În anul 1864, la vârsta de 14 ani, pe când era cu oile pe munte, Cârțan a trecut pentru prima oară ilegal granița dintre Imperiul Austro-Ungar și România, doar pentru a vedea țara în care considera că trăiesc liberi de stăpânire străină frații săi români. Această călătorie îi va marca existența. La data de 23 mai 1867, păstorul român și-a luat partea de moștenire (câteva zeci de oi) și a plecat spre România cu turma. Pe drum l-a întâlnit pe Ion Cotigă, un intelectual care devenise cioban din proprie inițiativă. S-a asociat cu acesta. Oile au fost trecute peste graniță de către Cotigă, iar Gheorghe a trecut ilegal, deoarece nu avea pașaport.
De la Cotigă a început tânărul Gheorghe să învețe despre istorie la modul general, despre istoria românilor la modul particular și tot de la acesta a învățat să scrie și să citească în anii următori. Astfel, viața păstorului avea să se schimbe într-un mod radical. Badea Cârțan avea să-și dedice viața românilor și românismului. Și el avea să se jertfească pentru neamul său, sub diferite forme și în multiple moduri. Unii au auzit despre el, însă mulți l-au uitat. Să vedem împreună cine a fost Badea Cârțan, ce a dorit și ce a înfăptuit. Însă, mai întâi, să vedem ce a avut Cârțan de pătimit de pe urma patriotismului său.
De-a lungul vieții, în Transilvania, păstorul român a fost amendat de mai multe ori pentru că oile sale au păscut pe pământurile unor sași, de cele mai multe ori aceste acuzații fiind pure invenții. Cârțan s-a plâns în trei rânduri autorităților din Brașov că a trebuit să plătească despăgubiri în mod eronat. Deoarece a fost bătut și umilit în mod repetat, el a acceptat să plătească sumele pretinse. Însă, deoarece lăcomia coloniștilor imperialiști este bine cunoscută, aceștia i-au mărit amenzile bietului român asuprit și hăituit.
Astfel, Badea Cârțan a plătit amenzi mult mai mari decât pagubele făcute de oile lui, fără a i se face dreptate. I s-au cerut să plătească atâtea despăgubiri, până când a rămas fără nici o oaie. Crezând că i se va face dreptate, Cârțan a făcut plângere la administrațiile de la Pesta și la împăratul Franz Joseph, însă fără vreun rezultat. Pentru a i se face dreptate, el a plecat la Viena pentru a se înfățișa împăratului, dar nu a reușit. Petițiile fie i-au fost respinse, ori a fost purtat cu vorba de către funcționari (mentalități tradiționale ale birocraților necinstiți). Pentru că a fost prea insistent în cererile sale de a i se face dreptate, Cârțan a fost bătut și batjocorit, iar mai apoi urcat în tren cu forța de către forțele de ordine barbare și trimis acasă. În luna mai a anului 1894 a plecat la Cluj pentru a asista la procesul Memorandiștilor (bravi români despre care vom scrie pe viitor, indiferent de dușmănia trădătorilor și a slugilor care vor ca istoria să ne fie ștearsă).
Din cauza acestei participări a fost arestat și bătut de către jandarmii unguri și austrieci fanatici, brute care încercau să afle cine și de ce l-a trimis la Cluj, pentru că ei nu puteau concepe ca un simplu cioban să asiste din proprie inițiativă (precum mulți alți români) la un proces politic atât de important. La trei zile după bătaia suferită (riscând să rămână paralizat, având membre fracturate), Cârțan a plecat la Viena pentru a se înfățișa împăratului. A reușit să intre în audiență la acesta și i-a arătat trupul plin de răni. Împăratul a promis pedepsirea vinovaților. Lucru care nu s-a întâmplat, Badea Cârțan fiind abuzat fizic și verbal și la întoarcere, asta pentru că a avut curajul să îi înfățișeze împăratului (o ființă lipsită de omenie, de altfel) cele îndurate. În luna ianuarie a anului 1895 badea Cârțan a plecat la București, spunând că vrea să vadă statuia lui Mihai Viteazul, pe care îl considera un mare erou al tuturor românilor. A ajuns la București în aceeași lună, după ce a străbătut întreaga distanță pe jos. A admirat statuia voievodului român și neavând unde să doarmă, pentru că nu avea suficienți bani pentru a trage la vreun han, s-a culcat în zăpadă, după cum era obișnuit ca cioban. Dimineața, ridicându-se din zăpadă, a fost văzut de un făgărășean, Ion Grama, care s-a întâmplat să fie om de serviciu la Liga Culturală.
