Dacă aveți copii de gimnaziu (poate chiar și de clasele a treia sau a patra), puteți face o mică probă pentru a vedea dacă au dificultăți de înțelegere a unui text. Dați-le să citească scurta proză „Metamorfoza”, a lui Ioan Alexandru Brătescu-Voinești (da, cel cu „Puiul”). Ea poate fi găsită și online, de exemplu aici.
Ce este așa de special la acest text? Este excelent pentru a testa puterea de concentrare a copiilor, deoarece naratorul (precum în multe din cărțile mari) nu insistă, nu revine asupra unor pasaje și informații. Le consemnează în treacăt. Cu alte cuvinte, ai o unică șansă să fii atent, iar desfășurarea acțiunii este în strâns lanț cauză-efect, cam pe toată lungimea operei. Ți-au scăpat din vedere niște informații, nu mai înțelegi nici această consecuție.
Să exemplificăm puțin.
„- Lino, zice domnul, întinzând slujnicei o piesă de cinci lei, eu am sunat. Na, du-te la tutungerie Știi unde e tutungeria?
Lina se gândește. Nu prea știe. Domnul explică:
- În târg peste drum de cofetăria aia mare.
Lina și-a adus aminte și face “Aha!”
- Să te duci acolo și să-mi cumperi un pachet de țigari Intim-club.
Și fiindcă Lina abia de trei zile e venită de la țară, domnul o întreabă:
- O să ții minte, ori să-ți scriu pe hârtie?
Dar Lina vrea să dovedească domnului că e fată deșteaptă. Nu primește să-i scrie.
- Las’ ca țin minte. Zic până acolo: ”intinclup”.
Și se duce în odaia slugilor să-și puie basmaua în cap, că nu face să se ducă în târg cu capul gol. Pe când se gătește în oglindă, îi pare rău ca n-a îndrăznit să ceara cucoanei să-i dea șapte lei din leafă, ca să-și ia o pereche de pantofi dar mâine dimineață neaparat o să-i ceară. Șade rău cu picioarele goale jupâneasă la boieri, șapte lei nu e lucru mare.”
De aici încolo, naratorul prezintă peripețiile din drumul Linei, spre tutungerie. Luat de firul evenimentelor, cititorul tocmai are timp să uite începutul pe care vi l-am redat și eu mai sus. Și astfel ajungem să citim:
„În colțul uliței, la Mihăescu, lucrează niște zidari la soclul casei. Unul dintre ei, văzând-o trecând, îi zice cu bunătate, făcând cu ochiul tovarășilor:
- Dragă, ți s-a descheiat pantoful.
E de crezut ca Lina ar fi primit mai bucuros o palmă, decât această batjocură, care arde la inimă.”
În acest punct, dacă lectura a fost puțin neatentă, efectiv copiii ratează „poanta” zidarilor. Ei nu înțeleg nici de ce se supără așa de tare Lina, nici de ce aparentul avertisment afectuos („dragă”) al zidarului era de fapt o ironie. Căci la începutul textului, ni se preciza că fata era desculță. Iar acest lucru o umilea: venită de la țară, săracă și simplă, Lina resimte toată rușinea de a fi ajuns la târg, fără să se considere și ea la înălțimea slujnicelor de aici, a jupâneselor „la boieri”. Și-ar dori să arate că este vrednică și demnă de stăpânii ei. De aceea, când zidarul spune că i s-a descheiat pantoful, de fapt acela scoate batjocoritor în evidență faptul că ea e doar o țărăncuță desculță. Copilul neatent la lectură va crede însă că e vorba doar de un șiret dezlegat, deoarece naratorul nu revine asupra informației de la început.
După ce ați făcut proba „pantofului”, puteți merge puțin mai departe, cerând copilului să o descrie puțin pe Lina, cu trăsăturile ei morale. Dacă o va caracteriza preponderent negativ, atunci îi va fi scăpat mesajul principal al textului. Nu, Lina nu este nici îngâmfată, nici prea sigură pe ea, nici ipocrită, nici rea, nici leneșă, nici agresivă. Ea doar închipuie portretul slujnicei zeloase, simple, pline de candoare. Boacănele și naivitatea ei ar trebui să stârnească unui cititor atent compasiune, nu intransigență. Este de fapt un om copleșit de noutatea mediului și a slujbei sale, care încearcă să își mascheze teama aglomerând cuvinte, vorbind cu ea însăși ca să își facă un pic de curaj.
Când nu acceptă ca stăpânul să îi scrie pe hârtie numele mărcii de tutun, ea nu acționează așa din aroganță sau din prea mare încredere în sine, ci din dorința de a nu-l dezamăgi și de a-i arăta străduința și loialitatea sa.
Abia de trei zile sosită de la țară, peste Lina vin în iureș, într-o singură zi, o mulțime de spaime și emoții: o trăsură este cât pe ce să o calce, zidarii râd de ea, vânzătorul țipă și o dă afară, iar domnul constată, probabil dezamăgit, eșecul ei.
Lina nu are decât circumstanțe atenuante, ale omului cu inimă mare și cu bune intenții, dar căruia toate îi ies pe dos. Este un fel de feminin Cănuță, om sucit (un alt mare neînțeles în lumea personajelor literare). Este, totodată, un prilej de reflecție socială – Brătescu-Voinești ne invită să cugetăm la această realitate a timpului, cu toate inechitățile sale: diferențele între mediul rural și cele urban, analfabetismul, sentimentul de inferioritate.
