După ce un tramvai defectat brusc a fost taxat ca homofob (era corect politic să se defecteze după evenimentele sodomite, nu înainte), am realizat, încă o dată, că lupta aceasta e lipsită de orice bun simț/regulă. Promotorii toleranței pe criterii închipuite (orientarea sexuală nu e motiv de categorisire oameni, cum nu e nici alcoolici vs. non-alcoolici) acuză orice adversar de homofobie, dacă nu iese ceva după cum plănuiau ei. Dacă STB nu le răspunde solicitării în maximum 2,5 secunde, apăi sigur conducerea acestei instituții dă dovadă de discriminare și homofobie, nu? Ce mai contează că termenul legal de răspuns e 30 zile?
Apropo de toleranță, să ne amintim cât de toleranți au fost promotorii perversiunilor sexuale de diverse feluri cu Referendumul din 2018, cu Coaliția pentru Familie și susținătorii acestui demers legal firesc în orice democrație REALĂ. Cât despre mine, am fost tare surprins (sau poate dezgustat) să citesc într-o revistă, de vai de ea ca valori promovate (deși foarte citită, că doar răul știe cum să atragă curioși/victime), diverse articole ce demonizau diferite organizații din CpF. Eu însumi președinte al unui ONG pentru persoanele cu dizabilități (Sindrom Down, în special) am rămas perplex să văd denumită asociația mea ca una din cele mai sinistre membre CpF. Și totul scos din context, pornind de la promovarea pe site-ul nostru a unei initiațive INTERNAȚIONALE prin care se solicita ca testele prenatale să nu fie folosite pentru omorârea pruncilor ce S-AR PUTEA să aibă Trisomia 21. Le scrisesem, la supărare, un ditamai drept la replică, pe care am renunțat ulterior să îl trimit redacției cu pricina. Mi-am dat seama că e mai înțelept să urmez sfatul citit cândva într-o carte: Cu dracul nu stai de vorbă, că te bate în dialectică.
Ar fi tare interesant să plouă torențial la ora marșului mândriei luciferice. Să vedeți ulterior victimizare și acuze peste acuze! Dumnezeu e homofob, clar, că putea să amâne ploaia până după ce mărșăluiau perverșii pe traseul stabilit. Dacă nu Domnul e de vină, atunci sigur vorbim de o mâna criminală pe undeva. Cine a îndrăznit oare să însămânțeze nori, încât să plouă la Gay Pride? E imperios necesar să găsim vinovatul și să nu scape nepedepsit, eventual să și declare că îi pare sincer rău, înainte de a fi „întemnițat” pentru asemenea îndrăzneală. Evident, e musai să avem temperaturi optime. Altfel, dacă e prea cald sau prea frig, sigur e vorba de sabotaj, discriminare și homofobie! Din partea cui? Ce contează?
Ce ușor și josnic e, în loc să aduci argumente sau contraargumente la ce zice adversarul valoric, să arunci cu etichete și acuze de homofobie, când nu-ți convine ceva sau nu e după bunul tău plac!
Dar legea mai contează? Nu, că e homofobă și ea, of course! Cum să faci marș cu 500 de oameni în pandemie, când tu vrei să aduci mii de simpatizanți la eveniment? Dacă PMB refuză motivat un anumit traseu, sunt homofobi. Dar lasă că avem noi grijă să iasă cum vrem noi și iată că vom mărșălui pe Calea Victoriei! (Ambasada UK și nu numai să își vadă lungul nasului și să respecte Codul Diplomatic. Cât despre alte ambasade și entități ce au semnat scrisoarea de susținere Gay Pride 2021, e clară orientarea lor. Cine se aseamănă se adună! Mă așteptam totuși să lipsească din listă țări ca Serbia sau Grecia… Consecventă în cele rele, astea sunt (pseudo)valorile UE și de aceea Comisia pro-sodomiE se tot împiedică de Ungaria (sau cele ca ea) și legea ei de protecție a minorilor împotriva propagandei – că nu are nici o legătură cu știința! – LGBTQIA+.)
