Marele Mucenic Dimitrie s-a arătat mai cu sârg slujitor al lui Dumnezeu decât al împăratului roman Maximian (fiind, fără voie, numit în funcția de proconsul).
Prin râvna sufletului său nu a contenit să sporească într-atât în dragostea de Dumnezeu, încât nicio primejdie să-l clintească, oricât de mare, primind cu seninătate cununa cea mai dulce a sfințeniei. Am ajuns cu îndemn de Sus și bucurie în Salonic, la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, acolo unde trupul său izvorâtor de mir, își află acoperământ, săvârșind și azi necontenite minuni pentru credincioși.
Biserica înaintea tuturor
Pe locul unde Sfântul Dimitrie, Ostașul neînfricat al Domnului, a fost martirizat la 26 octombrie 306, astăzi stă impozantă o catedrală ce-și pierde începuturile prin cenușa Imperiului Bizantin. Locul este înțesat de istoria veche și nouă a creștinismului. Zidurile puternic ridicate spre infinit, adăpostesc odoare de mult preț: moaștele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie; moaștele Sfintei Mucenițe Anisia; moaștele Sfântului Grigorie al Salonicului; icoane foarte vechi ale Maicii Domnului și multe altele, așa cum nu mi-a fost dat să văd sub același înveliș.
Sfintele moaște ale Sfântului Dimitrie sunt chiar de la început aici, unde, prin grija creștinilor persecutați, s-a construit mai întâi un „eukterios oikos”, adică o casă de rugăciune (capelă) care să adăpostească totodată trupul martirizat al sfântului. Apoi pe același loc, la mijlocul secolului al 5-lea Eparhul Leontin al Iliricului a construit cu multă cheltuială prima bazilică, frumos îmbrăcată cu ornamente sculptate și mozaic. Nu a rezistat decât până în anul 630, când a fost mistuită de un incendiu. Eparhul Leon, împreună cu Episcopul Salonicului din acea vreme, au reconstruit bazilica, compusă de această dată la interior din 5 culoare longitudinale ce înaintează și astăzi spre Sfântul Altar. Deasupra s-a realizat un acoperiș din cherestea, iar pe jos, podeaua de secol 5 a fost redecorată cu 11 compoziții din mozaic. Asupra lor s-a intervenit de două ori de-a lungul timpului ( în sec. 7 și sec. 9). Iar în secolul 10, alte două capele au fost adăugate bisericii mari.
Prefacerile arhitectonice nu au contenit a avea loc de atunci. Ba chiar în anul 1430, atunci când Salonicul a căzut în mâna turcilor, biserica mare a fost transformată în moschee. În toată acea funestă perioadă de ocupație turcească, trupul Sfântului Dimitrie a fost depus într-o cameră de pe latura de nord-vest, acolo unde se presupune că fusese chiar mormântul inițial. Creștinilor li se permitea astfel să vină să se închine în continuare și să se roage la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, fără să deranjeze prea mult păgânătatea instaurată silnic.
Anul 1918 a adus la lumină un proiect extrem de amplu de restaurare a întreg edificiului, după ce un alt incendiu distrusese, mare parte din ansamblu. A fost nevoie de o refacere la scară largă și deosebit de migăloasă, însă totul a culminat cu minunăția ce o putem vedea astăzi.
