Vin Americanii, pleacă Libertatea!

Cum au ajuns americanii din apostolii libertății, prigonitorii ei?

Morala de ieri e amnezia de mîine – spune un nu tocmai recent proverb etic și politic american. Celor ce nu pătrund, încă, înțelesul amar și consecințele variabile ale acestui adagiu, o singură urare: maturizare rapidă! Și o singură concluzie: practica bate predica. Prea lunga epocă a naivității exaltate, așa cum a fost ea cultivată de mantra democratică americană, se apropie de sfîrșit. E numai în aparență o ironie: cei mai aprigi gropari ai idealurilor civic-morale americane – acele axiome luminoase care au capturat sufletul și au înnobilat compasul atîtor generații de est-europeni – sînt chiar magiștrii americani. Ucraina și crescătoria ei de complicații jenante fac demonstrația, lăsînd în urmă acea tristețe păguboasă pe care numai escrocatul o cunoaște pe deplin.

Ambasadorul Ucrainei în Germania, Andriy Melnyk, e un superstar. Spune ce vrea, face și reface istoria, nu dă un ban pe tabu-uri și ieftinește masiv viețile de evrei. În același timp și cu același prilej, conștiința publică americană coboară pe versantul ipocriziei, pînă la muțenia totală. Melnyk a descris recent eroismul naționaliștilor ucrainieni aliați cu Germania nazistă și a respins fără să clipească orice implicare ucrainiană în Holocaust. După Melnyk, Stepan Bandera, liderul naționalist ucrainian adulat și dotat, azi, cu statuie la Kiev, nu e vinovat (personal) de masacrarea vioaie a evreilor ucrainieni. O scrisoare de protest a Guvernului israelian a rămas fără replică. În afara, binecunoscutei lașități din spatele formulei ”Ambasadorul a exprimat un punct de vedere personal”. Și mai instructiv, maldărele enorme, suprapuse și hiperactive de radare etice americane nu au sesizat nimic și își continuă concediul. În alte situații, vremuri și jocuri de interese, declarații încă mai puțin grave decît ale lui Melnyk, ar fi dus rapid la concedierea și discreditarea făptașului, urmate de scuze oficiale sau, în caz contrar, sancțiuni diplomatice. Dar media, societatea civilă, militanții, grupurile și fundațiile pentru drepturile omului nu au nimic de spus. Avertizorii de integritate tac în cor. Sau revizuiesc în grabă.

Pînă în februarie 2022, cînd armata rusă a declanșat invazia, Ucraina avea o problemă: un îndărătnic hobby nazist. Presa, fundațiile și ONG-urile occidentale făceau coadă la relatări amănunțite și indignate despre grupurile para-militare pro-naziste ucrainiene, despre influența și popularitatea lor. Vedetele – Blocul de Dreapta și Batalionul Azov – apăreau regulat în reportaje, interviuri, rapoarte și corespondențe unde erau descrise fără echivoc drept cuiburi de violență, resentiment și anti-semitism. După invazia rusă, o furtună magnetică a răsturnat polaritățile. Superba  ”claritate morală” a discursului american s-a topit pe soclu și, din spate, a răsărit o nouă tablă de legi. Aceleași voci și instituții care colecționau amprente, gesturi și figuri pro-naziste ucrainiene au descoperit spontan că acuzații de ieri sînt, de fapt, patrioții bravi și eroii pro-democratici de astăzi. La fel, trecutul mustind de sînge evreiesc al Ucrainei e un episod complex și ”controversat” care nu merită discutat tocmai acum, tocmai pentru a nu fi speculat ostil de susținătorii mai mult sau mai puțin mascați ai Rusiei.

Rezultatul acestei acrobații etice are două fețe. Una mai perversă decît cealaltă și amîndouă la fel de scabroase. Mai întîi, autoritatea modelului etic american, plimbat prin toate guvernele și reformele corijenților pre- sau non-democratici, s-a deșirat ca o arie în gura unui bariton surprins ascultînd manele în culise. Cine mai poate crede și cine mai poate răbda fără să numere în gînd șiruri de oi lungile expuneri americane despre demnitate, adevăr, drepturi, crime imprescriptibile și valori democratice? Publicul țintă al acestor declamații începe să se restrîngă la grădinițe.

În al doilea rînd, declarațiile lui Melnyk și ipocrizia conștiinței profesioniste americane ne fac o propunere scelerată. Recuperarea și sanctificarea extremismului ucrainian ne lasă să bănuim și alte posibile operații cu aprobare americană. Oare nu e de înțeles că am putea reînființa Mișcarea Legionară, cu condiția  să o punem la dispoziția campaniilor americane, ambalată în conserve numerotate de carne de tun, după modelul ucrainian? În fond, Stepan Bandera e echivalentul lui Corneliu Zelea-Codreanu: un naționalist doctrinar și violent. Codreanu a împușcat un Prefect de Poliție în 1924, Bandera a organizat asasinarea Ministrului de Interne polonez în 1934. Zicerile, manifestele și scrierile celor doi pot face oricînd schimb de semnătură și autor.

Acest tip de inversiune și vidul moral din jurul ei nu sînt o premieră ci o practică istorică pe care am refuzat să o înțelegem prea multă vreme. Precedentul e atît de îndelungat încît a trecut neobservat și a fost ușor de dosit. Transformarea pro-naziștilor ucrainieni în cruciați ai democrației, e totuna cu pirueta americană care a făcut din Stalin și URSS eroii eliberatori ai lumii europene în pericol. Evident, operația s-a soldat cu livrarea Europei de Est care a avut privilegiul de a gusta îndelung binefacerile sclaviei sovietice sub botez principial american.

De notat, geometria variabilă a discursului etic american permite revizuiri rapide, în funcție de situație. După 1945, morala americană a deplîns și înfierat oroarea sovietică pe care tocmai o ajutase să ia parte la împărțirea Europei.  La fel va fi, probabil, și în Ucraina. Primele semne spun, de pe acum, că viitorul imaginat pentru Ucraina e un paradis neo-progresist din care eroii patrioți de azi vor fi excluși după ce vor deveni, iar, naziștii odioși de ieri. Astfel, prima schiță de reconstrucție postbelică a Ucrainei vorbește de bani, nemăsurat de mulți bani, cu o condiție inserată aproape invizibil: reforma „politicii sociale”. În limbaj de specialitate, asta înseamnă legislație progresistă anti-familie, carnaval LGBT și discurs ideologic unic în interpretarea fanfarelor reunite ONG, instalate la cîrmă.

Cîteva revizuiri istorice așteaptă în regim de urgență. Mai întîi, trebuie reformulat faimosul Vin Americanii! – refrenul care a făcut, încărcat de speranță, ocolul Europei de Est și a umplut pușcăriile de idealiști.

În variantă nouă: Vin Americanii, pleacă Libertatea!

Articol apărut inițial aici, preluat cu acordul autorului