Washington Post a fost zguduit de un val mare de abonați digitali care și-au anulat abonamentele și de o serie de demisii din partea editorialiştilor. Anterior, Jeff Bezoz a refuzat ca ziarul să o susțină pe Kamala Harris în alegeri, potrivit npr.
Peste 200.000 de persoane și-au anulat abonamentele digitale până luni la prânz. Nu toate anulările intră în vigoare imediat. Totuși, cifra reprezintă aproximativ 8% din totalul de aproximativ 2,5 milioane de abonați. Numărul de anulări a continuat să crească luni după-amiază.
Un purtător de cuvânt corporativ a refuzat să comenteze, invocând că The Washington Post Co. este companie privată.
„Este un număr colosal”, a declarat pentru NPR fostul editor executiv al Postului, Marcus Brauchli.
„Problema este că oamenii nu știu de ce a fost luată decizia. Practic știm că decizia a fost luată, dar nu știm ce a dus la ea.”, a adăugat el.
Directorul executiv și editorul Will Lewis a explicat vineri decizia de a nu susține în cursa prezidențială din acest an pe Kamala Harris ca o întoarcere la rădăcinile publicației: de ani de zile s-a autodenominat drept „un ziar independent”.
Cu toate acestea, puțini oameni sunt de acord cu acest raționament, având în vedere momentul deciziei. Aceasta a fost anunțată cu doar câteva zile înainte de alegerile din SUA.
Anulările în masă indică „polarizarea vremurilor în care trăim și energia pe care oamenii o simt cu privire la aceste probleme”, spune Brauchli.
„Acest lucru le-a dat oamenilor un motiv să acționeze în funcție de această dispoziție.”, a mai zis el.
Brauchli a încurajat public oamenii să nu-și anuleze abonamentele Post în semn de protest.