Înfrânții nu au ce marș să facă acolo unde pășeau sfinții și Armata Română întoarsă victorioasă din război! (Evident, Ajunul Adormirii Maicii Domnului în țară majoritar ortodoxă e ales întâmplător. Domnul Buhuceanu nu a terminat și Teologia?) Dar stai, că și profanarea valorilor adversarilor face parte din războiul ideologic în plină desfășurare ce are loc în vremurile de astăzi. Zic înfrânți, că oamenii aceștia, ca noi toți, sunt biruiți de patimi și încă din cele mai urâte, având ca model Sodoma și Gomora. Cum ar fi să facă mâine paradă pedofilii, zoofilii, bigamii, hoții/mincinoșii (nu mă refer la toți politicienii!), drogații, bețivanii sau orice altă categorie de împătimiți?
Pierderea libertății (benevol) prin împătimire sufletească și/sau trupească nu e motiv de fală și nici de marș al mândriei. Oare Lucifer se mândrește cu căderea sa din rai? Dacă da, noi de ce i-am urma exemplul? Că bine nu ne va fi și mai facem rău și altora, lăudându-ne propria nebunie și cădere din firescul lăsat de Creatorul nostru – Tatăl tuturor fiilor risipitori (ce ne cheltuim în fel și chip averea noastră cu desfrânatele, încât am mânca și roșcovele porcilor, când am ajuns mai jos de fundul sacului), ce așteaptă cu brațele deschise despătimirea noastră și întoarcerea acasă, ca să junghie vițelul cel gras pentru noi, să ne pună inel pe deget, încălțăminte în picioare și să ne îmbrace cu „haina cea dintâi”.
(„Oricum, de la fiecare protagonist al acestei parabole avem de învățat câte ceva: de la fiul rătăcitor – că oricât de „rătăciți” am fi, putem descoperi Calea; de la tatăl acestuia – că toți fiii, indiferent de căderile lor, trebuie așteptați, primiți, primeniți cu iubire pe măsura căderilor lor; de la fratele fiului rătăcitor – că putem deveni „mici”, cu toată credința noastră arătată, dacă nu îi înțelegem pe cei care au păcătuit, dar au avut forța să-și revină…”)
Îmi pare tare rău că nu mai am regăsit acum decât unul din textele online pe care voiam să vi le recomand spre citire cu luare aminte, mai ales celor ce acuză creștinii practicanți de homofobie. Este vorba de o scrisoare a Părintelui Savatie Baștovoi despre şansele de recuperare ale homosexualilor. Căutând textele dorite, am dat și peste articolul scris de Irina Nastasiu.
Doar atât aș mai adăuga: nici iadul, nici cerul nu sunt discriminatorii. Ambele primesc pătimașii (de orice fel, nu doar LGBT) cu brațele deschise, diferența e de nuanță de sfârșit al vieții (luați ca pildă tâlharul de pe cruce, primul locuitor al Raiului). Iadul ne-ar înghite pe toți (căci diavolul a fost mereu ucigaș de suflete și avid de noi victim), însă cerul ne întinde brațele iubitor nouă, tuturor pătimașilor veniți în sine și curățați prin Taina pocăinței.
Pentru acesti indivizi anormali, totul este anormal.
Genial PS-ul!! Sodomitii numesc “dragoste” perversiunile lor sexuale (este si rusine sa le enumeram dar as fi dat un mic exemplu de “dragoste” de-a lor – aia simbolizata prin galbenul din curcubeul lor pervertit cu doar 6 culori), dar in vecii vecilor ce fac ei nu este dragoste (exact la fel cum falsa lor toleranta este de fapt intoleranta).
CE-A AJUNS ROMANIA la 31 de ani de la lovitura de stat din decembrie 1989!! Era rau Ceausescu dar astia depasesc si pe Hitler sau Stalin!!