Instituirea unui nou lockdown ar avea efectele „unui gest sinucigaș pentru economia românească”, scrie jurnalistul Cristian Dogaru într-o analiză publicată în exclusivitate de R3Media.
„Cum economia se baza până acum pe consum, orice scădere a veniturilor populației dublată de așteptări pesimiste în legătura cu viitorul vor atrage cheltuieli mai puține, reducerea cererii va determina ajustarea forței de muncă și tot așa, într-o spirală care riște să ne îngroape”, scrie Cristian Dogaru, în analiza pe care o puteți lectura, integral, mai jos (Redacția).
Ne mai permitem blocarea economiei?
Explozia deficitului public, creșterea exponențială a datoriilor și costurile mari de refinanțare fac dintr-o nouă măsură de izolare un gest sinucigaș pentru economia românească, cu implicații care ar face ca decizia de ne împrumuta de la FMI în 2010 să pară o glumă nevinovată.
Încep să apară zvonuri privind o nouă blocare a țării pe fondul creșterii previzibile a cazurilor de coronavirus în lunile de toamnă, sezonalitatea acestor tipuri de viruși suprapunându-se cu decizia de redeschidere a școlilor. Nimeni nu suflă o vorba încă pentru că sunt mai importante alegerile locale, unde partidul de guvernământ speră la o victorie clară, mai ales după ampla operațiune de racolare a unor primari PSD din teritoriu. Apoi, cu efectul deschiderii școlilor și apropierii sezonului rece, având în față precedentul din Israel, posibilitatea instaurării unui nou lockdown în România, precum în primăvară, nu mai este deloc de neglijat. Vestea proastă este însă că economia, care abia a reușit să iasă din precedenta înghețare, abia mai gâfâie și un nou repaos la pat ar avaria-o iremediabil. De ce afirm asta?
Deficitul și datoria publică au explodat
De la o țintă de deficit în jur de 4% la finalul anului trecut, când nimeni nu auzise de virus, s-a sărit brusc la peste 9% pentru 2020, dacă e să ne luăm după estimarea Consiliului Fiscal. Datoria publică, de la 35% la finalul anului trecut, va urca la rândul său la peste 46% din PIB în 2020 iar anul viitor va trece de 54% afirmă instituția în cauză.
Ne apropiem de pragul fixat prin tratatul de la Maastricht (60%) în condițiile în care refinanțarea datoriei publice este o problemă dureroasă în România. Țara noastră se refinanțează în euro la dobânzi în jur de 4% în vreme ce media pentru zona euro este de 0,2% iar ungurii și polonezii se refinanțează la 1,9%, grecii și cehii la 1,3%. Faptul că România se refinanțează la dobânzi atât de mari e ca și cum am avea datorii de 100% din PIB dar ne-am împrumuta în euro la dobânzi că polonezii și ungurii (care au însa datorii publice de 60-65% din PIB).
România nu este un stat fruntaș doar la mărimea dobânzilor ci și la datorii noi acumulate. În pandemie, potrivit Eurostat, datoria pe cap de locuitor a sporit în România cu 265 de euro, față de 210 euro în Slovacia, 85 de euro în Cehia, 25 de euro în Letonia și doar 4 euro în Bulgaria. Iar Polonia a reușit chiar să își scadă datoria publică cu 82 de euro/locuitor.
Estimările Comisiei Europene arată că România care va cheltui în 2020 peste 3 miliarde euro doar pentru dobânzi aferente datoriei publice acumulate va sări la aproape 4 miliarde euro în 2021 (nu e deloc de mirare, de vreme ce doar în primele 7 luni ale anului au fost adăugate 71 miliarde lei la datorie). Grecia, cândva considerată țara-falită a Europei, plătește în schimb 5 miliarde euro dobânzi și va ajunge la 5,08 miliarde în 2021, o creștere decentă în raport cu noi.