Ei bine, am fi poate surprinși să constatăm că dintr-o clasă de 25-30 de elevi, aproape jumătate ratează ironia pantofului descheiat, iar aproape toți (cu 2-3 excepții) îi fac fetei un portret extrem de negativ, fără niciun pic de înțelegere sau de nuanțare. Și atunci? Cel puțin jumătate dintre ei sunt analfabeți funcțional? Tragem linia de bilanț și aceasta e afirmația care se desprinde? Nicidecum.
Am făcut acest exercițiu, și nu doar o dată. Un răspuns greșit îl pot da și copii care sunt foarte inteligenți, care redactează frumos, scriu coerent, au cunoștințe de gramatică. Este pur și simplu o neatenție. De moment, de oboseală, de context. Oricum am lua-o, este o neatenție pe care eu refuz să o etichetez repede cu o sintagmă care nu este decât un clișeu util. În acest punct, voi recunoaște că titlul este paradoxal, deoarece eu nici măcar nu cred în „analfabetism funcțional”
. E doar o probă a noii limbi de lemn, dar care are forța sa de manipulare. Să fim sinceri, oricare dintre noi: de câte ori nu am citit un text și ne-a scăpat ceva din el? Un an, o informație, o referință, uneori poate chiar un amănunt esențial pentru mesajul principal? Ne-am făcut mea culpa până la a decreta că suntem „analfabeți funcțional”?
Ce vrea să spună în definitiv această expresie? Uneori doar neatenție. Alteori ignoranță. Alteori lipsă de discernământ. Alteori obtuzitate și încăpățânare. Iar alteori pur și simplu oportunism. Înțelegem greșit pentru că asta slujește cel mai bine intereselor noastre, pentru că sucim realitatea în așa fel încât ea să nu ne contrarieze, să nu atragă prea mult atenția conștiinței noastre că, de fapt, greșim sau alegem rău.
Și acum vin reformatorii sistemului de învățământ care ne atrag atenția că școala românească scoate pe bandă rulantă analfabeți funcțional. Să facem ceva, ne-au spus ei.
Mai exact ce? Soluția oferită :la română, citiți mai multe texte și puneți întrebări copiilor, să vedeți dacă au înțeles. Dar texte nonliterare, pentru că scopul nu e să faceți analize rafinate, ci efectiv să învățați un elev să fie atent. Și astfel s-a făcut o mutație în disciplina limba și literatura română: studiem mai puține texte literare, în schimb citim texte de pe site-uri, din presă, de pe bloguri, din legi sau metodologii, benzi desenate și afișe (texte multimodale).
Minunat, am putea spune. Facem comunicare în limba română, nu literatură. Îl studiem chiar și pe Yuval Harari în manualul de a opta, editura Art. Studiem texte despre ecologie, toleranță, feminism și multiculturalism. Încet, dar sigur, colorăm ideologic. Aducem la zi, veți spune.
Foarte bine, dar ca să aduceți la zi un copil, dragi părinți, nici măcar nu aveți nevoie de noi, profesorii de română. Le puteți da de citit aproape orice de pe internet. Îi puteți lăsa să urmărească știrile TV. Pot să asculte cântecele lor preferate și să facă apoi studiu pe text singuri. Ca să le pui elevilor întrebări de înțelegere despre un text nonliterar, nici măcar nu îți trebuie să fi terminat o facultate de specialitate. Când am ajuns la catedră, credeam că societatea cere de la mine să îi educ copiii spre frumos, spre sensibilizare culturală. Și să învețe bine limba română, încât să o cunoască sub toate registrele ei – nu doar colocvial, ci și neologic, regional, popular, expresiv.
Iar forma cea mai înaltă a unei limbi, manifestarea să cea mai nobilă, este tocmai forma ei literară. Asta nu însemnă să ne apucăm de mâine a vorbi toți în versuri, ci de a cunoaște acest potențial de expresivitate al limbii materne.
Bun, se pare că m-am înșelat, societatea vrea de la mine doar să lucrez cu elevii texte argumentative despre utilitatea rețelelor sociale. Sau să citim articole și bloguri online. Să înțelegem: pentru ca societatea, pentru ca părinții să accepte asta, subestimarea copiilor și menținerea lor sub nivelul generațiilor anterioare, era pur și simplu nevoie de manipulare.
Ce părinte ar fi fost de acord ca nivelul lecțiilor de la română să scadă drastic? Dar când îl convingi că e spre binele lui, ca să nu devină analfabet funcțional, atunci totul se schimbă! Ciudat, de ani buni, de când această materie școlară tot insistă pe comunicare, totuși analfabetismul funcțional nu e deloc eradicat!
Ba poate dimpotrivă, mai ales dacă elevul este neatent, citind un text cu gândul sau chiar cu ochii la telefonul mobil de alături. Cred că este timpul să conștientizăm că mult prea multe reforme în învățământ nu ne-au vrut deloc binele, altfel școala noastră nu ar arăta din ce în ce mai slăbită, sub un asediu permanent.