Prin intermediul acestuia a fost prezentat profesorului V. A. Urechia, președintele Ligii și profesorului Grigore Tocilescu. Cât timp a stat în București, Badea Cârțan a vizitat muzeele din Capitală, Ateneul Român, Universitatea, Academia Română, și i-a cunoscut pe (printre alții): Valeriu Braniște, Constantin Mille, Constantin Graur. De asemenea, la Liga Culturală l-a cunoscut pe Nicolae Iorga, George Coșbuc, Ștefan O. Iosif, apoi pe Spiru Haret, Toma Stelian, Take Ionescu, Constantin Morțun și I. C. Brătianu. Isprava de a fi dormit iarna în zăpadă l-a făcut cunoscut în toată regiunea. În anii 1895-1896 i-a vizitat la închisoarea din Vac, în Ungaria (printre deținuții politici maghiari ai închisorii s-a numărat și scriitorul Árpád Göncz, cel care a devenit ulterior primul președinte al Ungariei de după căderea comunismului. Între 25-27 mai 1997 a efectuat o vizită oficială în România, la invitația președintelui Emil Constantinescu. A fost prima vizită oficială a unui președinte al Ungariei în România, după căderea comunismului. Vizita, care a inclus orașele București, Cluj și Târgu Mureș, a fost descrisă de Árpád Göncz drept: „cea mai frumoasă din viața lui”. Un om contestat de către extremiștii maghiari pentru atitudinea sa aparent pro-română și pro-România, prin acțiunile de reconciliere istorică, chiar alegând să fie reprezentat de către partea română la anumite evenimente: vezi cazul de la Universitatea Carolină de la Praga și Premiul Adalbert pentru pace, libertate și cooperare în Europa) pe memorandiștii condamnați la detenție.
Pentru a vizita Italia, unde dorea să vadă Columna lui Traian, care pentru el simboliza originea latină a tuturor românilor, badea Cârțan a stabilit data plecării pe 1 ianuarie 1896. Avea să călătorească din nou mergând doar pe jos. Cu o lună înainte, în decembrie 1895, i-a spus profesorului V. A. Urechia ce călătorie intenționează să facă. A primit susținerea morală a profesorului, precum și scrisori de recomandare și bani pentru drum. La data de 3 ianuarie 1896 Cârțan a pornit spre „mama Roma”, cum îi plăcea lui să afirme. Pe lângă puține haine de schimb și ceva merinde, a luat în traistă un pumn de pământ din grădina casei și boabe de grâu, ca să le aducă ofrande înaintașilor romani când va ajunge în Italia. Traseul spre Roma l-a urmat prin Timișoara, Szeged, iar la 17 ianuarie a ajuns la Budapesta. La 1 februarie 1896 a ajuns la Viena. De aici a plecat spre Salzburg, apoi spre Innsbruck, de unde a trecut Alpii ajungând la Genova. După patruzeci și trei de zile, rupând patru perechi de opinci, românul viteaz a ajuns la Roma. În fața Columnei lui Traian, badea Cârțan a presărat pământul românesc și boabele de grâu, drept ofrandă. Apoi, ostenit de drum, el s-a culcat la picioarele Columnei, unde a dormit până a doua zi. Când s-a trezit, păstorul era înconjurat de o mulțime de curioși. Unul dintre ei, văzând costumul popular românesc pe care-l purta, a exclamat uimit: „Un dac a coborât de pe Columnă”, atât de mare i s-a părut asemănarea între ciobanul român și daci. În doar două zile, badea Cârțan a devenit celebru în Italia, mai multe ziare scriind despre el. La Legația României din Italia l-a cunoscut pe scriitorul Duiliu Zamfirescu, cel care în acea perioadă era ministrul reprezentant al României. Scriitorul, aflând despre scopul călătoriei lui Cârțan la Roman s-a întrebat: „Ce putere misterioasă mânase pe acest țăran spre obârșia neamului său?”.
În cele patru săptămâni cât a stat la Roma, badea Cârțan a fost invitat în repetate rânduri de către personalități italiene: profesori universitari, gazetari, artiști, deputați și senatori, fiind considerat „un sol al poporului român”. De la Roma, Cârțan a plecat la Veneția, de unde a plecat la 3 martie, prin Trieste, spre țară. La Cârțișoara a ajuns la 8 martie 1896. La 18 martie 1896 a plecat spre București, unde a fost timp de două zile oaspetele profesorului Urechia.
La data de 10 iunie 1896 se afla acasă, în Transilvania, când a fost arestat de către sângeroșii jandarmi unguri, care i-au confiscat și fotografia cu Columna lui Traian, și alte fotografii primite cadou în Italia, precum și cărțile pe care le deținea. A fost bătut și trimis la Făgăraș, la judecătorie, unde una dintre întrebările care i-au fost adresate a fost: „Ce treabă ai tu cu Roma și cu România?”.