Efectele negative se multiplică în caz de lockdown
Va dați seama, dacă în numai două luni de stare de urgență și încă vreo două-tei luni de stare de alertă ceva mai soft s-a ajuns la asemenea dezechilibre, unde vom fi dacă apar iar câteva luni de blocare a economiei? Dacă mai adăugăm încă 5 procente la deficit și 10 procente la datoria publică, cum s-a întâmplat până acum? Și asta în condițiile în care veniturile statului merg deja în procent de peste 95% în plata salariilor și pensiilor? Dobânzile de refinanțare vor exploda pentru că nimeni nu vrea să mai riște cu un stat cu finanțele zdrențe, prestațiile sociale vor trebui ajustate, ne paște o eliminare a cotei unice în fața impozitului progresiv pe venit și, previzibil, o creștere a impozitelor pe proprietate pentru că statul va avea nevoie urgentă de bani.
Cum economia se baza până acum pe consum, orice scădere a veniturilor populației dublată de așteptări pesimiste în legătura cu viitorul vor atrage cheltuieli mai puține, reducerea cererii va determina ajustarea forței de muncă și tot așa, într-o spirală care riște să ne îngroape.
După prima blocare a economiei s-a vorbi de 1 milion de șomeri. Cum va resimți piața forței de muncă încă o închidere a micilor afaceri din zona de prestări servicii-Horeca, Wellness, Beauty, etc. Cei care cu greu au reușit să își redeschidă afacerile vor pune definitiv lacătul și aici vorbim de afaceri preponderent cu capital autohton, capitalul străin fiind concentrat în zonele unde profitul se obține mai ușor-hypermarketuri, servicii financiare, utilități.
Un nou val de concedieri ar afecta însă stabilitatea sistemului financiar care oricum se pregătea pentru 2021 cu inima cât un purice pentru reluarea ratelor suspendate. O parte a acestor credite suspendate vor deveni neperformante iar o nouă blocare a economiei va avea un efect de catalizator pentru astfel de incidente la plata ratelor. Pariem însă că dacă va veni vorba de probleme la nivelul băncilor se vor găsi soluții de salvare care să implice iarăși fondurile publice?
Cursul de schimb leu-euro și piața de capital vor resimți la rândul lor o nouă blocare. Profiturile companiilor sunt determinante în fixarea unei preț la bursa iar la profituri mai mici, cotații mai mici. Așa ca repetarea picajului din primăvara, când se ajunsese la o corecție de 30% pe indici, nu poate fi exclusa. Leul s-a descurcat bine în 2021, reușind să se deprecieze mai puțin decât monedele din regiune mulțumită BNR dar cât sa mai țină cursul și BNR? Până la urmă contradicția cu fundamentele economiei devine evidentă și lucrurile trebuie reglate cumva.
Un leu mai slab ar încuraja exporturile și ar descuraja importurile, adică exact de ce are nevoie o economie în corzi. Sa nu uităm și de accelerarea privatizărilor. Guvernul a protestat zgomotos când PSD a dat legea care bloca marile privatizări pentru 2 ani. Dacă economia cade iar în șanț se pot găsi pârghii (OUG-uri) prin care vânzările de active să fie reluate iar deținerea statului la, de pilda, Hidroelectrica este în pericol.
Care este soluția? Cred că ar trebui să luăm în serios modelul suedez. După ce luni bune au fost boscorodiți de media înregimentată în isteria Covid, peste Suedia s-a așternut brusc liniștea, normalitatea nu mai face știri. Las la o parte faptul că i-am depășit la numărul total de cazuri (doar la decese stăm mai bine-5.900 în Suedia față de 4.300 în România-să nu uităm însă că acolo azilele sunt mult mai bine reprezentate). În ceea ce privește numărul de noi îmbolnăviri Suedia oscilează între 100 și 200 pe zi iar la capitolul decese zilnice nu a mai sărit de două luni de 10, cam de 5 ori mai bine ca în România la o populație de două ori mai mică în Suedia. Deci se poate și fără isterie dementă și fără blocarea irațională a economiei, mai ales când vorbim de o economie costelivă precum cea autohtonă.
