vineri, martie 28, 2025
ACTUALITATEAnalistul Ștefan Popescu: Ce avem de făcut? Realist vorbind? Să ne păstrăm...

Analistul Ștefan Popescu: Ce avem de făcut? Realist vorbind? Să ne păstrăm sângele rece și să ne debarasăm de orice idee că am putea substitui SUA cu altă putere/alianțe

Analistul de politică externă, Ștefan Popescu, afirmă că statul român trebuie să-și păstreze cumpătul în fața schimbărilor anunțate de președintele SUA, Donald Trump.

Expertul a explicat că România nu-și poate permite ideea de a înlocui Statele Unite în poziția de partener strategic.

„Frustrările sunt mari și justificate față de semnalele date de noua administrație de la Washington. Dar ce avem de făcut? Realist vorbind. In primul rând să ne păstrăm sângele rece și să ne debarasăm de orice idee că am putea substitui SUA cu altă putere/alianțe. Să fie clar : nu avem cu cine, cu ce să înlocuim parteneriatul cu SUA, nici UE și cu atât mai puțin România”, a explicat Popescu.

În ceea ce privește acuzația că Trump și Musk ar fi agenți ruși, Popescu afirmă că acest gen de „știri” trebuie abandonate rapid.

„Al doilea element de care trebuie să ne debarasăm este genul de știri care afirmă că Trump și Musk sunt recrutați de serviciile rusești. Cum le putem analiza fără acces la arhive?

Trebuie să observăm sursa – un fost ofițer KGB, și efectele unei asemenea știri – îndepărtarea și mai mare de SUA, rezerve și mai mari în a trata cu noua administrație. Te și întrebi dacă nu sunt tocmai medii rusești în spatele răspândirii unor asemenea știri.

Plecând de aici trebuie să căutăm să ne înscriem în marile lor obiective strategice, să le arătăm valoarea noastră de întrebuințare. E o lecție pe care Titulescu a înțeles-o la vremea lui: România nu are alta șansă la frontierele cu Rusia decât identitatea cu interesele marilor sai aliați (spunea înscrierea intereselor românești în cadrul marilor interese europene).

La felul în care arată UE acum – o colectție de state, fiecare cu propria politică externă și de apărare, nici la nivel european nu există altă opțiune. Va trebui, prin urmare, să ne poziționăm în UE ca factor moderator al eventualelor tentații de ripostă, al unor inițiative neconcertate cu SUA, să căutăm să promovăm o comunicare a instituțiilor UE care să nu fie exploatată pe Fox News.

Și trebuie activate toate contactele din Partidul Republican și eventual din anturajul lui Trump. Iar odată ce vom fi în fața unui text definitiv la Riad, vom vedea cum ne vom adapta la momentul respectiv”, a concluzionat Ștefan Popescu.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

1 COMENTARIU

  1. China a fost țara-prietenă a României. Am distrus Parteneriatul Strategic cu China la ordinele Ambasadelor, acum suntem în bătaia vântului…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE