Așa îmi încheiam postarea de pe Facebook de acum câteva minute, în care anunțam schimbarea de lider în Georgia (flip în limbaj electoral american), unde Biden are acum un avans de 917 voturi. Din păcate, odată cu alegerile din 3 noiembrie 2020, ultimul mare stâlp care mai susținea statul american, cel al democrației, ai libertății, al votului, se dărâmă, iar în căderea sa abruptă și zgomotoasă antrenează întreaga lume.
De ce se întâmplă asta? Nu, nu discutăm doar de niște nume, fie că vorbim de Biden, fie că este vorba de Trump, discutăm despre 2 viziuni asupra Americii și implicit asupra lumii care au intrat în coliziune frontală și care pot duce la niște consecințe inimaginabile. Să ne uităm un pic la câteva elemente:
Fraudarea alegerilor:
Să vorbești despre fraudarea alegerilor în țara care și-a făcut din acest mod de alegere a conducătorilor stindardul suprem este ca și când ai fluiera în biserică. Cu toate acestea, ceea ce se întâmplă în aceste zile în America nu este un moment istoric pozitiv, cum poate mulți încearcă să îl creioneze, ci arată hibele majore ale unui proces electoral și pun la îndoială veridicitatea alegerilor. Corectitudinea lor.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple și vei contribui la susținerea siteului R3Media.
Nu ne vom lega de lucrurile mărunte, care pot apărea ca erori peste tot în lume: au votat morți, au votat mai mulți oameni decât sunt înregistrați în statul respectiv, astea sunt mizilicuri brevetate în România din 1990 încoace. Altul este aspectul extrem de dubios și care, în mod normal, ar trebui să ducă la o renumărare generalizată a voturilor în acele state: În statele conduse de guvernatori republicani, nu a existat nicio pauză în procesul de numărare a voturilor, totul a mers strună, rezultatele au fost comunicate în cel mai scurt timp și nimeni nu a avut nimic de obiectat, de comentat.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Evul întunecat, noua moralitate de Joseph Sobran și vei contribui la susținerea siteului R3Media.
În state precum Pennsylvania, Michigan, Wisconsin, conduse de guvernatori democrați avem un moment de cotitură: cele aproape 6 ore de pauză din noaptea de marți spre miercuri (fus orar România) în care numărătoarea voturilor a fost pusă pe stop, iar din momentul în care votul a fost reluat lucrurile au luat o turnură cunoscută tuturor, cu Biden fiind capabil să anuleze aproape inclusiv diferența uriașă de aproape 700 de mii de voturi din Pennsylvania.
Pennsylvania, Georgia, de ce contează atât de mult?
În mod normal, cu voturile din Nevada, Biden ar putea, cel puțin, să se declare câștigător al alegerilor, matematic, întrucât ar ajunge la cele 270 de voturi ale electorilor, minimul de care are nevoie. Cu toate acestea, o contestație a republicanilor care ar ajunge la Curtea Supremă, o renumărare a voturilor, toate acestea ar șubrezi sau chiar înlătura victoria lui Biden. Ori, odată ce va fi proclamat învingător și în Georgia, probabil și în Pennsylvania, se va miza pe faptul că Trump va fi suficient de demoralizat încât să renunțe la orice altă acțiune judiciară.
Ce urmează?
Ca să răspundem la această întrebare, ar trebui să vedem ce a însemnat mandatul lui Trump. Și să luăm, rând pe rând, fiecare fake news care a circulat în ceea ce privește prezența sa la Casa Albă:
– „Dacă vine Trump, o să avem război nuclear!” – Realitatea: cu Trump președinte, Coreea de Nord, Iranul, țări care reprezentau cu adevărat un pericol în ceea ce privește securitatea lumii, au fost temperate, au avut loc întâlniri istorice cu liderul nord coreean Kin Jong Un.
– „Dacă vine Trump, se alege praful de economie, vom sărăci cu toții!” – Realitatea: În mandatul Trump economia americană a mers foarte bine, numărul de noi locuri de muncă create a depășit așteptările, multe din afacerile care fuseseră externalizate ca forță de muncă s-au reîntors în țară.
– „Trump nu crede în schimbările climatice” – Realitatea: dincolo de declarațiile sale uneori absurde, decizia retragerii lui Trump din Acordul de la Paris până când va fi renegociat a fost una care a ajutat și ajută economia americană. Da, este evident că avem nevoie de o reducere a emisiilor, avem nevoie de o regenerare a tot ceea ce înseamnă energia verde, dar când luăm astfel de decizii, trebuie să calculăm și impactul economic. Poate sună un pic cinic, dar, ce alegem: o lume super friendly environment și sărăcie lucie, revenim la vânat sau o lume în care să încercăm să împăcăm cele două elemente?
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple și vei contribui la susținerea siteului R3Media.
Ultimul și poate cel mai important și sensibil aspect legat de mandatul lui Trump, cel care, de fapt, îi poate aduce acum înfrângerea atât de dorită de mulți, este cel legat de asocierea sa clară, fără pic de eschivă, de partea conservatorismului creștin, ideologic, în fața asaltului aberațiilor progresiste. Departe de mine gândul de a face din Trump un martir creștin, dar, iată, în acest ”mad man” care a condus America în ultimii 4 ani am avut zidul care s-a opus acestor ideologii ale lumii noi care propovăduiesc omul nou, lipsit de Dumnezeu, de identitate, cu o sexualitate ambiguă spre obscură.
Iar acest om trebuie acum înlăturat. Chiar dacă, pentru a-l înlătura, este nevoie să dăm foc Americii. Lumii. Nero s-a multiplicat în mii și mii de chipuri.
Articol apărut inițial aici și preluat cu acordul autorului