insă pe fond e clar că incă nu am avut dezbaterea natională despre cum americanii AU UCIS INUTIL MII DE ROMÂNI CIVILI cu bombardamente extinse, dincolo de obiectivele strict militare și economice., adică bombardamente represalii, de terorizare a populației.