Tricoul hocheistului Ivan Provorov, de la Philadelphia Flyers din Liga nord-americană de hochei (NHL), este aproape epuizat pe magazinul oficial al competiției, relevă Breitbart. Singurele mărimi disponibile mai sunt cele pentru copiii foarte mici.
Fanii hocheiului și nu numai s-au grăbit să-i cumpere tricoul cu numărul 9 pe spate, după ce hocheistul rus a refuzat să ia parte la un eveniment de „sărbătorire” a LGBT, ce a avut loc înaintea unei partide din această săptămână.
Fundașul de 27 de ani a spus, după meci, că respectă alegerile tuturor, dar că și el alege să-și respecte credința ortodoxă și pe sine însuși.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Ghidul incorect politic –despre femei, sex și feminism, de Carrie Lukas vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Pentru acest gest, Provorov a fost numit „homofob” de către mulți jurnaliști, ba chiar unii au cerut și suspendarea lui. Antrenorul său, însă, dar și NHL l-au apărat, afirmând că deși susțin drepturile LGBT, susțin și drepturile fiecărui jucător de a avea opinii proprii.
Poziția ligii nord-americane a fost oarecum surprinzătoare, dat fiind presiunea mediatică a activiștilor LGBT și propensiunea liderilor NHL de a ceda în fața acestora.
Provorov a fost, însă, apărat de majoritatea comentatorilor conservatori din SUA, inclusiv de cei care sunt homosexuali. Printre aceștia s-au numărat Richard Grenell, fost consilier al președintelui Trump sau ziaristul Brad Polumbo, de la Newsweek.
Liderul religios Franklin Graham sau activistul Charlie Kirk l-au lăudat pe Provorov.
Încep americanii să revină la normal?