Eliberat după două zile, slăbit, bătut, nemâncat și umilit, avea să afle și faptul că, lucrurile confiscate nu i-au mai fost înapoiate. În august 1896, badea Cârțan a plecat din nou la drum, de data aceasta spre Paris. În drumul spre capitala Franței s-a oprit la Viena, pentru a depune o plângere către împăratul Imperiului Austro-Ungar, arătându-i încă o dată suferințele pătimite din partea autorităților chezaro-crăiești. De la Viena și-a urmat drumul prin Bologna, Florența și Genova, apoi prin Marsilia, Avignon și Lyon, iar de aici la Paris. Aici a stat de la 10 la 19 august 1896, scriind ziarului „Universul” din București că: „francezii m-au cinstit foarte mult, ca pe un frate. (…) Trăiască familia Romei și prietenii românilor”. Studenții români aflați la Paris l-au condus să viziteze muzeele pariziene, iar Emil Picot, profesor la Școala de limbi orientale, l-a prezentat studenților francezi. Din Franța, badea Cârțan a plecat spre Belgia, după care a făcut o călătorie la Ierusalim și apoi, din nou, la Roma. În septembrie și octombrie 1899, la Roma s-a ținut cel de-al XII-lea congres de istorie al orientaliștilor, având 700 de delegați din 40 de țări, printre care și România, delegația română fiind condusă de către V. A. Urechia. La acest congres a apărut, din proprie inițiativă și badea Cârțan. Profesorul Angelo Gubernatis a propus ca badea Cârțan să fie cel care va depune coroana de lauri din partea membrilor congresului la Columna lui Traian. Despre eveniment s-a scris în ziarele italiene: „O voce puternică se auzea strigând: să trăiască mama Roma. Acest strigăt ieșea din pieptul lui George Cârțan, venit la Roma, precum se știe, în portul lui național, de mândru cioban român”.
Badea Cârțan a început să transporte din România în Transilvania, aflată atunci provincie a Imperiului austro-ungar, cărți și alte tipărituri pentru elevii și studenții români ardeleni. Trecea cărțile cărându-le în desagi, în spinare, peste munți, pentru că multe publicații românești, mai ales cele care vorbeau de istoria românilor, erau interzise în imperiu. Traversa munții pe cărări dosnice, puțin umblate, unde nu exista riscul de a fi reținut de către jandarmi (dar exista riscul să fie omorât de către sălbăticiuni) iar cărțile confiscate, cu toate că uneori i s-a întâmplat și acest lucru (inclusiv să fie atacat de către urși și lupi). Cărțile fie le cumpăra, fie le primea prin donație de la românii din România sau le strângea la final de an școlar de la elevii care nu mai aveau nevoie de ele și le ducea în Transilvania. La data de 2 iulie 1904 a participat la Serbările de la Putna, care comemorau 400 de ani de la moartea voievodului Ștefan cel Mare. De aici a plecat cu traista plină de cărți, donate de către folcloristul Simion Florea Marian, pentru „frații ardeleni”. În decembrie 1904, badea Cârțan a ajuns la Cârțișoara, asta doar pentru a-și găsi casa devastată din nou de către jandarmii unguri, care îi confiscaseră cărțile românești interzise depozitate acasă, precum și pe la vecini și prin munți, cum ar fi cele de la Arini, Diham și Valea Cerbului. În București, badea Cârțan avea trei depozite de cărți: unul la Casa din Cișmigiu, o clădire veche pe care i-a pus-o la dispoziție primăria orașului București, altul la Școala superioară de arte și meserii, iar al treilea într-o cameră într-un subsol în strada Occidentului. De la București transporta cărțile în desagi cu trenul (primise de la statul român un carnet de călătorii gratuite) până la Sinaia, Azuga sau Bușteni, unde cobora, granița cu Imperiul austro-ungar fiind aproape, iar de aici urca munții pe poteci prin păduri. În anul 1905 a luat parte la comemorarea centenarului nașterii lui Timotei Cipariu, care a avut loc la data de 21 februarie la Pănade, lângă Blaj.
În total, Badea Cârțan a trecut ilegal peste 200.000 de cărți pentru copii, pentru țărani, învățători sau preoți, folosind mai multe rute prin care a traversat ilegal Munții Făgăraș. Educația și-a format-o singur, dar și sub îndrumarea intelectualului brașovean Ion Cotigă, în tovărășia căruia „a prins gustul” pentru citit și a putut învăța despre trecutul neamului său. A murit în anul 1911, cu șapte ani înainte de marea Unire și a fost înmormântat la Sinaia. Pe crucea de piatră de deasupra mormântului său a fost inscripționat: „Aici doarme Badea Cârțan, visând întregirea neamului său”. Badea Cârțan a fost un păstor, prin natura profesiei, însă, prin caracterul său demn de lăudat, prin curajul, dăruirea, patriotismul și naționalismul său, Cârțan a fost un adevărat LEU, dovedind că românul nu piere, lui potrivindu-i-se și următoarele versuri:
„…Eroi au fost, eroi sunt încă
Și-or fi în neamul românesc!
Căci rupți sunt ca din tare stâncă
Românii orișiunde cresc…
…Și din așa părinți de seamă
În veci s-or naște luptători,
Ce pentru patria lor mamă
Vor sta ca vrednici următori,
Au fost eroi, și-or să mai fie,
Ce-or frânge dușmanii cei răi,
Din coasta Daciei și-a Romei
În veci s-or naște pui de lei”.
O statuie a lui Badea Cartan ar trebui sa se gaseasca in fiecare oras (macar resedinta de judet) al tarii….
Corect, dar daca cei de la ghestapoul Wiesel in frunte cu Alexandru Florian vor sa le demoleze?
Poate va veni si timpul nostru…