Cu inima la Dumnezeu
Fiu al guvernatorului Salonicului, Dimitrie a fost numit de către împărat, după moartea tatălui său, proconsul. Adică judecător de prim rang. De cum l-a învestit în noua funcție Cezarul l-a îndemnat să fie necruțător cu creștinii. Însă el, botezat creștin în ascuns, nu a voit nimic altceva decât să-i întoarcă pe cât mai mulți la dreapta credință și să dezrădăcineze din imperiu închinarea la idoli. Aflând împăratul despre lucrarea lui Dimitrie s-a mâniat și a poruncit să fie aruncat într-o groapă adâncă și întunecoasă ce servise demult ca baie romanilor. Până atunci însă, Sfântul Dimitrie îi adusese pe mulți din imperiu la credința în Iisus Hristos. Printre aceștia și pe Nestor. Un tânăr de aproximativ douăzeci de ani, care nu a mai suportat să vadă cum luptătorul din arenă pe nume Lie, îi ucidea fără milă pe cei mai viteji oameni și mai ales pe creștini. Nestor, luând binecuvântare de la Sfântul Dimitrie, prin credință puternică, a reușit să-l biruie pe nemilosul Lie. Aflând împăratul că pricinuitorul morții lui Lie a fost de fapt prin rugăciunile sale, Sfântul Dimitrie; a poruncit să fie ucis.
În a douăzeci și șasea zi a lunii octombrie, de cum s-a luminat de ziuă, în temniță au pătruns ostași înarmați cu sulițe. L-au aflat pe Sfântul Dimitrie în genunchi, la rugăciune. Mânați de umbre, l-au străpuns fulgerător cu sulițele. Prima împunsătură fiind în chiar coasta dreaptă, asemenea Domnului nostru Iisus Hristos.
Inepuizabilele minuni
La scurt timp, pe mormântul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, s-a ridicat o capelă în care au început să se întâmple numeroase minuni. Mulți bolnavi se vindecau. La căpătâiul Sfântului veneau să se roage oameni din toate categoriile sociale. Așa a fost rânduit ca un boier pe nume Leontie sau Leontin, grav bolnav, nevindecabil, să fie adus de slugi la mormântul Sfântului Dimitrie, fiind așezat pe pământul unde se aflau moaștele îngropate. Acesta s-a ridicat de îndată sănătos, mulțumind lui Dumnezeu și Sfântului Dimitrie. În semn de mulțumire, boierul Leontin a ridicat pe temelia micuței capele, o biserică mare. În timpul lucrărilor au fost descoperite și moaștele Sfântului și Marelui Mucenic Dimitrie întregi și nestricate, din care izvora abundent mir frumos mirositor. Într-atât de mult, încât toată cetatea Salonicului a fost îmbibată de acest miros adorabil. Tot poporul s-a adunat cu imensă bucurie și recunoștință la căpătâiul moaștelor, rugându-se cu evlavie. Bolnavii se tămăduiau pe loc, paraliticii se ridicau și mergeau pe propriile lor picioare, demonizații se vindecau. De atunci și până în vremurile noastre, minunile nu au contenit.
Sfântul Dimitrie, nu doar o dată a salvat cetatea Salonicului din primejdii. Bunăoară când orașul a fost invadat de hoardele păgâne, or de turcii agareni; manifestându-se prin diferite apariții și vedenii înfricoșătoare și alungându-i. Nu degeaba, astăzi este cinstit cu multă râvnă de saloniceni, ca mare ocrotitor al cetății.
În prezent îl aflăm pe sfânt așezat într-o frumoasă raclă ferecată cu aur și împodobită cu pietre prețioase, în interiorul bisericii ce-i poartă numele. O biserică, așa cum spuneam la început, ce a suferit diverse modificări de-a lungul secolelor și care în prezent, este atât de impresionantă: prin arhitectură, istorie, stil, dar mai ales odoare!
Crâmpeie de vremuri, stau amuțite de-a lungul și de-a latul bazilicii din Salonic, răpind ochii privitorului; purtându-l imagistic și mistic, prin viața Sfântului și prin toate secolele de creștinătate ortodoxă, mult încercată. Aici se simt stăruitoare sfințenia și Lumina Învierii. Aici se întâmplă miracole. Și astfel, compare firesc a fi un estuar al reaflării sufletului deconcertat de vremuri și un refugiu din calea spaimelor. Prin Harul lui Dumnezeu, pe nebăgate de seamă, pelerinul află aici din preaplin hrana de duh, mult jinduită în circumstanțele prezentului secular.
